x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ziua Națională, sărbătorită cu fast în județul Ilfov

Ziua Națională, sărbătorită cu fast în județul Ilfov

12 Dec 2022   •   12:24
Ziua Națională, sărbătorită cu fast în județul Ilfov

Județul Ilfov a marcat sărbătoarea Zilei Naționale a României prin evenimente organizate în mai multe localități. La Buftea, au fost depuse coroane de flori la Monumentul Eroilor. Ceremonia a fost urmată de o paradă militară, la fel cum s-au organizat și în alte zone ale Ilfovului. Spectacole culturale s-au desfășurat, pe parcursul întregii zile, la Buftea, Bragadiru, Măgurele și în alte localități ilfovene.

Ca în fiecare an, orașul Buftea a fost centrul evenimentelor organizate de 1 Decembrie. Personalităţi și autorităţi locale au depus coroane de flori la Monumentul Eroilor, aflat în patrimoniul cultural al României.

Ziua Națională, sărbătorită cu fast în județul Ilfov

A fost o ceremonie de o însemnătate deosebită. În fiecare an, cinstim memoria eroilor la monumentul din Buftea, care este unic în România, în formă de cruce, ridicat la inițiativa Reginei Maria. Ce se știe mai puțin despre această bogăție de patrimoniu este că, în vremea regimului comunist, crucea a fost înlăturată și mutată lângă biserică, astfel încât să nu mai fie așa vizibilă, iar în locul ei a a fost plasată o statuie în formă de pasăre. Din cauza mutării departe de ochii lumii, crucea a fost deteriorată parțial. În 2006, a fost restaurată și a revenit la locul ei, iar echipele care s-au ocupat de transport au spus atunci că, în timp ce era lăsată încet cu macaraua, crucea s-a așezat singură în poziția în care se află și astăzi. Ulterior, a mai trecut printr-un proces de restaurare în anul centenarului României.” – Alexandrina Niță, directoarea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov.

La evenimente a luat parte și o delegație a Raionului Ialoveni din Republica Moldova, regiune înfrățită cu județul Ilfov. După comemorare, în Piața Centrală ,,Mihai Eminescu” s-a desfășurat un spectacol cultural moderat de Rusalina Rusu şi susţinut de artiştii:  Ansamblul „Ciocârlia”, Taraful Ilfovului, Ansamblul de dansuri populare „Doina Ilfovului”, Clubul de Muzică din Buftea, Ansamblul Etno-Folcloric „Plăieșii”, „Haiducii” din Chișinău, Romantic Band, precum și de cunoscutul interpret Fuego.

 

Evenimentele de la Buftea au fost organizate de Primăria orașului, în parteneriat cu Consiliul Județean Ilfov, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov (CJCPCTI).

 

Și în orașul Bragadiru au fost organizate manifestări dedicate Zilei Naționale a României, cu susținerea Consiliului Județean Ilfov. În cadrul evenimentelor, a fost cinstită memoria înaintașilor, iar publicul prezent a făcut o incursiune prin istoria, cultura și tradițiile locului. După ceremonii, oamenii s-au bucurat de un spectacol de muzică populară, susținut de artiștii Grigore Gherman, Ionică Moroșanu, Andreea Haisan și de ansamblul etnofolcloric “Haiducii”, și au putut gusta câte o porție de fasole cu ciolan și un pahar cu vin fiert.

 

Oamenii au celebrat împreună și în Piața Centrală din Măgurele. Aici au putut vedea un spectacol oferit de Ansamblul etnofolcloric “Plăieșii” din Chișinău, Corul Liceului Teoretic "Horia Hulubei" și de Ansamblul “Drag de Măgurele” al Clubului Copiilor Măgurele.

 

Coroane de flori au mai fost depuse și la Monumentul Eroilor Neamului Românesc din orașul Pantelimon.

                                                                       

Sursa foto: Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov

 

 

 

 

×