Iohannis, actor în spectacolul politic „Tăcerea Mielului”

de Cristian Oprea | 11 Noi 2019 • 07:56

Sursa foto: Victor Stroe

Atipice. Terne. Sunt expresiile din vocabularul limbii române care caracterizează aproape de perfecţiune „campania electorală pentru alegerea preşedintelui României” din acest an. Ghilimele îşi justifică întrebuinţarea pentru că numai campanie electorală nu a fost. Lupta aprigă s-a dat nu pentru primul loc, ci pentru cel secund. Doar doi dintre cei 14 candidaţi de la turul întâi merg în turul al doilea.

În cinci dintre cele şapte serii de alegeri prezidenţiale - 1990,1992,1996,2000 şi 2004 - campania electorală a însemnat confruntări politice televizate şi radiodifuzate sau cele prin intermediul dezbaterilor organizate de marile cotidiane naţionale ale vremii.

Modă veche, miză dublă

Mai înainte de toate, campania electorală a însemnat dialoguri directe cu alegătorii, prin vizitele în ţară ale candidaţilor. Urmate de adunări electorale în mai toate comunele mari şi mjlocii, nu doar în oraşele reşedinţă de judeţ. Marile mitinguri, zonale cum se numesc azi, erau maximum două. De obicei era unul singur, la finele campaniei electorale, organizat în Bucureşti, unde veneau delegaţii numeroase din judeţe. E drept, miza era alta. Era dublă, de fapt. Pentru că alegerile parlamentare şi turul întâi al prezidenţialelor se organizau în acceaşi zi. Prezdenţiabilii şi pretendenţii la postul senator sau de deputat se completau unii pe ceilalţi.

Citește pe Antena3.ro

Învârtelile imobiliare de milioane de euro ale lui Călin Georgescu, candidatul cu 0 cheltuieli declarate în campanie

Naşterea Binomului şi Necampania

Situaţia s-a schimbat radical de la separarea ulteriorară, prin majorarea cu un an - cu începere din 2004 - a mandatului preşedintelui României. În baza noilor prevederi ale Constituţiei – pregătite, spuneau răutăcioşii, pentru prezumptivul mandat al lui Adrian Năstase - alegerile parlamentare s-au desfăşurat în 2008 iar cele prezidenţiale în 2009. Traian Băsescu a fost cel care, în acel 2009 sinistru, a transformat campania electorală în ... necampanie. De ce ? Pentru că era în faţa valului uriaş de contestare şi pentru că nu avea nici un fel de realizare în cei cinci ani în care a stat la Cotroceni. A stat şi a mai făcut câte ceva: a produs scandaluri, zâzanie şi a năşit noua structură - după desfiinţarea Securităţii – de represiune politică. Binomul! Dacă într-o dictatură, represiunea politică era partea obişnuită a sistemului, într-o democraţie nu putea fi decât o aberaţie.

Iohannis, acest Băsescu 2

Una cu atât mai mare cu cât a fost şi este susţinută de citadele sau foste citadele ale democraţiei, adepte ale autoritarsimului şi chiar naţii penitenciare. Acolo unde cine nu e „pe linie” e împotriva ei. Este exact reţeta pe care a îmbrăţişat-o, acum, Klaus Iohannis. Ne amintim de anul 2009 când cuviosul Băsescu şi al său preacurat PDL, care a înţesat PNL de azi, s-a folosit de tema corupţiei pe post de armă politică şi, mai cu seamă, electorală. Care era ca o ştampilă pusă frontisipiciul PSD şi pe fruntea lui Adrian Năstase. Şi care, la terminarea mandatului, avea să aibă efectul de bumerang pentru Băsescu (arestarea fratelui dar şi a principalei favorite). Numai că atunci, pe lângă anticorupţie, tema favorită a personajului Băsescu a fost lupta cu mogulii de presă. Între timp, Iohannis nu prea mai are o astfel de temă. Presa împotriva căreia a luptat Băsescu nu mai există. Ceea ce se mai percepe cu urme vagi e la picioarele lui Iohannis şi ale Statului Paralel al cărui produs este. Cu o excepţie: Trustul de Presă Intact şi, mai ales, Antena 3. În rest, din trio-ul de odinioară „Vîntu, Patriciu şi Voiculescu” - care a fost unica temă de campanie electorală a lui Băsescu - unul singur este afară, Voiculescu. Unul e în închisoare, Sorin Ovidiu Vîntu, şi altul e în pământ, Dinu Patriciu. Dan Voiculescu nu a scăpat, totuşi, nedepsit pentru îndrăzneala mai ales a Antenelor de a i se împotrivi lui Băsescu: a suportat supliciul detenţiei.

Trecut pentru prezent

Ne-am întors în trecut, cale de câteva paragrafe, ca să înţelegem de unde ni se trage, de fapt, prezentul. Campania electorală din anul 2019 pentru alegerea preşedintelui României se aseamănă cu cea din 2009. Un arc peste timp. De care nu era nevoie. Campania electorală pentru prezidenţialele din 2014 a fost doar întrucâtva asemănătoare. A fost atipică prin schimbarea din mers a roţilor locomotivei: Crin Antonescu a fost convins să cedeze, după o vizită Afară, în faţa lui Klaus Iohannis.

Statul Paralel, noul actor politic

O dată „rezolvată” problema mogulilor, Binomul şi-a asigurat liniştea şi pe Klaus Iohannis pe post de păstrător al acesteia, prin zdrăngănirea temei luptei împotriva corupţiei. Ca să dovedească existenţa corupţiei doar la adversarii politici, Binomul a încropit – în aplauzele puternice, prelungite ale trâmbiţaşilor de la noua Înaltă Poartă– cazul coruptului Dragnea. Pentru că PSD – un mamut politic – era greu de înfrânt, Binomul a trecut şi la stăpânirea prin dezbinare a ceea ce mai rămăsese din acest partid. Şi uite aşa, au apărut atât primul lot de mari trădători în frunte cu Micul Titulescu, şi cel de-al doilea lot care şi-a piedut blana de cârtiţe primită în Pădurea Băneasa la votarea moţiunii de cenzură împotriva guvernului Viorica Dăncilă şi, apoi, la cea a învestirii Guvernului Ludovic Orban.

USL cu repetiţie: ALDE-Pro Ponta

Demersul pentru dărâmarea guvernului PSD – învestit pe baza rezultatului alegerilor parlamentare – cu cel al PNL adus la putere pe baza dorinţei lui Iohannis - a născut o doua alianţă contra naturii politice: stânga cu dreapta. Cea dintre micul Pro al lui Victor Viorel Ponta şi minusculul ALDE al lui Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu. O alianţă mică după mamutul USL, defuncta alianţă a PSD cu PNL. Pro România şi ALDE au ajuns să se alieze doar după ce orgoliul de prezidenţiabil al lui Tăriceanu a fost rănit prin decizia foştilor săi aliaţi din PSD de a nu-l susţine la prezidenţiale pe el ci pe Viorica Dăncilă.

Lideri de ocazie, alianţă de pripas

Partea jenantă pentru Tăriceanu e că deşi a determinat căderea guvernului PSD pentru că nu i-a fost susţinută candidatura la prezidenţiale, nu a primit nici încrederea noului aliat. Între altele şi pentru că şi Victor Ponta îşi dorea aceeaşi postură. Aşa a ajuns alianţa de pripas să susţină un candidat de promenadă. Nu unul provenit din unul dintre cele două partiduleţe, ci unul de-a dreptul independent. În persoana unui, ce-i drept, om de mare bun simţ, corect, cinstit şi, mai ales, simpatic. Mircea Diaconu, unul dintre cei mai populari actori ai momentului, cunoscut mai cu seamă pentru rolurile sale din scenetele umoristice televizate.

Trădătorii trădaţi

Tăriceanu şi Ponta sunt urmăriţi de blestemul absolut firesc pentru orice trădător. Să fie trădaţi. Ponta, care a trădat partidul fără de care rămânea pe caldarâmul centurii Parisului, a fost trădat de-ai săi la învestirea guvernului Orban.

La rândul său, Tăriceanu care a trădat electoratul ce i-a votat partidul doar pentru că a candidat în tandem cu PSD a fost trădat deja şi şi-a pierdut grupurile parlamentare din Legislativ. Amândoi riscă să-şi piardă partidele. Sau riscă să conducă nişte caricaturi politice.

Tânăr-bătrânul Toader

Celălalt candidat simpatic şi atât, Theodor Paleologu, Toader, cum îi place să i se spună a făcut o frumoasă figuraţie. Fiul al unui intelectual rasat şi figură embleatică a anilor ’90, Paleologu junior şi-a jucat rolul, acela de „copil bătrân” cum îi spunea Mircea Dinescu. În loc de program electoral, Paleologu a defilat cu discursuri prolixe sau cu susţinerea prietenilor săi mai mari, chiar cu mult mai mari, Pleşu, Liiceanu şi acelaşi Dinescu. A încercat să ragă precum un leu dar i-a ieşit ceva mai puţin de un mienuat de mâţ: un scâncet. De bebe. Mare!

Candidaţii fără „cazier” politic

Una dintre apariţiile elegante ale campaniei electorale din acest an fost Ramona Ioana Bruynseels. A încercat să-şi covingă electoratul prin implicare socială. Printre acestea şi susţinerea unor proiecte de pe urma cărora oamenii beneficiază în mod direct. Spre deosebire de Paleologu şi de Diaconu, Ramona Ioana – cum apărea pe afişele electorale - este nou intrată în politică. Singura cumpănă din campania sa a fost cea legată de difuzarea înregistrărilor audio din sediul său de campanie electorală. Un minus al campaniei sale este acela al centrării pe tema imunităţii politice. O noţiune abstractă pentru mulţi alegători şi un domeniu unde preşedintele ţării nu poate face ceva - în afara unui singur drept de veto - decât să promulge o lege care să suprime acest privilegiu. Ca şi ceilalţi candidaţi ai unor partide mai mici şi Ramona Ioana Bruynseels a ajutat PPU-SL să devină mai vizibil pe scena politică şi după încheierea campaniei electorale.

Politică şi mister

Nou intrat în politică dar, spre deosebire de Ramona Ioana Bruynseels, nu şi în viaţa publică a fost şi Alexandru Cumpănaşu. Care, în mai toate ocaziile, a înlocuit temele electorale cu cea care l-a propulsat cu o forţă fantastică în viaţa publică: celebrul caz - cu tenebrele de rigoare - al nepoatei sale, Alexandra Măceşanu.

Şapte şi-atât

În cursă au intrat şi alţi şapte candidaţi care, în afară de faptul că şi-au făcut publicitate gratuită, nu prea ştiu ce e aceea politică. Sebastian Popescu e cel mai tânăr candidat de la prezidenţiale, Ninel Peia, cel mai evalvios (după ce fugit la mănăstire fără ştirea SPP), Viorel Cataramă are cea mai fixă privire, Coco Stanoevici şi-a promovat disponibilitatea pentru un rol cât de mic, poate-poate, Cătălin Ivan nu s-a împăcat cu excluderea din PSD, John Banu s-a săturat de America iar Kelemen Hunor a mai încercat o dată să afle cum fac românii când văd un ungur care vrea la Cotroceni.

GREII CAMPANIEI

Partid mare, orgolii fără număr: eşec pe măsură

Eşecul PSD are trei cauze majore. Care au aceeaşi pondere în amplitudinea dezastrului fără precedent al partidului-tăvălug de odinioară.

Prima. Atacul – absolut firesc în orice democraţie - din partea adversarilor politici. Dar care nu a fost contracarat de fiecare dată, punctual. Nu milimetric, ci micronic. Nefiresc este aportul în natură cu material pentru atacuri al instituţiilor statului. Acelea care s-au implicat cu un sârg demn de cauze autentice de partea adversarilor politici ai PSD. Livrându-le corupţi. Nu la tavă. Pe tavă!

A doua. Autogolul! Atacul venit din chiar interiorul PSD. Unde, după erele de conducere cu mână de fier şi accente despotice, Iliescu şi Năstase, lupta pentru supremaţie a fost din ce în ce mai aprigă şi a căpătat forme mioritice atipice: să moară şi capra. Dar nu cea vecinului de peste gard! Ci aceea a vecinului din aceeaşi ogradă. Dacă ar exista o unitate de măsură a zelului de făcut rău, atunci zelul cu care pesediştii şi-au făcut rău lor înşişi ar cântări cu minimum o oca mai mult. Trădătorii care deja au făcut pasul orodonat de Statul Paralel sunt o parte dintre ei. Or mai fi şi alţii ?!

A treia. Lovitura decisivă pentru PSD a venit din partea Uniunii Europene, prin unii din parlamentul de la Bruxelles care s-au lăsat seduşi de cozile mioritice de topor. Dar, mai ales prin viitorul preşedinte al Comisiei, care s-a implicat pe faţă în favoarea tandemului Iohannis - PNL. Printr-un gest fără precedent, acela al respingerii - fără nici un argument - a nominalizării lui Victor Negrescu pentru postul ce-i revine României de comisar european. Că nu a avut acceptul lui Iohannis nu e un argument, pentru că o astfel de prevedere absurdă, aberantă, nu există în regulamentele europene.

Barnoş sau Ciolna? Oricum, Dancian

Jocul voit de cuvinte care combină părţi ale numelor de familie dar şi prenumele celor doi politiceni crează confuzie la o primă lectură. Numai că e o confuzie firească având în vedere confuzia din politica românească generată de partidele pe care le conduc cei doi şi care au o origine, cum altfel, confuză.

Luatul candidaturii la purtare

Atipicul candidat, Dan Barna a reprezentat atipicul partid USR, născut după manipularea diabolică, prin reţelele de socializare, a nemulţumirilor justificate dar existente faţă de orice partid. În alegerea temelor de campanie electorală, #rezistacul de frunte, Dan Barna, şi-a prins, însă, ambele picioare. De laţul luptei anticorupţiei pe care îl lansase spre grumazul PSD şi al Vioricăi Dăncilă. Barna şi-a prins, însă, şi grumazul în lanţul DNA prin nesupunere faţă de Binom şi prin iluzia că e de capul lui, că poate candida cu şanse mari când vrea el. Şi chiar împotriva lui Iohannis. Când a simţit că ar putea deveni o oarecare ameninţare pentru Pionul său, Iohannis, Binomul i-a retezat-o scurt. A aruncat la locul ştiut instrumentele de fabricare a scandalului presupuselor ilegalităţi cu fonduri europene. Binomul l-a scos pe Barna în faţa clasei poporului votant ca să priceapă că şi-a luat candidatura la purtare fără de încuviinţare.

Cioloş, posibil moştenitor al tronului

Dacian Cioloş a fost plasat cu şiretenie tipică Binomului în tandem cu Barna pentru a căpăta vizibilitate şi notorietate. După ce şi le-a ştirbit ca prim-ministru aşa-zis independent şi aşa-zis tehmnocrat. Astfel încât după ce „Justiţia independentă” va fi început să-şi facă datoria sfântă de a-l scărmăna la dosare pe Brana, Cioloş – bine şi eficient infiltrat într-o anumită cancelarie occidentală - să-i ia locul la viitoarele alegeri actualului locatar al Cotrocenilor. Atunci când, spre disperarea Statului Paralel, Iohannis nu va mai fi putut fi plasat, din pricina piedicilor odioasei Constituţii, în al treilea mandat.

Greu de urnit: Klaus

Plictisit şi scârbit de scena politică – inclusiv de adepţii şi de susţinătorii săi, aşa cum îl ştiu apropiaţii – deasupra căreia se crede, Klaus Iohannis a făcut tot ce i-a stat în putinţă să nu interacţioneze cu aceasta.

Surse din Palatul Cotroceni au declarat pentru cotidianul naţional Jurnalul că a fost nevoie de multă abilitate din partea sfetnicilor de taină să-l convingă să iasă chiar şi la adunările electorale, bine controlate şi cu participanţi atent selecţionaţi, organizate de PNL.

S-a ferit cât a putut de confruntările directe cu alegătorii, pentru că nu voia surprize care să fie înregistrate pe camerele de luat vederi. De altfel, cunoscuţii îi cunosc alergia la tot ceea ce înseamnă jurnalist. Fie el şi din cei care îl laudă şi când respiră.

Prin urmare lui Iohannis nu i-a trebuit confruntare pentru că a folosit înalta tribună a Cotrocenilor pe post instrument electoral. Arogant, suficient, Iohannis se ascunde în spatele tăcerii pentru că este incapabil să dialogheze cu oricine dacă nu are în faţă indicaţiile exprese din Ordinul de Zi pe Unitate. Pare îngrozit că ar putea să iasă din canoanele Ordinului.

Noul cuc din Cotroceni

Iohannis a devenit noul cuc. De ora 5, după ce Băsescu devenise, cu mult înainte de 2009, „cucul de ora 7”. Sunt orele la care cei doi au ieşit cu declaraţii-atac de la tribuna instituţiei statului şi nu de la cea a partidului. Singurul pe care, până la un moment dat, la tolerat prin preajmă a fost Rareş Bogdan cu diatribele sale naţionaliste pe un ton cu tendinţe isterice. Care au mai fost auzite, într-un registru patologic, la corespondentul vremii din Germania al predecesoarei interbelice a organizaţiei nemţilor din România. Pe care Iohannis a condus-o. Pe noi culmi. De retrocedare!

Reproclamatul şi disperaţii

Cu tot acest ajutor furibund de-a dreptul de la Binom, singura preocupare acum e ca Iohannis să nu iasă a doua oară preşedinte cu peste 100%. Groapa de la Berevoieşti poate fi, după 28 de ani, soluţia de fugă pentru buletinele de vot care ar putea da pe dinafară cu obscenitate. Eforturile sunt uriaşe şi pentru a nu fi reproclamat ca preşedinte înainte de validarea rezultatului alegerilor. Chiar şi aşa, pentru noua Înaltă Poartă de la Bruxelles nu ar fi o problemă.

Disperarea e mare. Mafia bancară şi cea economică vor să şteargă orice urmă de OUG 114 şi cele similare şi să-şi reintre în privilegii.

Analiştii politici consultaţi de Jurnalul condamnă la unison tăcerea lui Iohannis şi reacţia palidă a PSD.

Campania, sub lupa analiştilor

Electorat anesteziat

Dan Constantin, analist politic, senior editor al cotidianului naţional Jurnalul este de părere că am asistat la cea mai slabă campanie electorală „cu elemente absolut neaşteptate”.Pentru că, spune jurnalistul, „ de fapt, campania a eliminat aproape toate subiectele care puteau să intereseze publicul.”

În opinia sa, „a fost o anesteziere deliberată faţă de probleme care ar fi în atribuţiile instituţiei prezidenţiale”.

„Aproape toate vocile relevante din această campanie cred că au avut un armistiţiu, cel puţin pentru turul întâi, să îşi diminueze criticile reciproce. În ultimele zile au fost atacuri mai puternice din partea candidatului PSD care a trebuit să răspundă la criticile la adresa guvernării venite din partea preşedintelui Iohannis”, spune Dan Constantin.

Şi insistă pe faptul că prezidenţiabilul PNL, preşedintele în exerciţiu, „având avantajul funcţiei a folosit toate mijloacele politice de a denigra şi de a-şi elimina concurenţii”.

Marota anticorupţiei

Analistul politic atrage atenţia că „România este în campanie din 2016 când, după alegeri, la putere s-a instalat o alianţă cu o majoritate puternică. De atunci, preşedintele a declanşat acţiuni foarte puternice pentru a contracara programul de guvernare şi pentru a submina rolul parlamentului. Acestea puteau să-i atragă o suspendare. Nu s-a întâmplat din cauza lipsei de hotărâre a majorităţii şi a presiunilor externe.”

Unul dintre marile neajunsuri, explică jurnalistul, este acela că „Electoratul a ajuns la finalul de campanie plictist, nelămurit despre ce ar putea să facă preşedintele ţării şi care este rolul acestuia.”

Cu ochiul liber, nu cu lupa pe Klaus Iohannis, e limpede, spune comentatorul politic, că acesta nu a putut convinge pe nimeni care a fost rolul său în promovarea intereselor României la Bruxelles şi care au fost rezultatele contactelor cu partenerii strategici ai ţării.

Forma de promovare a publică a temei favorite a lui Iohannis, anticorupţia, este desfiinţată de analiza lui Dan Constantin:

„Lupta împotriva corupţiei a devenit aproape o marotă, o lozincă fără sens.

Atâta timp cât aceasta fost folosită împotriva adversarilor politici, când a fost dusă prin mijloace neconstituţionale, nelegale – prin protocoale secrete instituţiile de forţă şi magistratură, inclusiv Înalta Curte – lupta anticorupţie a devenit o caricatură în care nu a mai crezut nimeni. A fost impusă şi din ea s-au hrănit foarte mulţi şi s-au creat statui false.

Discriminare şi MCV

În interiorul societăţii româneşti, nu a avut nici un rezultat. Unul care să poată fi măsurat. Ridicarea MCV pentru Bulgaria şi menţinerea pentru România pare, în ochii românilor, o discriminare hilară având în vedere că în ţara vecină corupţia este endemică. Este şi insuccesul lui Iohannis pentru că nu a reuşit să ridice, pentru ţară, acest mecanism. Care, în cazul Bulgariei a fost ridicat doar pe criterii politice”.

Independenţa: a Justiţiei sau a judecătorilor ?

Principala problemă, contiunuă jurnalistul, nu este aceea a clamatei independenţe a Justiţiei, ci a independenţei judecătorilor şi a manipulării sentinţelor judecătoreşti prin mijloace incorecte. El mai spune şi că procesul lui Liviu Dragnea „a fost bine dirijat în scop electoral”.

Părerea sa e că „miza Statului Paralel a fost de a acoperi marile mizerii din sistemul juridic românesc. Desfiinţarea Secţiei Speciale de anchetare a magistraţilor are exact rolul de a şterge urmele.”

Dan Constantin apreciază că „implicarea instituţiilor Uniunii Europene este percepută negativ de foarte mulţi români.Care înţeleg deja că deciziile de la Bruxelles nu sunt cântărite pe argumente ci doar pe interese. Care ţin de concurenţa politică şi de o alta, economică, dar care nu este recunoscută public.”

Paradoxul Bruxelles: Socialiştii europeni antipesedişti

În plus, avertizează editorialistul cotidianului Jurnalul, este interesant faptul că „atâta timp cât la conducere a fost PSD, cele mai complicate şi mai negative rezultate în dialogul cu Bruxellesul au fost conduse de Partidul Socialiştilor Europeni. Al aceleaşi familii politice din care face parte şi PSD.”

În acest sens aminteşte de rolul lui Frans Timmermans în excluderea unor soluţii naţionale din politica românească.

„Sigur că cei de la Bruxelles au influenţat politica de la Bucureşti pentru că sunt interese politice. Famiille politice îşi fac jocurile.Nu doar PPE - din care face parte şi preşedintele Iohannis -, ci noul grup - condus spiritual de preşedintele Franţei şi în fruntea căruia este Dacian Cioloş - a blocat candidaturile României pentru postul comisar european trimise de guvernul PSD”, este o altă concluzie pe care o trage jurnalistul.

Oculta în politică: Binomul şi Statul Paralel

El nu ocoleşte subiectul luptelor interne din PSD: „Nu se putea diminua din puterea PSD decât prin presiuni exterioare dar şi prin folosirea celor neumlţumiţi de conducerea partidului. Aceştia au fost potenţaţi de presiunea justiţiei asupra conducerii partidului precum şi de presiunile instituţiei prezidenţiale, care a blocat numirile de miniştri”.

Mai mult, atrage atenţia şi asupra „presiunilor subterane ale unor instituţii care au dus la înlocuirea a doi prim-miniştri ai social-democraţilor”.

Băneasa e-n toate cele sunt. „Pădurea”!

Nu în ultimul rând, Dan Constantin crede că „a venit ca o lovitură puternică şi dezertarea lui Tăriceanu. Care şi-a sacrifcat şi poziţia şi a sacrificat şi partidul. Fără trădători nu era posibil ceva.”

Dură dar realistă, concluzia editorialistului cotidianului Jurnalul este menită să pună conul de lumină pe mare umbră care s-a lăsat pe scena politicii româneşti a vremii din urmă: ”Matematica parlamentară a fost schimbată prin nume destul şterese nu prin unele sonore. Se spune că prin parlament sunt mulţi oameni crescuţi prin < Pădurea Băneasa

>”.

Invitaţie la amabilitate

Analiza sociologului Marius Pieleanu este centrată pe aceeaşi mare problemă: absenţa dezbaterilor reale. “E pentru prima oară când nu avem de-a face cu dezbateri sau confruntări. Să sperăm că în turul al doilea, candidaţii rămaşi în cursă să aibă amabilitatea, pentru poporul român, să-i vedem în confruntări directe”, adaugă Pieleanu.

În opinia sa, tocmai lipsa dezbaterilor care a dus către “ternitatea campaniei electorale” este o cauză majoră a participării la vot care a lăsat de dorit.

Destinatarii votanţilor pierduţi de Barna

Marius Pieleanu a confirmat, cu instrumentele sociologului, impactul sever al dezvăluirilor, aruncate pe piaţă, asupra poziţiei lui Dan Barna în ierarhia votului la aceste alegeri prezdenţiale. ”Intenţiile de vot au scăzut. Anchetele de presă l-au afectat incontestabil pe Dan Barna”. Procentele pe care acestea le-a pierdut, menţionează Pieleanu, s-au dus spre Klaus Iohannis dar şi spre cei care rămân acasă.

Campania 2019, istoria fără istoric

În analiza sa, Daniel Apostol, director editorial al cotidianului naţional Jurnalul, se opreşte, la rându-i, asupra aceluiaşi mare minus al campaniei electorale din 2019 pentru înalta demnitate a Cotrocenilor. „O campanie prezidențială care va rămâne în istorie ca cea fără nici un istoric. O cursă cu rezultat demult cunoscut, o cursă în care, pe ultima sută de metri, a devenit mai “sexy” pentru cetățean dezbaterea publică despre cine va fi “ratatul” numărul 1 sau 2 decât despre cine va fi câștigătorul”, apreciază jurnalistul.

10! Colecţia de întâmplări politice

Daniel Apostol atrage atenţia asupra faptului că „am avut 14 candidați dintre care cam zece sunt mai curând o colecție de întâmplări politice decât o listă de candidaturi serioase“.

Analiza se opreşte şi asupra conţinutului discursurilor electorale:”O campanie fără adevărate teme naționale, în care discursul public a fost cel mai adesea înnecat în populism, naționalism și protecționism, curente care nu mai surprind acum dacă ne uităm la evoluțiile (involuțiile) politice din ultimii ani din toată Europa”. Concluzia nu lasă loc de echivoc: „Pe ici pe colo, câte un actoraș politic prea mic pentru o scenă atât de mare, sau câte un actor prea mare, pentru o politică atât de mică. “

Dileme post electorale: divizare sau fărâmiţare

Adrian Ursu, director editoral Intact Media Group, realizator al emisiunii Exces de Putere de la Antena 3, se opreşte asupra unuia dintre evenimentele majore al acestei campanii electorale: fărâmiţarea Partidului Pro România.

Plecarea unora dintre fidelii lui Victor Ponta, probabil către Partidul Naţional Liberal, ar putea să, în opinia sa, să „dea semnalul şi pentru ce se va întâmpla după alegeri: când, nu e exclus, să vedem foarte repede cum se vor dizolva, pur şi simplu, unele dintre formaţiunile politice născute, de altfel, nenatural. Cum este Pro România, cum este PMP-ul lui Traian Băsescu. Şi, probabil, şi ALDE.” El crede că „vor fi fuziuni sau dezertări individuale care vor duce la dispariţia a cel puţin trei formaţiuni politice. „

PSD în pericol de accentuare a uzurii

Pe de altă parte, atrage atenţia asupra faptului că două evenimente mari ale campaniei ar putea să prefigureze nişte evoluţii pentru după alegeri.” Concret, dezvoltă el ideea, „Partidul Social Democrat ar putea să intre şi el în vârtejul unei reconfigurări interne. Al unui război care ar uza şi mai mult formaţiunea deja sleită de puteri înaintea alegerilor locale şi a celor parlamentare. Ceea ce ar putea, sigur, să aibă consecinţe asupra scorului în cele două scrutinuri”.

Pacea din USR stă să dea în clocot

Pe de altă parte crede că şi în USR s-ar putea produce nişte reaşezări în funcţie de rezultatul de duminică. Astfel, „un rezultat care nu va trimite USR în turul al doilea va duce, de asemenea, la conflicte interne, care până acum au fost ţinute cu greu sub capac”. De partea cealaltă, un rezultat favorabil lui Barna, o posibilă intrarea în turul doi, „ar putea să însemne o relansare a pretenţiilor acestei formaţiuni, inclusiv pentru actul de guvernare, pentru prezenţa într-un cabinet, aşa cum Barna a afirmat acum câteva zile.”

Filme electorale îndoielnice, actori politici de rol secundar

O primă concluzie a lui Adrian Ursu este aceea că „toată campania a pornit greu, a ieşit greu de sub „Zodia Caracal”. Şi a sfârşit la fel, intrând sub acelaşi iureş al evenimentelor de acolo, din sudul României. Care au ţinut o ţară întreagă, două luni, cu sufletul la gură.” Trăgând linie şi privind la ceea s-a văzut până duminică seara, jurnalistul este tranşant: „Pare că filmul a bătut politica. Şi politica, din păcate, nu prea mai bate. Pentru că actorii care o populează au ajuns atât de slabi, încât toată lumea vrea să îi plaseze în roluri secundare”.

SCRUTINUL DIN 2019 ÎN CIFRE