x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Zi de foc pentru salvamontiștii din țară: 64 de persoane au fost salvate duminică

Zi de foc pentru salvamontiștii din țară: 64 de persoane au fost salvate duminică

de Redacția Jurnalul    |    01 Ian 2024   •   09:40
Zi de foc pentru salvamontiștii din țară: 64 de persoane au fost salvate duminică

Salvamontiștii au avut duminică numeroase intervenții în întreaga țară, în cadrul cărora 64 de persoane aflate în diverse situații de risc au fost salvate din zonele montane.

Potrivit Salvamont România, duminică, la Dispeceratul Național s-au primit 62 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor.

Cele mai multe solicitări, 15, au fost pentru Salvamont Lupeni, urmat de Salvamont Municipiul Brașov, cu 8 apeluri, Salvamont Gorj, Salvamont Prahova, Salvamont Voineasa, fiecare cu câte 5 apeluri, Salvamont Predeal, Salvamont Alba, cu câte 4 apeluri, Salvamont Maramureș, Salvamont Cluj, cu câte 3 apeluri.

În cazul acestor intervenții au fost salvate 64 de persoane. Dintre acestea, după ce au primit asistența Salvamont, 26 au fost predate Serviciului de Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital, iar 16 persoane, ale căror afecțiuni medicale permiteau, au mers la spital cu mașinile aparținătorilor.

S-au primit și 32 apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană și despre domeniile schiabile.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Salvamont România