x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică 80 de milioane de voturi neexercitate, din 1990 până în 2014

80 de milioane de voturi neexercitate, din 1990 până în 2014

de Ion Alexandru    |    14 Oct 2019   •   12:49
80 de milioane de voturi neexercitate, din 1990 până în 2014

Alegerile prezidențiale sunt cele mai importante pentru votantul român, fapt certificat de diferențele majore constatate, începând cu anul 1990, între scrutinul prezidențial și alte tipuri de alegeri sau chiar referendumuri naționale organizate în ultimii 30 de ani.

Chiar și așa, alegerea președintelui nu pare a fi nici măcar ea suficient de importantă pentru mase largi de români care, statistic, nu s-au prezentat nicodată la vot. Iar numărul celor complet dezinteresați de exercitarea acestui drept este în continuă creștere.

 

80.660.433 este totalul voturilor care nu au fost niciodată exprimate, începând cu anul 1990, la niciun scrutin care a vizat alegerea președintelui României. Această cifră reiese din diferența dintre numărul alegătorilor înscriși, la fiecare tur de alegeri, în listele electorale permanente, și cel al persoanelor care s-au prezentat fizic la secțiile de votare.

Datele oficiale ale Biroului Electoral Central dezvăluie că doar primele alegeri prezidențiale, din 20 mai 1990, au suscitat interesul populației în proporție covârșitoare. Însă, chiar și așa, au fost 2.374.106 alegători înscriși în liste, care nu s-au prezentat la urne. La alegerile din 1992, au absentat 8.330.983 de alegători, dintre care 3.884.203 în primul tur de scrutin și 4.446.780 în al doilea tur. O absență similară a fost percepută și la alegerile prezidențiale din 1996, când nu s-au prezentat la urne 8.282.037 de persoane înscrise în liste (4.130.266 în primul tur, respectiv 4.151.771 în al doilea tur).

 

După anul 2000, românii au preferat să stea acasă

Începând cu anul 2000, numărul absenților a cunoscut cote dramatice. 13.662.653 de persoane nu au votat la alegerile prezidențiale din 2000, din care 6.140.269 în primul tur și 7.522.384 în al doilea tur. În primul tur de scrutin al alegerilor din anul 2004, au absentat 7.654.691 de români cu drept de vot, în timp ce, în al doilea tur, au „uitat” să voteze 9.203.842 de alegători, absenteismul ridicându-se la 16.858.533  de voturi, cel mai mare de după 1989. Nici în 2009 lucrurile nu au stat semnificativ mai bine, nefiind exercitate, în cele două tururi de scrutin, 16.029.637 de voturi (8.346.529 în primul tur și 7.683.108 în al doilea tur).

Precedentele alegeri pentru Palatul Cotroceni a cunoscut absența a 15.122.484 de voturi. În primul tur al alegerilor din 2014, nu s-au prezentat la urne 8.560.834 de români, în timp ce, în al doilea tur, au stat acasă 6.561.650 de persoane cu drept de vot.

Alte 3,7 milioane de voturi au fost anulate

lucrurile nu se opresc aici. Celor 80.660.433 de voturi neexercitate la scrutinurile prezidențiale organizate din 1990 până în 2014 li se adaugă alte 3.778.759 de voturi exercitate, dar anulate de către reprezentanții birourilor secțiilor de votare. la primele alegeri, din 1990, au fost anulate 438.923 de buletine de vot, iar în cele două tururi din 1992 au fost anulate 704.507 voturi. În 1996, s-au anulat 541.866 de voturi, iar recordul a fost atins în anul 2000, când s-au anulat 876.507 voturi.

446.396 buletine de vot au fost declarate nule la alegerile din anul 2004, în timp ce alte 355.456 de voturi au fost anulate în anul 2009. În cele două tururi de scrutin ale alegerilor din anul 2014 au fost, de asemenea, anulate 404.084 de voturi.

×