x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică ANI a început vânătoarea de incompatibili

ANI a început vânătoarea de incompatibili

de Aniela Nine    |    Violeta Fotache    |    27 Ian 2011   •   11:03
ANI a început vânătoarea de incompatibili
Sursa foto: Bogdan Chesaru /Jurnalul National

148438-.jpgAgenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat că senatorul PNL Mircea Diaconu ar fi încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor. ANI s-a sesizat din oficiu, la 15 noiembrie 2010, în urma unui articol de presă. „Începând cu data de 19.12.2008 şi până în prezent, domnul Mircea Diaconu s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât a exercitat simultan demnitatea publică de senator în cadrul Parlamentului României, precum şi funcţia de conducere de Director-manager în cadrul Teatrului «C.I. Nottara» (funcţie de conducere specifică unei instituţii publice locale)”, se arată în comunicatul ANI.

Şi în cazul senatorului PDL Mircea Cinteză, ANI s-a sesizat din oficiu pe baza unui articol de presă, găsindu-l incompatibil. „În urma evaluării declaraţiilor de interese, precum şi a altor date şi informaţii, au fost identificate elemente în sensul existenţei stării de incompatibilitate, deoarece, în perioada 17.12.2004-01.04.2005, respectiv, începând cu data de 01.09.2005 şi până în prezent, domnul Cinteză Mircea s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât a exercitat simultan demnitatea publică de Senator în cadrul Parlamentului României, precum şi funcţiile de conducere de Şef al Secţiei Clinice Medi­ci­nă Internă III, Şef al Secţiei Clinice Medicină Internă V, respectiv, Şef al Secţiei Clinice de Cardiologie I în cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti”, susţine ANI.

Senatorul PDL Mircea Cinteză  a declarat pentru Jurnalul Naţional că va ataca în instanţă decizia ANI pentru a lămuri această situaţie. El a explicat că la începutul acestui mandat a cerut comisiei juridice a Sena­tu­lui să stabilească dacă există o in­com­patibilitate între mandatul de se­na­tor şi cel de şef de secţie şi răs­pun­sul a fost negativ. „Legea a fost interpretată într-un sens de către o autoritate competentă, comisia juridică a Se­natului, şi într-un alt sens de către o altă autoritate competentă, ANI. E în neregulă, aceeaşi lege poate fi in­terpretată în două feluri, mă voi adresa justiţiei pentru a lămuri aceas­tă situaţie. Am primit azi raportul ANI şi îl voi ataca în contencios ad­mi­nistrativ”, ne-a declarat senatorul Cinteză.

„Cred că nu-i vorba de incompati­bil, ci incoruptibil”, a comentat cu ironie la Antena 3 senatorul Mircea Di­aconu decizia Agenţiei Naţionale de Integritate. „În clipa în care am devenit senator, m-am adresat întâi legiuitorului (...) Explicaţia Senatului s-a transformat într-o hotărâre trecu­tă prin plen, cu putere de lege, cum că activitatea artistică la Teatrul Nottara e compatibilă cu cea de senator, re­pet artistică, şi nu comercială, de bu­siness, aşa cum foarte mulţi parla­mentari îşi fac averi fabuloase”, a spus Diaconu. Dacă cele două verdic­te de incompatibilitate rămân de­fi­ni­tive şi după contestarea lor, atunci sancţi­unile care pot fi date parlamenta­rilor găsiţi incompatibili sunt fie elibe­rarea din funcţie, fie, după caz, sancţi­o­narea pentru abatere disciplinară, potrivit reglementărilor apli­cabile demnităţii funcţiei, în cazurile de faţă cea de senator. Conform Legii 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor, republicată în 2008, man­datul de deputat sau senator în­ce­tează în caz de incompatibi­litate – art. 7 alin (1).

Într-o situaţie similară se află şi deputatul PC Tudor Ciuhodaru, care, recent, a fost înştiinţat de inspectorii ANI că „există o lucrare în privinţa sa”, cu referire la o posibilă incompa­ti­­bilitate. Într-o declaraţie pentru Jurnalul Naţional, Ciuhodaru ridică sem­ne de întrebare asupra coincidenţei dintre intrarea sa în Alianţa de Centru-Dreapta şi acţiunea Agen­ţiei. „Nici nu s-a uscat bine cerneala pe actul de intrare în Alianţa de centru-dreapta şi, în prima zi, sunt acuzat de primire de fonduri ilegale, apoi vine ANI cu înştiinţarea respectivă, după care sancţiunea de la spital. Acum mă întreb ce mai urmează? DNA? KGB? Încep să nu mai cred în coincidenţe. O să mi se spună că sunt vinovat şi de gripa porcină!”, a ironizat deputatul Ciuhodaru situaţia. Referitor la eventuala incompatibili­ta­te, Ciuhodaru a amintit şi el decizia fa­vorabilă a comisiei juridice primită la începutul mandatului de parlamen­tar, şi a conchis că va aştepta o decizie fi­nală a ANI pentru a lămuri lucrurile.

×