Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că este posibilă scăderea CAS cu 3 puncte procentuale. "Din punctul nostru de vedere este posibilă (aplicarea scăderii cu 3 puncte procentuale a CAS — n.r.). Poziția finală va fi înfățișată după ultimele discuții. (...) Nu dorim să scădem CAS crescând alte taxe și impozite. Noi insistăm pe scăderea CAS pentru că împreună cu menținerea cotei de 16% încercăm să dăm un impuls economiei românești. Trebuie să facem ceva în această privință pentru că altfel vom încerca în continuare să gestionăm resursele care există, să mai adăugăm, dar banii nu au de unde veni din altă parte decât dintr-o economie care începe să se miște", a spus Antonescu, la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.
În ceea ce privește salariul minim, Antonescu a spus că acesta s-ar putea mări în două tranșe. "Noi susținem această mărire a salariului minim în două tranșe până la 1.000 lei", a precizat președintele PNL.
De asemenea, Antonescu a mai afirmat că ministrul Finanțelor, Daniel Chițoiu, a avut de la PNL un mandat în legătură menținerea cotei unice și scăderea CAS în negocierile cu FMI.
"Domnul Chițoiu, care a condus practic, a fost mandatat de premier să conducă aceste negocieri, mi-a dat toate informațiile necesare. Cunosc toate aceste date. (...) Mandatul a fost dat în legătură cu cota unică și în legătură cu scăderea cu 3 puncte procentuale, deocamdată a CAS. Este un mandat pe care domnul Chițoiu l-a păstrat, l-a susținut, și pe care îl susține în continuare", a explicat Antonescu.
El a mai spus că declarațiile sale referitoare la acordul cu FMI nu au pus în discuție necesitatea de a derula, în continuare, acest acord.
"Aș vrea să mai precizez în ce au constat considerațiile mele privitoare la acordul cu FMI. Ele nu au pus în discuție necesitatea de a derula, în continuare, acest acord în care ne aflăm. Ele nu vin în contradicție cu deciziile pe care le-am luat și le-am susținut și în Parlament. Eu am discutat despre teza pe care o susțin și pe care cred că o susține oricine că nu este o mare bucurie, că nu e un semn de mare forță economică să fii nevoit să ai un acord cu FMI. Așa cum se întâmplă și cu alte state aflate în dificultate economică, bugetară, vezi Grecia, Portugalia, și România (este n.r.) într-o astfel de situație care nu-i de invidiat, ci din care este de dorit să ieși atunci când poți să o faci, atunci când economia s-a pus în mișcare și este suficient de solidă ca să nu aibă nevoie de asistența FMI. Asta nu a însemnat și nu înseamnă niciun atac la adresa FMI care este ca un fel de doctor. Ești bolnav, te duci la doctor, dar asta nu înseamnă că trebuie să rămâi acolo pe toată viața, cu atât mai puțin un atac la adresa Guvernului care în condițiile date, pe care nu le-a generat el, acest Guvern, nu acest Guvern a determinat economia românească să ajungă la mâna FMI", a mai spus președintele PNL.