x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Antonescu: Mă aşteptam ca presa să pună presiune pe Băsescu, dar i se elogiază golănia

Antonescu: Mă aşteptam ca presa să pună presiune pe Băsescu, dar i se elogiază golănia

10 Ian 2011   •   11:49

"Eu, însă, aşteptam o altă reacţie de la presa românească, de la directorii de opinie, de la oamenii care au un cuvât de spus din afara jocului politic, pentru că eu credeam că răspunsul frontal, direct, la asemenea insinuări este ceva sănătos şi că toţi aceşti oameni ar fi avut cumva datoria să pună la rândul lor o presiune, aşa cum era firesc, să o pună şi pe mine - şi cum unii au şi pus-o, să fac nişte clarificări - să o pună şi asupra preşedintelui", a spus Antonescu.

El a arătat că, în schimb, a văzut comentarii în care este elogiată "isteţimea" şi "golănia" preşedintelui Traian Băsescu şi a criticat relativitatea criteriilor şi promiscuitatea care caracterizează societatea românească şi moraliştii acesteia.

"Văd, deocamdată, doar comentarii în care, din nou, este elogiată isteţimea, golănia preşedintelui, şi de aia am ajuns unde am ajuns, şi, desigur, o indiferenţă care e o indiferenţă de fapt morală, o relativitate a criteriilor şi este promiscuitatea în care se scaldă lumea românească cu marii ei moralişti cu tot", a subliniat Antonescu.

Antonescu a precizat că se aştepta ca preşedintele Traian Băsescu să nu dea curs solicitării sale ca în 48 de ore să prezinte probele insinuărilor referitoare la colaboraţionismul cu fosta Securitate.

El l-a criticat, totodată, pe şeful statului pentru compromiterea pe plan extern a României din cauza "atitudinii de modest mahalagiu".

"Pe mine, însă, trebuie să vă spun de pe acum, nu mă dezamăgeşte reacţia preşedintelui. Mă aşteptam. Preşedintele este un om care pescuieşte în ape tulburi, care a compromis România şi pe plan extern, după cum vedeţi, din cauza unei atitudini de modest mahalagiu", a spus Antonescu.

×