Un alt fost ministru PDL, Gheorghe Barbu, este unul dintre candidatii partidului in judet. Fost ministru al Muncii, ex-secretar general al Camerei Deputatilor, Barbu isi va incerca norocul in Colegiul nr. 7 Hunedoara pentru un post de deputat. In 2008, Gheorghe Barbu a candidat, fara succes, pentru un mandat de senator in Valea Jiului.
In schimb, actualul ministru al Muncii, Mariana Campeanu, va intra in competitia electorala pentru postul de senator in Colegiul nr. 3 Deva – Hunedoara – Hateg – Calan. Campeanu face schimb de colegiu cu vicepresedintele Senatului, Dan Radu Rusanu, care va candida pentru mandatul de deputat in zona pe care o reprezinta acum actualul ministru al Muncii, respectiv Colegiul nr. 3 Hateg – Calan. Mariana Campeanu va intra in competitie cu Marieta Ilcu, propusa de PDL, fosta campioana mondiala in sala la saritura in lungime.
Pe de alta parte, printre persoanele nominalizate de PDL pentru alegerile parlamentare se numara si fostul director al Termoelectrica, Florin Marza, in colegiul de Senat din Valea Jiului. Acesta are si el probleme la criteriile de moralitate, intrucat a fost si membru PSD. Tot in aceeasi situatie se afla si deputatul Iosif Blaga, ce doreste sa isi reinnoiasca mandatul. In vara acestui an, pe Blaga l-a luat dorul de duca, asa incat a plecat o saptamana la PSD, dar s-a intors spasit la prima dragoste – PDL.
Candidatul cu cele mai multe probleme 'la moralitate' este fostul primar al municipiului Deva, Mircia Muntean. Exclus in mai 2011 din PNL, pentru atacuri violente la adresa unora dintre colegii sai de partid, Muntean s-a inscris in UNPR. A candidat, fara succes, din partea acestei formatiuni politice la sefia Consiliului Judetean Hunedoara. Cateva saptamani mai tarziu, intr-o conferinta de presa, a semnat adeziunea la PDL. Pentru ca a castigat, totusi, un mandat de consilier local la Deva, Muntean incalca statutul alesilor locali si continua sa mearga la sedintele legislativului din resedinta de judet, iar motivatia e simpla – UNPR si PDL s-au prezentat pe liste comune la alegerile locale. De asemenea, Mircia Muntean este trimis in judecata inca din anul 2005 pentru abuz in serviciu, procurorii stabilind ca a prejudiciat bugetul local cu aproape 400.000 de dolari, acceptand un schimb de terenuri intre municipalitate si trei revolutionari. Dosarul se afla pe rolul instantei la Judecatoria Sectorului II din Bucuresti de aproape 7 ani.

