Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Adrian Năstase comentează, în postarea pe blog intitulată "Pactul de la Cotroceni (“Pactul/Micii Constituții”) a expirat vineri" celebra înţelegere între Victor Ponta şi Traian Băsescu, în care cei doi au definit modul în care trebuie să se adreseze unul altuia în public.
Năstase face o analiză amplă a documentului, oferind şi alternativele pe care cei doi le puteau alege. Redăm mai jos textul integral:
"Pactul de la Cotroceni, semnat pe 12 decembrie, a expirat vineri, 21 decembrie. Motivul este evident – acordul a fost încheiat, ca să folosesc o formulă mai simplă, cu șeful guvernului Ponta 1. Mandatul acestuia s-a încheiat însă odată cu investirea guvernului Ponta 2, pe 21 decembrie!
Pe de altă parte, acordul de coabitare – dacă se considera necesar un astfel de acord – trebuia încheiat între Președintele României și noua majoritate parlamentară (de altă culoare), rezultată în urma alegerilor din 9 decembrie. Ca atare, acordul ar fi trebuit semnat cu președinții PSD, PNL și PC și el trebuia să prevadă, în primul rând, modul de desemnare, în noile condiții, a primului ministru, de către președinte (deci a premierului din guvernul “Ponta 2″). În formula actuală, acordul nu le este opozabil. Paradoxal, acordul nu îi este opozabil nici măcar noului premier (în ciuda coincidenței de nume), care nu l-a semnat.
Nu rezultă clar nici dacă pactul este încheiat între instituții, deși asta este titulatura lui. Dacă ar fi așa, de ce era nevoie de “codul de conduită general”, în care sunt cuprinse regulile de adresare și de bun simț? Instituțiile nu-și vorbesc, ele își scriu. Dacă era o înțelegere personală, între Traian Băsescu și Victor Ponta, atunci ar fi trebuit să lipsească aspectele instituționale.
Pactul arată însă un lucru important – faptul că Traian Băsescu se poziționează, în relația cu noua majoritate parlamentară, ca “șef al opoziției”. Pe de altă parte, parlamentul lipsește cu desăvârșire din înțelegerea de coabitare. El primește doar unele sarcini în legătură cu ce trebuie să legifereze (parlamentul – bănuiesc – nu intră în categoria instituțiilor statului de drept care trebuie respectate), în domeniile sănătății, organizării administrative, sistemului electoral, modificării Constituției.
Mi s-a părut interesantă prevederea următoare: “Legislația esențială de implementat (eventuale modificări cu acordul părților)
- 4 (bucăți n.b.) coduri justiție
- Legea micii reforme în justiție”
Fără a face alte comentarii aici, remarc o întoarcere în timp, la regimul monarhiei constituționale din România, când regele exercita funcția legislativă împreună cu parlamentul (“Puterea legislativă se exercită colectiv de către Rege și Reprezentațiunea națională” – art. 32, Constituția din 1866, art. 34 al Constituției din 1923 și art. 31 al Constituției din 1938). Prevederea din Acord sugerează că, mai nou, președintele legiferează (face “modificări”) împreună cu parlamentul.
Acordul, pregătit la Cotroceni, folosește formule mai sofisticate pentru a introduce în practica politică românească concepțiile de “domeniu rezervat” pentru președinte și “domenii partajate” cu premierul (în acord sunt denumite “spații de responsabilitate preeminentă” și “spații de cooperare”).
Pentru președinte figurează – ca “domenii rezervate” – politica externă, de securitate, de apărare, reprezentare la Consiliul European, conform Deciziei CCR, în timp ce pentru premier figurează, în zona politicii externe, doar relațiile externe la nivel interguvernamental și european.
Aici, în opinia mea, observăm, pe de o parte că se adaugă la Constituție – atribuțiile președintelui în materie de politică externă fiind limitativ prevăzute în articolul 91 din Constituție (“atribuții în domeniul politicii externe”) sau chiar se încalcă unele dispoziții Constituționale cum ar fi cea de la art. 102 din Constituție: “Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne și externe a țări…“
Prin prevederile Pactului, se ocolesc și atribuțiile Parlamentului – cel care aprobând programul de guvernare acceptă orientările majore de politică extenă a țării.
Dacă, de exemplu, în Programul de guvernare aprobat de Parlament, în 21 decembrie, alături de obiective cum ar fi: “consolidarea profilului României în Uniunea Europeană și NATO” sau “consolidarea Parteneriatului Strategic pentru secolul XXI cu SUA”, ar fi figurat și pregătirea unui parteneriat strategic cu Siria (ținând seama de prietenia care-i leagă pe cei doi președinți), ar fi putut președintele să se opună?
Oricum, această prevedere din acord nu poate anticipa departajarea atribuțiilor în materie de politică externă, între președinte și premier, în perspectiva revizuirii Constituției, departajarea sugerată și de Comisia de la Veneția (Comisia de la Veneția nu vorbește însă despre “regulile coabitării”, ci despre o “cooperare loială între instituții”, care ar viza, firesc, nu doar perioadele de coabitare!).
Interesant, în cazul “domeniilor partajate” (elaborarea politicii externe, cooperarea cu MAE – care, totuși, face parte din guvern! – numirile de generali sau de ambasadori, numirea Procurorului General, a Procurorului Șef DNA, alte numiri, etc.), “dacă sunt puncte de vedere diferite, va avea prioritate decidentul final“!! Deci și în aceste cazuri, domeniile “partajate” se transformă în final, tot în domenii “rezervate” președintelui!
La capitolul “Principii și valori comune” figurează “introducerea unui proces transparent de numire a Procurorului General și a Procurorului Șef DNA…” Asta înseamnă că președintele și premierul îi vor impune ministrului independent al justiției, în numele “justiției independente“, o nouă procedură de numire a celor doi? Nu mai discut formule de genul “asigurarea funcționalității instituțiilor afectate sau identificarea de garanții, pentru păstrarea atribuțiilor instituțiilor statului de drept”. Constituția României a fost, între timp, suspendată?
Prin Acord se înființează și un “mecanism de soluționare a disputelor”, alcătuit din consilieri și miniștrii. Deci, așa cum a stabilit CCR, Parlamentul nu poate arbitra în astfel de situații, dar este, cumva, mai potrivită o structură formată din “subordonați” ai celor doi?! Greu de înțeles…
Așa cum a inventat Legea Micii reforme în justiție, Băsescu a încercat acum să impună, prin acest document, Pactul Micii Constituții, înainte de revizuirea textului fundamental. Eu nu cred însă că miza viitoarei revizuiri trebuie să fie reprezentată de frustrările lui Băsescu în ceea ce privește regimul semiprezidențial. De aceea, am sugerat, pe modelul, din 1923, al Institutului Social Român, al lui Gusti, o serie de dezbateri publice pentru elaborarea Constituției României, în secolul XXI. Oricum, veți putea citi mai multe comentarii pe tema coabitării și a reprezentării României la UE, în contextul reglementărilor interne și europene, în volumul meu, pe care l-am finalizat de curând și care va fi publicat peste câteva zile.
Dincolo, însă de oportunitatea politică a acestui document, în plan intern și în plan extern – pe care o înțeleg – dincolo de faptul că pentru Băsescu documentul a fost o încercare de a salva aparențele inclusiv în plan extern, în privința desemnării ca premier a candidatului stabilit de USL, dincolo de nevoia de calmare a vieții politice interne, sunt convins că pentru Băsescu semnarea Acordului nu a fost decât o operațiune de câștigat timp și începutul unui joc “de-a șoarecele și pisica”. Rămâne de văzut, la final, cine a fost șoarecele și cine pisica.
PS: A fost semnată oare și o variantă în limba engleză sau Barroso a învățat, între timp, românește?"
Citește pe Antena3.ro
