x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vulcana Băi, Vichy de România. Pe cine interesează?

Vulcana Băi, Vichy de România. Pe cine interesează?

06 Iul 2009   •   00:00

Izvoarele de apă din comuna dâmboviţeană Vulcana Băi sunt comparabile cu apele de la Vichy, Franţa. Comparaţia se face doar pe hârtie, în realitate aceste izvoarene fiind exploatate. Singurii care se bucură de efectele benefice ale acestor ape sunt localnicii.



Primele mărturii asupra existenţei apelor iodurate de la Vulcana Băi există din 1837, iar în 1884 doctorul A.O. Saligny efectuează analiza chimică a acestor ape şi constată că Vulcana Băi posedă cea mai bogată apă în iod din Europa. "Aşezată pe valea pârâului Vulcana, la 20 de kilometri de Târgovişte, într-o regiune colinară bogat împădurită, cu o altitudine de peste 500 de metri, staţiunea Vulcana Băi este renumită prin existenţa unor izvoare de apă iodurate, clorurosodice, calcice, magnezice şi sulfuroase. Apele de la Vulcana Băi sunt comparabile cu apele de la Vichy, Franţa, însă, din păcate, nu sunt exploatate. Sperăm ca planul de dezvoltare turistică al judeţului, investiţiile ce se vor face în zona Padina-Peştera să pună în valoare şi staţiunea Vulcana Băi"

Unele dintre izvoarele de la Vulcana Băi au miros de pucioasă. Unul este pe valea căreia îi şi zice "Pe vale la izvor", aflat la circa un kilometru de şosea, al doilea, mai puternic, este foarte aproape de şosea, în punctul numit "Mocirlă", pentru că în jurul izvorului pământul este îmbibat de apă. Aceste două izvoare sunt pe partea dreaptă a pârâului Vulcana. În faţa acestora, pe partea cealaltă a pârâului, dintr-un deal numit Dealul Cornilor, la vreo 500 m de firul apei, este un al treilea izvor. Acest izvor cu miros de sulf, numit "Puturosul", a fost exploatat înainte de primul război mondial de un oarecare Ovesa. De atunci, izvorul este cunoscut sub numele de "Izvorul Ovesa".

Dar nu prin apa sulfuroasă a acestor izvoare a devenit Vulcana staţiune balneară, ci printr-o altă apă minerală, concentrată, care conţine cantităţi mari de iod şi brom. Aceste ape sunt comparabile ce cele de la Vichy, celebra staţiune balneară din Franţa, susţine arhitectul şef al judeţului Dâmboviţa, Dan Niţescu, citat de Agerpres.


×
Subiecte în articol: observator băi vulcana băi vulcana