x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ziua Unirii Principatelor, marcată fără Hora Unirii, în garnizoanele MApN

Ziua Unirii Principatelor, marcată fără Hora Unirii, în garnizoanele MApN

23 Ian 2021   •   13:30
Ziua Unirii Principatelor, marcată fără Hora Unirii, în garnizoanele MApN

Ziua Unirii Principatelor, 24 ianuarie, va fi marcată duminică în garnizoanele din țară prin ceremonii militare și religioase, dar fără ca participanții să se prindă în Hora Unirii, a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN).

Potrivit unui comunicat al MApN, ministerul va organiza duminică, împreună cu autorităţile locale, în garnizoanele în care există monumente dedicate Unirii Principatelor, ceremonii militare şi religioase cu ocazia sărbătoririi a 162 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române.

„Din motive de securitate sanitară, participanții la evenimente nu se vor prinde în Hora Unirii, așa cum se întâmpla în anii anteriori”, a transmis, printr-un comunicatm MApN.

Conform acestuia, ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, vor participa, de la ora 12.30, la ceremonia depunerii de coroane şi jerbe de flori la Statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, amplasată în Dealul Patriarhiei Române din Bucureşti.

(sursa: Mediafax)

×