x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică UPDATE. Alegeri prezidențiale 2019. BEC - prezenţa la urne: Până la ora 21.00, au votat peste 9 milioane de persoane

UPDATE. Alegeri prezidențiale 2019. BEC - prezenţa la urne: Până la ora 21.00, au votat peste 9 milioane de persoane

24 Noi 2019   •   21:09
UPDATE. Alegeri prezidențiale 2019. BEC - prezenţa la urne: Până la ora 21.00, au votat peste 9 milioane de persoane
Sursa foto: Victor Stroe

UPDATE 21:00. Prezenţa la vot în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale a fost, duminică, la nivel naţional, până la ora 21,00, de 49,87%, potrivit datelor furnizate de BEC. Au votat 9.086.421 de alegători.

UPDATE 20:00. Numărul celor care au votat până la ora 20:00 este de 8.951.626, respectiv 49,31%, potrivit datelor oferite de BEC.

UPDATE 19:00. Potrivit BEC, până la ora 19:00, prezența la urne este de 47,12 %, adică un total de 8.584.593 de persoane și-au exprimat opțiunea prin vot.

UPDATE 18:00. Peste opt milioane de persoane au votat până la ora 18:00, în țară. Potrivit BEC, până la ora menționată, prezența la urne este de 44,31 %, adică un total de 8.072.538 de persoane și-au exprimat opțiunea prin vot. Comparativ, în primul tur, prezența la vot la ora 18:00 era de 42,19 %, însemnând 7.686.258 de votanți din totalul de 18.217.156 înscriși pe listele permanente. 

UPDATE 17:00. Numărul celor care au votat până la ora 17:00 este de 7.341.534, respectiv 40,29%, potrivit datelor oferite de BEC. În primul tur al alegerilor prezidențiale, până la ora menționată, au votat 6.910.900, respectiv 37,93 %. În continuare, cea mai mare prezență la vot este înregistrată în Ilfov, cu 52,32%.

UPDATE 16:00. Până duminică, la ora menționată, și-au exprimat opțiunea prin vot 6.524.336, respectiv 35,81 %. Comparativ, în primul tur al alegerilor prezidențiale, prezența la urne, până la ora 16:00, a fost de 33,44 %, adică 6.093.433 de persoane. 

Cea mai mare prezență este înregistrată în Ilfov (45,98 %), urmat de Cluj (41,19 %), Brașov (40,76 %), Argeș (40,30 %) și Sibiu (40,29%).

UPDATE 15:00. 5.719.976 de persoane au votat duminică, până la ora 15:00, în al doilea tur al alegerilor prezidențiale, respectiv 31,39 %. Dintre aceștia, 4.990.883 sunt votanți pe listele permanente, 679.982 pe listele suplimentare și 49.111 votanți cu urna mobilă. Cea mai mare prezență la vot a fost înregistrată în Ilfov (40,16 %), urmat de Brașov (36,06 %), Cluj (35,94 %), Argeș (35,44 %) și Sibiu (35,38 %). Cei mai mulți alegători au votat în mediul urban, respectiv 3.304.937, în timp ce în mediul rural au votat 2.415.039.

În primul tur al alegerilor prezidențiale, până la ora 15:00, au votat 5.321.324 de persoane, respectiv 29,21 %. 

UPDATE 14:00. Până duminică, ora 14:00, și-au exercitat dreptul la vot 4.893.046 de alegători, respectiv 26,85 %. În primul tur, până la ora 14:00, au votat 4.555.343, respectiv 25,00 %. Până în prezent, cea mai mare prezență la vot a fost înregistrată în Ilfov (34,28 %).

UPDATE 13:00. Peste patru milioane de români s-au prezentat la urne până la ora 13:00, respectiv 22,07 %, dintre care 3.532.318 pe listele permanente, 466.797 pe listele suplimentare, 22.519 votanți cu urnă mobilă, potrivit BEC. Cea mai mare prezență la vot a fost înregistrată în Ilfov (28,03 %), urmat de Teleorman (25,68 %), Constanța (25,62 %), Brașov (25,45 %) și Argeș (25,43 %). Comparativ, în primul tur, până la ora 13:00, prezența la urne era de 20,68 %.

UPDATE 12:00. 3.024.679 de persoane au votat până în acest moment, repectiv 16,60 % dintre cei 18.217.411 de cetățeni înscriși pe listele permanente, potrivit datelor oferite de BEC. Cea mai mare prezență la vot a fost înregistrată în Teleorman, cu 21,17%, urmat de Ilfov (21,13%), Olt (20,48%), Constanța (20,15%) și Argeș (19,69 %). În primul tur al alegerilor prezidențiale, prezența la urne până la ora 12:00 era de 15,82%, respectiv 2.882.075 de persoane. 

UPDATE 11:00. Până la această oră, prezența la urne este de 11,39%, fiind depășită astfel prezența din primul tur, de la aceeași urnă când prezența la urne era de 11,08%, potrivit BEC. În al doilea tur al alegerilor prezidențiale, numărul total de alegători care și-au exercitat dreptul la vot este de 2.076.225. În continuare, cei mai mulți alegători sunt din mediul urban, respectiv 1.201.096 de persoane. 

UPDATE 10:00. Prezența la urne, până la ora 10, în al doilea tur al alegerilor prezidențiale este de 6,87%, potrivit BEC. Din numărul total de alegători, respectiv 1.253.111, au votat pe listele permanente 1.087.716 de persoane, 164.104 pe listele suplimentare și 1.292 cu urna mobilă. Cei mai mulți alegători sunt din mediul urban, respectiv 713.642 de persoane.

În primul tur, prezența la urne până la ora 10:00 a fost de 6,89%, respectiv 1.256.029 de persoane.

UPDATE 09:00 Prezenţa la vot în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale a fost, duminică, la nivel naţional, până la ora 9,00, de 3,35%, potrivit datelor furnizate de Biroul Electoral Central (BEC).

Din numărul total de 610.918 de votanţi, 344.035 au votat în mediul urban, iar 266.883 în mediul rural. În Bucureşti prezenţa la urne a fost de 2,95%.

UPDATE 08:00 În prima oră de la deschiderea urnelor din ţară, au votat peste 243.000 de români, circa 1,33% dintre românii cu drept de vot.

 

Secţiile de votare pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale s-au deschis, duminică, la urne fiind aşteptaţi peste 18 milioane de români.

În ţară, sunt organizate 18.748 de secţii de votare. Potrivit AEP, numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente este 18.217.411.

Lista secţiilor de votare poate fi consultată pe site-ul www.roaep.ro la secţiunea Management Electoral/Geografie electorală/Registrul secţiilor de votare. Alegătorii pot afla la ce secţie de votare sunt arondaţi accesând www.registrulelectoral.ro.

Alegătorii din ţară votează cu un act de identitate valabil, emis de statul român: cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; carnetul de serviciu militar.

Potrivit AEP, paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic şi paşaportul simplu temporar pot fi folosite doar de cetăţenii români cu domiciliul în străinătate care votează în România.

În ţară, cetăţenii votează la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi au domiciliul ori reşedinţa, iar în cazul în care se află în altă unitate administrativ-teritorială pot vota la orice secţie de votare din cadrul acesteia.

Pentru alegătorii netransportabili din motive de boală sau invaliditate, din ţară, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare poate aproba, la cererea scrisă a acestora, depusă cel mai târziu în preziua votării, însoţită de copii ale unor acte medicale sau alte acte oficiale din care să rezulte că persoanele respective sunt netransportabile, ca o echipă formată din cel puţin doi membri ai biroului electoral să se deplaseze cu o urnă specială şi cu materialul necesar votării - ştampilă cu menţiunea "VOTAT", buletine de vot şi timbre autocolante.

Ca şi în primul tur, operaţiunile privind numărarea voturilor, inclusiv a celor prin corespondenţă, sunt înregistrate video şi audio şi se desfăşoară în prezenţa tuturor membrilor birourilor electorale ale secţiilor de votare şi a persoanelor acreditate.

Persoanele acreditate să asiste la efectuarea operaţiunilor electorale la primul tur de scrutin sunt de drept acreditate să asiste la efectuarea acestor operaţiuni şi la al doilea tur.

Votul pentru românii din străinătate a început vineri. De asemenea, românii din străinătate au putut vota la acest scrutin prin corespondenţă.

Secţiile de votare din ţară pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale se vor închide duminică la ora 21,00. Votarea poate fi prelungită până la ora 23,59 pentru alegătorii care se află la sediul secţiei de votare la ora 21,00, precum şi pentru cei care se află la rând în afara acestuia. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Alegeri prezidențiale 2019