x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Zece pompieri din Cernavodă infectați cu coronavirus. Toți sunt asimptomatici

Zece pompieri din Cernavodă infectați cu coronavirus. Toți sunt asimptomatici

23 Apr 2020   •   12:29
Zece pompieri din Cernavodă infectați cu coronavirus. Toți sunt asimptomatici
Sursa foto: Foto: ISU Botoșani

Zece pompieri de la Detaşamentul Cernavodă au fost confirmaţi cu virusul Codid-19. La sfârşitul săptămânii trecute, un coleg al acestora a murit din cauza coronavirusului.

"La nivelul Detaşamentului Cernavodă au fost confirmaţi zece pompieri având COVID-19. Aceştia sunt internaţi în spital, iar din ultimele informaţii pe care le avem, sunt asimptomatici", a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea".

Aceștia au fost izolați la domiciliu, cu menţinerea unui contact telefonic permanent, prin intermediul unor persoane desemnate din cadrul instituţiei.

"Menţionăm că la nivelul tuturor subunităţilor ISU Dobrogea se realizează periodic decontaminarea, au fost luate măsuri pentru dezinfecţia spaţiilor, precum şi a suprafeţelor care sunt atinse frecvent. Manifestăm o preocupare deosebită pentru protejarea personalului propriu, cu accent pe verificarea modului de respectare a procedurilor pentru cazurile cu suspiciune sau confirmate COVID-19, în ceea ce priveşte echiparea corespunzătoare a personalului şi decontaminarea după fiecare intervenţie, atât a personalului, cât şi a tehnicii de intervenţie", au precizat reprezentanţii ISU.

Un pompier de la ISU "Dobrogea", în vârstă de 48 de ani, a murit la sfârşitul săptămânii trecute după ce s-a infectat cu coronavirus. Acesta a fost internat iniţial, pe 12 aprilie, la spitalul din Cernavodă, fiind apoi transferat la spitale din Medgidia, Constanţa şi la Institutul "Matei Balş" din Bucureşti. 

×
Subiecte în articol: coronavirus cernavoda pompieri