x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 11 iulie devine „Ziua Prieteniei dintre România şi Statele Unite ale Americii”

11 iulie devine „Ziua Prieteniei dintre România şi Statele Unite ale Americii”

de Redacția Jurnalul    |    05 Dec 2023   •   15:45
11 iulie devine „Ziua Prieteniei dintre România şi Statele Unite ale Americii”

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, marți, legea care prevede că 11 iulie devine „Ziua Prieteniei dintre România şi Statele Unite ale Americii”, când vor putea și organizate activități care vizează istoria şi promovarea relaţiilor bilaterale româno-americane.

Legea a fost votată în camera Deputaților pe 8 noiembrie cu 246 de voturi „pentru”, niciunul împotrivă și 3 abțineri.

„Se instituie ziua de 11 iulie ca . Cu prilejul pot fi organizate activităţi diplomatice, politice, culturale, sociale şi artistice şi pot fi difuzate, prin mijloace de informare în masă, materiale care vizează istoria şi promovarea relaţiilor bilaterale româno-americane. Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi misiunile diplomatice ale României în Statele Unite ale Americii, precum şi din alte state sau aflate pe lângă organizaţii internaţionale – reprezentanţii diplomatici ai României de la nivelul Organizaţiei Naţiunilor Unite, NATO, UE – pot acorda sprijin logistic şi pot aloca fonduri din bugetele proprii în vederea organizării şi derulării în bune condiţii a evenimentelor dedicate, în limita alocărilor bugetare aprobate. Unităţile de învăţământ, unităţile de cult, centrele comunitare, instituţiile culturale, precum şi reprezentanţele diplomatice ale României sunt invitate să participe la acţiuni de promovare a

Proiectul a fost inițiat de 89 deputați și senatori PNL, PSD, UDMR și minorități.

„Ne aflăm aici, nu pentru a marca o dată în calendar, ziua de 11 iulie, ci pentru a celebra un legământ care transcende timpul, cel dintre Statele Unite ale Americii şi România. Este un legământ care îşi are rădăcinile în valorile comune şi în aspiraţiile dintre cele două state. (...) (...) Vă îndemn, aşadar, să priviţi, dragi colegi, acest Parteneriat Strategic nu ca pe un element central al politicii noastre externe, ci ca pe o sursă de inspiraţie şi un martor al schimbării pozitive”, spunea în timpul dezbaterilor deputatul PNL Alexandru Muraru.

(sursa: Mediafax)

×