x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Apostolul uninominalului - Basescu vrea sa mearga din judet in judet

Apostolul uninominalului - Basescu vrea sa mearga din judet in judet

de Oana Stancu Zamfir    |    27 Feb 2007   •   00:00
Apostolul uninominalului - Basescu vrea sa mearga din judet in judet

Seful statului este nemultumit ca Parlamentul nu trateaza cu prioritate propunerea sa privind organizarea referendumului pentru votul uninominal, desi Constitutia, spune el, ar prevede acest regim privind mesajele sale. Presedintele Traian Basescu i-a chemat ieri la Cotroceni pe reprezentantii societatii civile pentru a-i consulta din nou in privinta introducerii votului uninominal, dupa ce o runda similara de discutii a avut loc in octombrie 2005. Intalnirea, la care a refuzat sa participe Renate Weber, fostul consilier prezidential pe probleme juridice, in prezent reintoarsa la Fundatia pentru o Societate Deschisa, a fost prilejul pentru seful statului sa-si exprime din nou nemultumirea fata de Parlament. "Aici nu mai e o chestiune de respectare a prevederilor Constitutiei, ca mesajele presedintelui se analizeaza cu prioritate, ci e o chestiune de respect a Parlamentului pentru electorat. Se pare insa ca Parlamentul se pozitioneaza cateodata deasupra legii si Constitutiei", a declarat Traian Basescu. Constitutia nu prevede insa acest regim prioritar. O astfel de reglementare exista doar in Regulamentul sedintelor comune ale Camerei Deputatilor si Senatului, care arata ca mesajele si solicitarile formulate de presedinte in exercitarea atributiilor sale se inscriu cu prioritate pe ordinea de zi a acestor sedinte sau, dupa caz, la data solicitata.

Traian Basescu a mai aratat ca ii e "greu" sa spuna de unde a aparut conflictul dintre el si Parlament si a admis, pentru prima data, ca Romania trece printr-o "criza, dar fara criza". Adica mai mult o criza de comunicare, intrucat institutiile statului functioneaza.

"APOSTOLAT". Introducerea votului uninominal nu este "solutia minune" si nu va reforma clasa politica incepand cu alegerile viitoare, insa va constitui o baza pentru acest lucru, a spus Traian Basescu. El a consultat ONG-urile invitate asupra sistemului de vot, dar si asupra intrebarii care sa fie trecuta pe buletinele de vot, dar si in decretul prezidential de organizare a referendumului. Ea trebuie sa fie, spune seful statului, "clara, concisa si sa oblige Parlamentul", astfel incat aceasta sa nu poata interpreta vointa populara. Cat despre sistemul de vot, Basescu s-a pronuntat pentru doua variante: fie desemnarea castigatorilor dintr-o circumscriptie in doua tururi de scrutin, fie sistemul mixt cu compensare propus de Pro Democratia, care presupune si parlamentari alesi uninominal si o lista de partid. Riscam sa avem mai multi actori si cantareti decat politicieni, a atras atentia Cristian Parvulescu (ProDemocratia). "Sunt convins ca ar putea sa ajunga in Parlament ansambluri folclorice intregi", a replicat presedintele, in amuzamentul asistentei.

PROMISIUNI
"Va garantez ca eu, personal, voi merge in teritoriu. Va trebui facut apostolat si explicat din judet in judet, iar eu voi fi unul dintre acestia"
Traian Basescu
presedintele Romaniei

Invitatii presedintelui au militat si ei pentru o intrebare clara pe buletinele de vot, dar si pentru o campanie prin care oamenilor sa li se explice clar ce inseamna fiecare sistem de vot. "Va garantez ca eu, personal, voi merge in teritoriu. Va trebui facut apostolat si explicat din judet in judet, iar eu voi fi unul dintre acestia", a promis Basescu, aratand ca este constient de riscul politic al referendumului, absenteismul prefigurand un esec.

PROBLEME DE DICTIONAR
Dezbaterea de la Cotroceni a atins chiar si sfera gramaticii. Pe un ton iritat, reprezentantul Institutului de Politici Publice, Adrian Moraru, i-a declarat sefului statului ca a vrut sa aduca dictionarul explicativ al limbii romane "ca sa ii arate si lui unde scrie uninominal". "E un neologism pe care populatia l-a adoptat. Daca am incerca sa-l traducem, am crea confuzie", i-a raspuns Basescu academic. Cuvantul este inclus insa in DEx. Cum insa disputa dintre cei doi a continuat pe acelasi ton iritat al reprezentantului IPP, care l-a invitat pe Basescu sa intrebe poporul si daca vrea sa fie desfiintat Parlamentul, Moraru a scapat pana la urma el insusi un termen care nu e in dictionar, facand referite la politicienii "rejectati" de alegatori.

PARLAMENTUL, TINUT IN SAH
Secretarul Camerei, Ioan Munteanu, a precizat ieri ca presedintele Traian Basescu nu a transmis un raspuns conducerii Parlamentului in privinta unei eventuale participari la sedinta comuna a senatorilor si deputatilor de joi, cand trebuie sa se dezbata solicitarea sefului statului de organizare a unui referendum pentru introducerea votului uninominal. Sedinta comuna a Camerei Deputatilor si a Senatului este programata joi dimineata. Seful statului nu a dat un raspuns nici daca doreste sau nu sa fie prezent maine in Parlament, cand se va discuta solicitarea de suspendarea sa din functie.
×
Subiecte în articol: basescu politic statului judet