x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Zeci de percheziţii la medicii din Capitală într-un dosar privind fraudarea bugetului Casei Naţionale de Asigurări

Zeci de percheziţii la medicii din Capitală într-un dosar privind fraudarea bugetului Casei Naţionale de Asigurări

29 Mar 2013   •   09:06
Zeci de percheziţii la medicii din Capitală într-un dosar privind fraudarea bugetului Casei Naţionale de Asigurări
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images

Parchetul Capitalei şi Poliţia Capitalei efectuează vineri 44 de percheziţii domiciliare, în cadrul unei anchete privind fraudarea de către mai mulţi medici şi angajaţi ai unor laboratoare de analize medicale a bugetului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate cu suma de 500.000 euro.

Potrivit unui comunicat al Parchetului Capitalei, la acţiune participă 13 procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi 175 de poliţişti ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, fiind efectuate 44 de percheziţii domiciliare şi, de asemenea, puse în executare 42 de mandate de aducere.

Activitatea infracţională a constat, în principal, în fraudarea de către mai mulţi medici şi angajaţi ai unor laboratoare de analize medicale a bugetului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate prin decontarea unor analize medicale care nu au fost efectuate în realitate, cauzându-se un prejudiciu de peste 500.000 de euro.

În cursul lunii martie 2013, Parchetul a dispus începerea urmăririi penale faţă de 42 de persoane pentru comiterea, după caz, a infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals intelectual şi uz de fals, luare de mită, dare de mită.

Cercetările în cauză sunt efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi DGPMB - Serviciul Grupuri Infracţionale Violente, cu sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.

×