x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Alegeri parlamentare: Ce se ascunde sub sloganele electorale

Alegeri parlamentare: Ce se ascunde sub sloganele electorale

de Marius Gîrlașiu    |    03 Noi 2016   •   18:42
Alegeri parlamentare: Ce se ascunde sub sloganele electorale

Bătălia pentru voturile românilor a ajuns la etapa sloganurilor electorale. Social-democraţii îi acuză pe liberali că le-au furat sintagma “Îndrăzneşte să crezi în România”, partidul lui Nicuşor Dan susţine că în sfârşit, avem cu cine, în vreme ce maghiarii din UDMR zgândăresc orgoliul naţionaliştilor cu mesaje care promovează descentralizarea în oraşele mari din Ardeal. Specialist în comunicare politică şi marketing electoral, politologul Antonio Momoc a disecat mesajele partidelor într-o amplă analiză pentru Jurnalul Naţional.

Îndrăzneşte să crezi în România este mesajul care a aprins spiritele între pesedişti şi liberali. Social-democraţii îşi atribuie paternitatea sloganului şi ameninţă că-i vor da în judecată pe liberali după ce PNL a preluat sintagma lansată de PSD, completând-o în cheie subliminală cu propoziţia “condusă de oameni cinstiţi”. Liviu Dragnea susţine că PSD a înregistrat sloganul la OSIM, în vreme ce Alina Gorghiu recunoaşte că strategii PNL au preluat voit mesajul cu pricina, pentru a-i deosebi pe urmaşii Brătienilor de “penalii” din PSD. Dincolo de acuzaţiile dintre partide, Jurnalul Naţional a căutat răspunsuri concrete la specialiştii în comunicare politică şi marketing electoral. Ce ar trebui să înţelegem când vedem pe stradă corturi şi bannere cu mesaj electoral?

PSD: Îndrăzneşte să crezi în România

“În primul rând, Îndrăzneşte să crezi în România trebuie să-ţi ofere nişte “reasons to believe” - aşa se numesc ele în publicitatea electorală şi comercială – “motive să crezi”. Dacă tu vii cu mesajul Îndrăzneşte să crezi, automat trebuie să îi spui omului de ce să îndrăznească să creadă. Adică să îi dai nişte motive să creadă. Dacă nu spui de ce să îndrăznesc să cred, atunci îi dai posibilitatea oponentului să spună el de ce să îndrăzneşti să crezi şi o să spună în ce condiţii: cu oameni cinstiţi pentru că ştim că acolo există o vulnerabilitate la cei de la PSD, întrucât acolo sunt nişte probleme de imagine, credibilitate, de corupţie, etc. O să spui “să crezi în România condusă de oameni cinstiţi”. Şi îl mai folosesc şi pe Cioloş, eventual, despre care ştiu că se bucură de o mare încredere şi este perceput în genere ca un un prim-ministru cinstit”, susţine politologul Antonio Momoc. În ceea ce priveşte publicul căruia i se adresează, politologul este de părere că PSD s-a îndepărtat, în timp, de electoratul de stânga tradiţional. “Mesajul PSD-ului nu mai este unul de stânga tradiţională pentru că nici măcar programul lor nu mai este aşa. Dacă ne uităm, programul lor e cu reduceri de taxe şi chiar vorbesc despre clasa de mijloc, adică discursul este oricum social-liberal. Se adresează, de exemplu, unor bugetari care ar vrea să plece, profesori, studenţi sau medici care ar vrea să plece din România. Unor oameni dezamăgiţi, dar care ar fi mai degrabă spre centru-stânga, deci tot în zona bugetară într-o oarecare măsură, dar în acelaşi timp şi unor oameni care au aşteptări de dreapta de tipul stai să dezvolt ceva şi în România, o afacere, o mică întreprindere, un PFA”.

 

PNL: Îndrăzneşte să crezi în România... condusă de oameni cinstiţi

 

Referitor la răspunsul liberalilor, politologul Antonio Momoc consideră că acesta este unul “corect” pentru publicul fidel PNL şi pentru simpatizanţii premierului Cioloş. “Ei de fapt pe cine vizează cu acest mesaj? Ei vizează mai ales oamenii dezamăgiţi care s-ar putea duce spre USR. Şi atunci spun, uite, noi îl avem pe Cioloş, noi renunţăm la oamenii care nu sunt corupţi, adică mesajul subliminal ar fi: în vreme ce Dragnea (condamnat definitiv – n.r.) rămâne în fruntea PSD, noi l-am dat afară pe Blaga (urmărit penal – n.r. )”. Chiar şi aşa, politologul crede că mesajul liberalilor ar putea fi unul riscant. “Aici este o mică problemă pentru PNL, pentru că având atâţia oameni cu probleme penale chiar în interiorul PNL-ului şi vorbind despre oameni cinstiţi, tu, alegător care nu eşti captiv PNL, dar înclini spre dreapta, cu asta îmi întăreşti de fapt convingerea că ar trebui să mă duc spre USR. Adică tu faci un fel de campanie şi pentru USR cu asta pentru că le spui oamenilor că cei cinstiţi sunt acolo în formaţiunile care nu au furat, care sunt noi, pe când în PNL încă mai sunt oameni care au probleme cu legea”, explică Antonio Momoc.

 

ALDE: Îndrăzneşte mai mult

 

Apropierea dintre liderii ALDE şi PSD este vizibilă şi în sloganele celor două partide. Formaţiunea lui Tăriceanu şi-a ales ca slogan sintagma “Îndrăzneşte mai mult!”, inspirată din mesajul fraţilor social-democraţi. “Sloganul ALDE anunţă de fapt o guvernare comună PSD-ALDE, iar mesajul e derivat din Îndrăzneşte să crezi. Îndrăzneşte mai mult e un fel de vioara a doua a melodiei principale, a temei principale care este Îndrăzneşte să crezi”, este părerea specialistului. Mai mult, ALDE a împânzit străzile cu mai multe variante ale sub-sloganului “Îţi redăm”(Redăm România românilor, Îţi redăm pensia, Îţi redăm încrederea, Îţi redăm onoarea, etc.). “Nu-mi dau seama cine din punctul lor de vedere ar fi preluat România. Nu ştiu la cine se gândesc. Se gândesc oare la Uniunea Europeană? Se gândesc oare la alte forţe cum ar fi Statele Unite, Germania care ar fi preluat prin Iohannis, să zicem, ar fi preluat conducerea în România şi atunci să o redăm românilor? Pentru că indirect la asta mă duce cu gândul, la faptul că hoţii au furat-o, iar hoţii nu prea sunt români. Deci cine a furat-o? Hoţii! Şi noi trebuie să o redăm românilor”, sună analiza politologului.

 

USR: În sfârşit, ai cu cine!

 

“În sfârşit, ai cu cine e un tip de aroganţă, de suficienţă că uite, tot ce s-a întâmplat până acum, absolut totul a fost greşit. Păi, staţi puţin! Dacă totul a fost greşit, România e în Uniunea Europeană şi în NATO astăzi. Nu putea să fie dacă nu existau nişte politicieni acolo care să ducă România în UE şi NATO. Ei încearcă să întărească convingerea că toate partidele sunt acelaşi lucru, toţi sunt o mizerie, că de fapt nimic până acum nu a fost bun şi că dacă eşti dezamăgit de toate partidele, de toţi liderii, atunci “în sfârşit, ai cu cine” şi ăştia sunt cei de la USR”, susţine Momoc.

 

PMP: Împreună mişcăm România

 

“Ăsta este un mesaj vechi. E un mesaj care s-a tot vehiculat, lipsit de originalitate şi de putere de mobilizare pentru că ei au tot folosit chestiunea asta. Şi în campaniile anterioare au zis tot aşa, adică au spus mişcăm România de la ideea de Mişcare Populară. În primul rând e lipsit de originalitate pentru că ei se auto-copiază, se auto-plagiază, au mai zis asta. Uitaţi-vă şi la alegerile europarlamentare şi la cele locale, au zis la fel”, explică politologul.

 

UDMR: Salvăm Clujul/Oradea de Bucureşti!

 

“Se bazează mult pe ideea de autonomie locală, pe ideea de dezvoltare locală, regională, pe falsa argumentaţie şi falsa informaţie că de fapt localul, regiunea ar contribui mult mai mult la buget decât banii pe care-i primeşte de la centru. În realitate lucrurile nu stau deloc aşa. În cele mai multe cazuri, când ne referim la zonele din Harghita-Covansa, ele contribuie mai puţin la buget decât banii pe care îi primesc de la centru. E foarte greu de susţinut argumentaţia asta, dar cred că ţine, cred că sunt oameni care rezonează cu un astfel de mesaj”, spune Antonio Momoc.

PRU: Victor Ponta prim-ministru!

“PRU încearcă să atragă atenţia în orice chip cu mesaje de tip patrula lui Vlad Ţepeş, mesaje de tip naţionalist, iar pentru ei un vector foarte bun de imagine este Ponta pentru că e în primul rând un nume cunoscut. Nu-mi dau seama cât mai e de actualitate susţinerea pentru Ponta având în vedere stenogramele care au apărut, faptul că Bogdan Diaconu a avut tot felul de ieşiri critice împotriva lui Ponta. Discuţiilea alea din stenograme au apărut în presă şi cred că publicul mai atent ştie asta, publicul mai puţin atent probabil că poate fi convins cu un asemenea tip de mesaj care ar putea să rupă un pic de la PSD, nu ar ajuta foarte mult PSD-ul o asemenea manevră”, comentează Antonio Momoc pentru Jurnalul Naţional.

 

Antonio Momoc, politolog: PNL nu are în momentul de faţă o altă platformă decât platforma Cioloş. Adică mesajul PNL-ului este “Votaţi Cioloş!”. Ca să votaţi PNL, trebuie să votaţi, de fapt, Cioloş. Dacă vreţi un Guvern Cioloş trebuie să ne votaţi pe noi. Oferta lor electorală în momentul de faţă este Cioloş, nu este alta.

 

Mesajul PSD este unul de tip “catch-all”. Atinge un pic şi stânga dezamăgită, frustrată, căreia i se adresează şi ALDE, dar pe de altă parte atinge şi dreapta, pentru că o mare parte din programul PSD este uşor îndreptat spre centru-dreapta, spre micii întreprinzători, micii antreprenori, şamd.

 

×