x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Asaltul la Codul Penal se amână

Asaltul la Codul Penal se amână

de Marius Gîrlașiu    |    15 Iun 2015   •   22:45
Asaltul la Codul Penal se amână

Sub presiunea aliaţilor de la UNPR, PSD a decis să amâne discuţia privind modificarea Codurilor Penal şi de Procedură Penală până la toamnă. Decizia este de natură să genereze îngrijorări printre politicienii care sperau că dezincriminarea conflictului de interese i-ar putea scăpa măcar de o parte din acuzaţiile ce li se aduc.

Pe agenda Parlamen¬tului erau nu mai puţin de 22 de proiecte de modificare a legislaţiei penale, însă şansele de adoptare a lor au scăzut dramatic după ce Gabriel Oprea a avertizat PSD că schimbările vor duce la retragerea UNPR din coaliţie. Mai mult, CSM a dat ieri aviz negativ la proiecte, iar poziţiei sale i s-a raliat imediat minis¬trul de Justiţie, Robert Cazanciuc. La câteva ore după, PSD s-a repliat şi a anunţat amânarea. Potrivit unor informaţii neoficiale, discuţiile vor fi reluate abia în toamnă, timp berechet în care procurorii să utilizeze prevederile în vigoare pentru a instrumenta dosarele unor politicieni, în special în baza conflictului de interese care, potrivit unui proiect, urma să fie dezincriminat. Premierul Victor Ponta ar fi fost principalul beneficiar al dezincrim¬inării conflictului de interese dacă aceasta era votată în plenul Camerei Deputaţilor, DNA susţinând că s-a aflat de trei ori în conflict de interese, de fiecare dată când l-a numit ministru pe senatorul Dan Şova.

Dezincriminarea, ultima speranţă
Modificarea prevede că dispoziţiile Codului Penal privind conflictul de interese nu se aplică referitor la „ocuparea de către o persoană a unei funcţii indiferent în ce modalitate şi sub ce formă se realizează aceasta”. Este exact cazul numi-rilor lui Dan Şova ca ministru de către Ponta. DNA a reacţionat vehe¬ment împotriva acestei iniţiative, precizând că va afecta serios com-baterea corupţiei la nivel înalt şi ar putea duce la achitarea unor inculpaţi deja trimişi în judecată. Săptămâna trecută, Parchetul General a cerut Parlamentului acte pentru 144 de aleşi care şi-ar fi angajat rudele în cabinetele parlamentare. Dacă suspiciunile se confirmă, aceştia pot fi acuzaţi de conflict de interese, pedepsit cu închisoarea. Acţiunea Parchetului i-ar putea determina pe o parte dintre parlamentari să voteze dezincrimina-rea, tot din postura unui conflict de interese. Alături de ei, mai mulţi baroni locali cu greutate, ca Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu (amândoi de la PSD), Mircea Moloţ şi Cristinel Bîgiu (PNL) ar scăpa cel puţin parţial de ameninţarea DNA.

Înlocuirea expresiei „suspiciune rezo-nabilă” cu „indicii temeinice” atunci când se cere a-restul preventiv se află printre cele 22 de propuneri de modificare a Co-dului Penal. O altă iniţiativă prevede eliminarea arestului preventiv şi a în-cătuşării în cazul faptelor de co-rupţie.
 

×