Un comunicat al Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti precizează că sistemul de procesare a vizelor are probleme tehnice şi este afectată viteza de soluţionare a cererilor. Comunicatul mai adaugă şi faptul că problema sistemului este globală, se resimte asupra tuturor categoriilor de vize şi nu este specifică unor ţări anume.Comunicatul este datat 28 iulie şi nu avansează un termen de soluţionare a situaţiei.
În conferinţele zilnice de presă de la Departamentul de Stat din această săptămână au fost puse o serie de întrebări legate de blocajele apărute în sistemul de vize, de erori la calculatoare şi în evidenţe ale paşapoartelor, cât şi despre complicaţiile pentru accesul în SUA al participanţilor la reuniuni internaţionale sau întârzierea cererilor de adopţii şi imigrare.
Marie Harf, adjunct al purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat a declarat în briefingul din 31 iulie:
Lucrăm să refacem sistemul pentru a reda funcţionalitatea completă. Anticipăm că va dura săptămâni pentru a restabili capacitatea maximă de procesare a vizelor. Au fost prioritizate vizele de imigrare, inclusiv cazurile de adopţii. Cu toate problemele de sistem suntem în măsură să emitem paşapoarte de călătorii de urgenţă.
Răspunzând unor întrebări punctuale, Harf a precizat că problemele operaţionale au apărut în 20 iulie, nespecificând însă dacă atunci a fost o blocare totală. A adăugat că în 28 iulie au fost procesate 180 000 de vize la nivel global, faţă de 370 000 în mod normal pentru această perioadă. De asemenea, oficialul Departamentului de Stat a răspuns că problema ''este în parte de la Oracle, pentru că ei execută hardware-ul şi software-ul''.
in actualizare

Citește pe Antena3.ro