x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Aristotel Căncescu: Klaus, toți cei care te-am susținut în 2014 am dispărut din PNL

Aristotel Căncescu: Klaus, toți cei care te-am susținut în 2014 am dispărut din PNL

de Ion Alexandru    |    19 Noi 2019   •   08:04
Aristotel Căncescu: Klaus, toți cei care te-am susținut în 2014 am dispărut din PNL
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Unul dintre foștii lideri liberali de forță, care a luptat alături de Klaus Iohannis, în 2014, pentru a câștiga Președinția României, îl atacă virulent pe candidatul PNL din 2019. Aristotel Căncescu îi bate obrazul actualului președinte, pe care îl acuză că nu a trimis nici măcar un buchet de flori la înmormântarea lui Sorin Frunzăverde, un alt liberal care s-a bătut în campania sa precedentă și care a avut de suferit penal pentru asta, dar și pentru că acuză PSD, un partid cu care Klaus Iohannis a coabitat în anii anteriori.

 

Scrisoarea lui Aristotel Căncescu devoalează în mod critic modul în care s-au desfășurat anchetele asupra șefilor de consilii județene, sub mandatul lui Klaus Iohannis, și îl critică pe Ludovic Orban pentru promisiunile neîndeplinite făcute din fruntea Ministerului Transporturilor de acum 11 ani. „Klaus, aproape toți cei care te-am susținut în 2014 am dispărut din PNL. Cei care te susțin acum vor dispărea, probabil, în următorii ani. Fostul nostru coleg Sorin Frunzăverde a murit din cauza DNA-ului și a fost condamnat pentru că ți-a susținut ție campania electorală. Apropo, Klaus... La înmormântarea lui puteai măcar să trimiți un buchet de flori. O coroană era cam mult pentru tine, Klaus...”, arată Căncescu pe contul său de socializare.

Acesta adaugă: „În 2014, când eu și colegii mei te-am sprijinit să preiei partidul, în discursul meu de la Liga Aleșilor Locali PNL din Poiana Brașov spuneam că după epoca Băsescu era nevoie de un neamț - după modelul Carol I sau Ferdinand - care să stabilească liniștea și pacea în această țară. M-am înșelat. Am nimerit tot un neamț, dar după modelul 1933 din Germania, care vrea să desființeze PSD (SPD, la acea vreme). Nu sunt un fan PSD. Eu am luptat tot timpul cu ei. Tu însă ai coabitat, Klaus. În anii 2000-2004, ai primit de la Guvernul Adrian Năstase sume de zece ori mai mari decât Brașovul. Numai pentru modernizarea aeroportului din Sibiu ai primit sume mai mari decât aveam noi nevoie să facem un aeroport nou la Brașov”.

Orban, acuzat de minciună

Săgețile acide sunt aruncate, de asemenea, și în direcția proaspătului premier impus de Klaus Iohannis la Palatul Victoria, Ludovic Orban. „Și apropo de aeroport, Klaus, în 2008, la inaugurarea investiției a participat unul, Orban, care era atunci ministrul Transporturilor. Ne-a promis sprijin financiar. Nu am primit nimic. Și cum nenorocirile se repetă, același Orban a revenit, după 11 ani, la Brașov și a promis din nou sprijin de la Guvern, pentru aeroport. Tu îl mai crezi, Klaus? Eu, Nu!”, mai arată Aristotel Căncescu.

Scrisoarea, de o virulență nemaiîntâlnită din partea unui liberal la adresa lui Klaus Iohannis, este semnată „Aristotel Adrian Căncescu - fost președinte al CJ Brașov, 4 mandate”.

 

 

×
Subiecte în articol: aristotel cancescu Klaus Iohannis