ZIUA MEMORIEI/Eoilor războiului, Franţa recunoscătoare

Marţi, 11 noiembrie, cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la semnarea armistiţiului care a pus capăt primului război mondial, Ambasada Franţei a organizat o ceremonie la Monumentul Soldatului Francez din Parcul Cişmigiu.

Când n-am ce face, mă gândesc. La mine, la alţi, la pacea planetei. De cele mai multe ori, evident, e degeaba. Ca şi trenurile, gândurile vin şi pleacă, unele se mai întorc, se duc iar şi iar. Unul mă munceşte ceva  mai des. La ce-o fi bună cunoaşterea trecutului, de ce disciplina botezată Istorie mai figurează în programa şcolară la noi şi pretutindeni? Lumea se schimbă sub ochii noştri, trăim acum şi aici, ce mai contează cu ce-şi trecea toată vremea Ştefan cel Mare sau Darius persanul? "E bine să ne cunoaştem trecutul, strămoşii, e bine pentru că ... e bine", mi-au răspuns cele câteva zeci de tineri pe care i-am deranjat cu întrebarea. Ca să ne cunoaştem trecutul, deci. Atunci, în trecut, vreo patru ani, milioane de oameni au pătimit din cauza unei chestiuni  numite prin manuale "primul război mondial". Soldaţii, familiile lăsate acasă, orfanii, văduvele de război au simţit pe propria piele ce înseamnă războiul mondial. Pentru multe familii, războiul e o cruce-n cimitir. Sau "poveştile lu’ bunicu’ despre cum a fost pe front, hai mai lasă-ne, că le-am mai auzit de-o mie de ori." Plictisitoare sau ceva mai savuroase, repetate până la saturare ori izgonite în cine ştie ce colţ al minţii, poveştile au nu-s doar în cărţi, ci şi în zestrea de memorie a fiecărei familii.

CEREMONIE. La 11 noiembrie 1918 s-a semnat armistiţiul care a pus capăt primului război mondial. Marţi, 11 noiembrie 2008, francezii au adus aminte lumii că a fost odată un război. "Preşedintele Nicolas Sarkozy ne-a cerut să facem din această zi o zi a memoriei, a spus Excelenţa Sa, Henri Paul, ambasador al Republicii Franceze la Bucureşti în discursul rostit marţi dimineaţă, la ceremonia organizată de Ambasada Franţei. Şi din acest motiv, tot în mod excepţional, am dorit ca ceremonia noastră să aibă loc aici, în Parcul Cişmigiu, şi nu, ca de obicei, în cimitirul Bellu, unde sunt mormintele noastre." Ceremonia s-a desfăşurat în faţa Monumentului Soldatului Francez, operă a sculptorului Ion Jalea. După intonarea imnurilor de stat ale Franţei şi României au fost depuse coroane şi jerbe de flori din partea Ambasadei Franţei, Preşedinţiei României, Ministerului Apărării Naţionale şi a altor structuri militare, a altor ambasade şi Şcolii Franceze Anne de Noailles.

DISCUŢII DE CIŞMIGIU. La ai noştri nu prea se gândeşte mai nimeni. Poate doar cei câţiva bucureşteni deturnaţi din plimbarea de dimineaţă şi din clasicele "discuţii de Cişmigiu": "Iliescu e totuşi, un comunist. Da’ ambasadorul care-i? A, uite-l şi pe Meleşcanu. Oricum, ceremonia e frumoasă, ştiu francezii ăştia ce să facă." O fetiţă se zbânţuie sub privirile amuzate ale soldatului ce împiedică accesul curioşilor în preajma "oficialităţilor". Nu ştie ea ce-i cu paza şi protecţia, nici cu războiul, nici memorie nu prea are. La vârsta ei fragedă, e şi firesc să fie-aşa. Mai trist e când nici maturii nu prea se omoară cu ţinutul minte...

CONACUL LUI BERTHLOT. România s-a făcut cu sprijin francez. Elitele au iubit Franţa, pe francezi, i-au imitat în toate, de la instituţii la stil de viaţă. La începutul secolului războaielor mondiale, boierii români aveau dificultăţi cu limba maternă, dar vorbeau franceza fără cusur. Generalul Berhelot a reorganizat Armata Română şi, mai ales,
ne-a readus speranţa. Drept recunoştinţă, statul român i-a oferit generalului un conac în judeţul Hunedoara, în comuna care astăzi îi poartă numele. Generalul nu prea s-a folosit de darul românilor. Ce să facă el într-un sătuc din Ţara Haţegului? Putea s-o închirieze. Sau s-o vândă. Sau s-o dezmembreze bucată cu bucată. În fine, putea să facă orice cu proprietatea lui. Gentil, a donat-o la rându-i statului român. În perioada comunistă, conacul generalului francez a ajuns sediu al Cooperativei Agricole de Producţie din localitate. După ce şi CAP-ul a devenit istorie, elegantul conac al generalului a ajuns, ca atâtea altele în eterna şi fascinanta Românie, o ruină.