Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat sâmbătă, la Poiana Braşov, că discuţiile privind votul la moţiunea de cenzură care urmează să fie depusă luni au început şi vor continua toată săptămâna viitoare, inclusiv cu UNPR.
"Discuţiile privitoare la votul pe moţiunea de cenzură au început şi le vom continua toată săptămâna viitoare. Le vom face inclusiv cu Gabriel Oprea, cu UNPR. Săptămâna viitoare ne vom vedea şi cu cei de la UDMR şi cu toţi ceilalţi. Mizez, până la discuţiile pe care le vom avea cu domniile lor, pe echilibrul şi pe prudenţa celor doi lideri de partid, Gabriel Oprea şi Liviu Dragnea, care nu cred că vor să meargă cu acest bolnav Ponta în continuare, riscând cam tot ce înseamnă liniştea şi echilibrul României", a afirmat Gorghiu.
Ea a adăugat că vor avea loc discuţii atât cu liderii de partide politice, cât şi cu fiecare parlamentar în parte şi speră că de această dată vor fi cu succes.
"Acum, în opinia noastră, mingea este în terenul domnului Dragnea, în terenul domnului Oprea şi vom vedea ce decid. Mai mult decât să le solicităm să pună interesul naţional peste interesul de partid sau interesul meschin de a rămâne la guvernare cu orice preţ, cu un prim-ministru compromis, nu ştiu ce am putea face", a spus copreşedintele PNL.
PNL va depune moţiunea de cenzură luni. Probabil, aceasta va fi citită în plenul Parlamentului pe 24 septembrie, iar votul ar urma să se dea pe 28-29 septembrie, a spus Gorghiu, precizând că există posibilitatea ca aceste date să sufere modificări. Copreşedintele liberal a precizat că titlul şi conţinutul moţiunii de cenzură vor fi definitivate în cursul zilei de duminică.