x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ziua Holocaustului - Reconciliere cu trecutul

Ziua Holocaustului - Reconciliere cu trecutul

13 Oct 2004   •   00:00
Ziua Holocaustului  -  Reconciliere cu trecutul

OBSERVATOR

Romania a comemorat ieri victimele regimului pronazist al maresalului Ion Antonescu, o premiera pentru o tara care a facut eforturi ca sa treaca sub tacere participarea sa la Holocaust. Marti, 12 octombrie: Romania a comemorat victimele regimului pronazist al maresalului Ion Antonescu, o premiera pentru o tara care a facut eforturi ca sa treaca sub tacere participarea sa la Holocaust.
MARINA CONSTANTINOIU, ANIELA NINE

Acesta este comentariul cu care si-a inceput analiza pe marginea acestui subiect agentia France Presse, care a reamintit faptul ca, initial, Ziua Holocaustului fusese prevazuta a se desfasura anual, la 9 octombrie.

La recomandarea Comisiei internationale pentru studierea consecintelor Holocaustului in Romania si a Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania, Guvernul a emis la 5 mai o hotarare in acest sens. Cum insa ziua de 9 octombrie stabilita a cazut intr-o zi de sambata, adica de Sabat, manifestarea, care marcheaza implinirea a 63 de ani de la declansarea deportarii fortate a evreilor romani in Transnistria, a fost programata pentru ziua de ieri, cu festivitati in intreaga tara.

FESTIVITATI. Comemorarile au inceput ieri dimineata devreme, la Templul Coral din Bucuresti, cu un ceremonial religios, dupa care presedintele Iliescu impreuna cu premierul Adrian Nastase au depus coroane de flori. De asemenea, au mai fost depuse coroane de flori si din partea ambasadorului Israelului la Bucuresti, Rodica Gordon Radian, precum si din partea comunitatii evreiesti din Romania. A urmat apoi o adunare comemorativa publica care s-a desfasurat la Palatul Parlamentului, la care au participat numerosi politicieni, dar si reprezentanti ai Bisericii si ai Comunitatilor Evreiesti. In discursul din deschidere, al presedintelui Camerei, Valer Dorneanu, acesta a aratat, printre altele, ca "reevaluarea adevarului istoric in problemele delicate si spinoase" ale Holocaustului era "mai mult decat necesara".

PRESEDINTIE. Seful statului a prezentat contextul in care s-a desfasurat in Romania represiunea impotriva evreilor, aratand totodata ca instituirea Zilei Holocaustului in Romania s-a dorit a fi "un pios omagiu adus tuturor celor care au suferit de pe urma politicilor discriminatorii, antisemite si rasiste, promovate de statul roman intr-un moment tulbure al istoriei nationale". Presedintele Iliescu a mai precizat ca, dupa ultimele cercetari, in timpul Holocaustului au fost ucisi peste 250.000 de oameni in teritoriile aflate sub administratia romaneasca, carora li se adauga si peste 12.000 de cetateni de etnie rroma, care au murit in Transnistria in imprejurari similare.

Comemorarea de la Palatul Parlamentului a continuat printr-o slujba ecumenica, tinuta de conducatorii cultelor religioase din Romania.

SENSIBILIZARE. "Acest omagiu adus sutelor de mii de victime ale Shoah-ului va permite sensibilizarea opiniei publice din Romania fata de o tragedie pe care o ignora in mare masura", a declarat pentru AFP istoricul Andrei Oisteanu. Acesta subliniaza faptul ca este vorba despre primul pas spre o reconciliere cu trecutul, care a fost decis in 2003, dupa ce autoritatile au provocat agitatie pe plan international, minimalizand importanta Holocaustului si refuzand sa recunoasca orice responsabilitate a Romaniei in exterminarea evreilor, in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Episodul din iunie, cand presedintele Iliescu a reusit sa faca valuri, declarand ca "in interiorul granitelor Romaniei nu a fost nici un Holocaust, intre 1940 si 1945", este reamintit si de publicatia americana Forward, care, in numarul sau din 8 octombrie, dedica un comentariu amplu comemorarii Holocaustului in tara noastra.

Pentru a-si demonstra buna credinta, Guvernul roman a decis crearea unei comisii internationale de istorici, prezidate de laureatul Premiului Nobel pentru Pace Elie Wiesel si insarcinata sa faca lumina in legatura cu Shoah-ul din Romania, precum si instituirea unei zile de comemorare a victimelor.
×
Subiecte în articol: observator romania holocaustului