Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La 14 noiembrie 2003, Emil Boc, deputat pe atunci, provoca singura emoţie puternică, adevărată, din viaţa sa de politician.
La 14 noiembrie 2003, Emil Boc, deputat pe atunci, provoca singura emoţie puternică, adevărată, din viaţa sa de politician.
Cădea în direct, în emisiunea lui Andrei Gheorghe, de la o înălţime de 2,40 metri, printre stâlpii de susţinere a platoului improvizat. Pentru câteva secunde nu s-a mişcat. Oamenii înţepeniseră în faţa televizoarelor cu răsuflarea tăiată. Apoi s-a ridicat, a refuzat să plece la spital şi a conti-nuat emisiunea. S-a gândit să nu îşi sperie soţia şi fetiţele, mărturisea ulterior. În presa de a doua zi Emil Boc dădea declaraţii cu umor şi era admirat pentru cum depăşise momentul petrecut în direct.
Căderea aceea, care iniţial a părut a aduce popularitate domnului Boc, trebuie să fi fost însă un semn pentru căderea ce avea să vină. La vremea aceea, deputatul Boc era răsfăţatul presei. Mi-l amintesc cu mapa de legi la subţioară, pregătit mereu să dea un răspuns competent. Ziariştii acre-ditaţi la Parlament îl aveau ca sursă permanentă pe chestiuni juridice. Nu cred să mai fi fost vreun parlamentar cu o asemenea ascensiune rapidă, datorată în cea mai mare parte presei. Iar Emil Boc îşi consuma şi el relaţia cu mass-media extrem de conştient. Era invitat la vreo dezbatere? La vreo emisiune? Sărea imediat în avion, venea la Bucureşti. Rata vreun apel din partea unui ziarist? Suna înapoi în secunda următoare.
COTITURÅ. În momentul în care Traian Băsescu l-a desemnat succesorul său, cariera domnului Boc s-a dus pe pustii. Simpaticul Boc documentatul Boc, s-a transformat într-o slugă lipsită de personalitate, amintind de jalnicul Uriah Heep, însă doar cel din prima parte a romanului lui Dickens "David Copperfield". Heep va ajunge să fie înzestrat cu gânduri şi urzeli aproape diabolice, pe când lui Boc îi rămâne doar cocoaşa ce pare să i se ridice din pricina obiceiului de a se arunca la picioarele lui Zeus-Băsescu pentru a-i şterge pantoful cu mâneca. I-am spus cândva, când mă iluzionam că mai ia aminte, că obişnuia să scrie cartea, acum citează prefaţa, iar repetarea mecanică a vorbelor preşedintelui Băsescu îl aruncă în ridicol. Slab trebuie să fie psihicul acestui personaj de a ajuns să se muleze fără nici o rezistenţă interioară pe trăsăturile stăpânului său de la Cotroceni şi pe mai toate proastele lui obiceiuri. Pe şeful Boc, Blaga şi Videanu ar fi preferat oricând să nu-l aibă lângă ei la Cotroceni într-o discuţie în contradictoriu cu Traian Băsescu. Şi nu e de mirare că anunţul intempestiv al fuziunii cu PLD luna trecută s-a făcut în absenţa lui Vasile Blaga, plecat din ţară, şi a lui Adriean Videanu, aflat şi el pe la Predeal, pe undeva, ştiut fiind că erau opozanţi ai ideii.
O introducere lungă pentru o explicaţie pe care o datorez cititorilor Jurnalului Naţional, care au avut în ultimele săptămâni interviuri cu toţi liderii partidelor parlamentare, mai puţin cu dl Boc. În logica sugerată de Traian Băsescu, probabil că dl Voiculescu nu m-a lăsat să îi iau interviu şi liderului PDL. Presa ticăloşită, motanii lui Felix etc etc etc etc.
LUCRURILE STAU AŞA. Vineri, 11 ianuarie, îi telefonez domnului Boc. Nu-mi răspunde. Revin mai târziu. Nu-mi răspunde. Revin duminică, luni. Tot nimic. Iau în calcul o supărare personală, însă o anulează mesajul primit de sărbători de la liderul PDL. Aşadar şi numărul e bun. Îl verific însă, nu greşesc, acesta e numărul de telefon. Revin şi marţi. Dau SMS, spun cine sunt, deşi ştiu că are numărul meu în memoria telefonului, şi spun că aş vrea să-i iau un interviu pentru Jurnalul Naţional. Tot nimic. Miercuri mă adresez directorului de comunicare al PDL. Mai sun şi joi la dl Boc. Şi vineri. Plus la directorul de comunicare, care seara îmi oferă varianta unui interviu în scris. Adică să îi dau întrebările prin email. O variantă jenantă pentru ziarist, căruia i se taie astfel orice posibilitate de a interveni cu o întrebare suplimentară, de a urma un alt curs în interviu etc. În plus, în era presei electronice, redacţia aştepta de la mine un interviu nu numai cu sunet, ci şi cu imagini care să fie postate pe site, cum s-a petrecut cu ceilalţi lideri de partid. Îi dau un ultim sms dlui Boc în care îi explic situaţia. Aflasem că vine sâmbătă în Bucureşti pentru a participa la o emisiune la Realitatea TV (timp de 15 minute, care s-au făcut zece până la urmă, din princina unei transmisii în direct). Îi ofer dlui Boc posibilitatea de a ne întâlni sâmbătă, dar şi aceea de a acorda interviul altcuiva de la Jurnalul, dacă are vreo problemă cu mine. Nici un răspuns. Ceea ce pune punct dorinţei Jurnalului Naţional (şi a mea personală) de a mai lua vreun interviu domnului Emil Boc, pentru lipsa de respect manifestată faţă de cei 900.000 de români care citesc zilnic Jurnalul Naţional şi care-l fac astfel să fie numărul 1 în rândul cotidienelor de calitate din România.
Probabil că, dacă ar fi fost acordat, interviul ar fi fost aşa:
Cădea în direct, în emisiunea lui Andrei Gheorghe, de la o înălţime de 2,40 metri, printre stâlpii de susţinere a platoului improvizat. Pentru câteva secunde nu s-a mişcat. Oamenii înţepeniseră în faţa televizoarelor cu răsuflarea tăiată. Apoi s-a ridicat, a refuzat să plece la spital şi a conti-nuat emisiunea. S-a gândit să nu îşi sperie soţia şi fetiţele, mărturisea ulterior. În presa de a doua zi Emil Boc dădea declaraţii cu umor şi era admirat pentru cum depăşise momentul petrecut în direct.
Căderea aceea, care iniţial a părut a aduce popularitate domnului Boc, trebuie să fi fost însă un semn pentru căderea ce avea să vină. La vremea aceea, deputatul Boc era răsfăţatul presei. Mi-l amintesc cu mapa de legi la subţioară, pregătit mereu să dea un răspuns competent. Ziariştii acre-ditaţi la Parlament îl aveau ca sursă permanentă pe chestiuni juridice. Nu cred să mai fi fost vreun parlamentar cu o asemenea ascensiune rapidă, datorată în cea mai mare parte presei. Iar Emil Boc îşi consuma şi el relaţia cu mass-media extrem de conştient. Era invitat la vreo dezbatere? La vreo emisiune? Sărea imediat în avion, venea la Bucureşti. Rata vreun apel din partea unui ziarist? Suna înapoi în secunda următoare.
COTITURÅ. În momentul în care Traian Băsescu l-a desemnat succesorul său, cariera domnului Boc s-a dus pe pustii. Simpaticul Boc documentatul Boc, s-a transformat într-o slugă lipsită de personalitate, amintind de jalnicul Uriah Heep, însă doar cel din prima parte a romanului lui Dickens "David Copperfield". Heep va ajunge să fie înzestrat cu gânduri şi urzeli aproape diabolice, pe când lui Boc îi rămâne doar cocoaşa ce pare să i se ridice din pricina obiceiului de a se arunca la picioarele lui Zeus-Băsescu pentru a-i şterge pantoful cu mâneca. I-am spus cândva, când mă iluzionam că mai ia aminte, că obişnuia să scrie cartea, acum citează prefaţa, iar repetarea mecanică a vorbelor preşedintelui Băsescu îl aruncă în ridicol. Slab trebuie să fie psihicul acestui personaj de a ajuns să se muleze fără nici o rezistenţă interioară pe trăsăturile stăpânului său de la Cotroceni şi pe mai toate proastele lui obiceiuri. Pe şeful Boc, Blaga şi Videanu ar fi preferat oricând să nu-l aibă lângă ei la Cotroceni într-o discuţie în contradictoriu cu Traian Băsescu. Şi nu e de mirare că anunţul intempestiv al fuziunii cu PLD luna trecută s-a făcut în absenţa lui Vasile Blaga, plecat din ţară, şi a lui Adriean Videanu, aflat şi el pe la Predeal, pe undeva, ştiut fiind că erau opozanţi ai ideii.
O introducere lungă pentru o explicaţie pe care o datorez cititorilor Jurnalului Naţional, care au avut în ultimele săptămâni interviuri cu toţi liderii partidelor parlamentare, mai puţin cu dl Boc. În logica sugerată de Traian Băsescu, probabil că dl Voiculescu nu m-a lăsat să îi iau interviu şi liderului PDL. Presa ticăloşită, motanii lui Felix etc etc etc etc.
LUCRURILE STAU AŞA. Vineri, 11 ianuarie, îi telefonez domnului Boc. Nu-mi răspunde. Revin mai târziu. Nu-mi răspunde. Revin duminică, luni. Tot nimic. Iau în calcul o supărare personală, însă o anulează mesajul primit de sărbători de la liderul PDL. Aşadar şi numărul e bun. Îl verific însă, nu greşesc, acesta e numărul de telefon. Revin şi marţi. Dau SMS, spun cine sunt, deşi ştiu că are numărul meu în memoria telefonului, şi spun că aş vrea să-i iau un interviu pentru Jurnalul Naţional. Tot nimic. Miercuri mă adresez directorului de comunicare al PDL. Mai sun şi joi la dl Boc. Şi vineri. Plus la directorul de comunicare, care seara îmi oferă varianta unui interviu în scris. Adică să îi dau întrebările prin email. O variantă jenantă pentru ziarist, căruia i se taie astfel orice posibilitate de a interveni cu o întrebare suplimentară, de a urma un alt curs în interviu etc. În plus, în era presei electronice, redacţia aştepta de la mine un interviu nu numai cu sunet, ci şi cu imagini care să fie postate pe site, cum s-a petrecut cu ceilalţi lideri de partid. Îi dau un ultim sms dlui Boc în care îi explic situaţia. Aflasem că vine sâmbătă în Bucureşti pentru a participa la o emisiune la Realitatea TV (timp de 15 minute, care s-au făcut zece până la urmă, din princina unei transmisii în direct). Îi ofer dlui Boc posibilitatea de a ne întâlni sâmbătă, dar şi aceea de a acorda interviul altcuiva de la Jurnalul, dacă are vreo problemă cu mine. Nici un răspuns. Ceea ce pune punct dorinţei Jurnalului Naţional (şi a mea personală) de a mai lua vreun interviu domnului Emil Boc, pentru lipsa de respect manifestată faţă de cei 900.000 de români care citesc zilnic Jurnalul Naţional şi care-l fac astfel să fie numărul 1 în rândul cotidienelor de calitate din România.
Probabil că, dacă ar fi fost acordat, interviul ar fi fost aşa:
- Jurnalul Naţional: Domnule Boc, preşedintele şi premierul spun că au căzut de acord să găsească o soluţie în cazul Nicolai. Nu o găsesc însă. Dumneavoastră cum vedeţi ieşirea din impas?
- Pare că suntem într-un joc absurd, plimbăm documente între palate, cu sigiliu care nu trebuie desfăcut...
- Dar ministrul Justiţiei nu trebuie să vadă acele documente? Vă întreb şi ca jurist, în ce lege trebuie să căutăm soluţia pentru acest caz?
- Domnule Boc, e an electoral. Cum se va manifesta PDL? Nu prea aveţi acţiuni proprii. Doar pe ale preşedintelui. Se va implica Traian Băsescu în campanie?
Hotărârea Curţii Constituţionale nu îi permite Preşedintelui să fie membru al unui partid, dar îi permite să îşi manifeste opţiunea politică. Opţiunea pentru o doctrină, pentru o soluţie politică. Preşedintele nu a făcut un secret nici din faptul că lansarea referendumului simultan cu alegerile europarlamentare a fost de natură să se constituie într-un sprijin pentru PD. Pentru că nu e un preşedinte în situaţia să privească detaşat toate partidele, pentru simplul motiv că în Parlament s-a realizat o puternică coaliţie antiprezidenţială.
Majoritatea antiprezidenţială PNL-PSD-UDMR-PRM, prin exponentul Executiv, care e premierul Călin Popescu Tăriceanu, încearcă să compromită orice iniţiativă.
Notă
Fac precizarea că toate răspunsurile de mai sus aparţin lui Traian Băsescu, fiind selectate din discursurile, interviurile şi declaraţiile de presă ale acestuia.
Majoritatea antiprezidenţială PNL-PSD-UDMR-PRM, prin exponentul Executiv, care e premierul Călin Popescu Tăriceanu, încearcă să compromită orice iniţiativă.
Notă
Fac precizarea că toate răspunsurile de mai sus aparţin lui Traian Băsescu, fiind selectate din discursurile, interviurile şi declaraţiile de presă ale acestuia.
