x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Atac DUR al lui Basescu la adresa SUA: M-a surprins intervenţia ambasadorului, ar fi trebuit chemat la MAE şi atenţionat

Atac DUR al lui Basescu la adresa SUA: M-a surprins intervenţia ambasadorului, ar fi trebuit chemat la MAE şi atenţionat

09 Noi 2015   •   07:51
Atac DUR al lui Basescu la adresa SUA: M-a surprins intervenţia ambasadorului, ar fi trebuit chemat la MAE şi atenţionat

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică seară, că l-a surprins intervenţia ambasadorului SUA la Bucureşti prin mesajul pe care acesta l-a transmis românilor care protestau în stradă şi a apreciat că diplomatul american "ar fi trebuit chemat la MAE şi atenţionat".

" M-a surprins intervenţia ambasadorului Statelor Unite. Practic, numai nu a spus: rămâneţi în Piaţă ! Lucrul ăsta l-au făcut SUA cu Egiptul, când îi spuneau: rămâneţi în Piaţă, să plece Mubarak (fost preşedinte al Egiptului - n.r.). Şi a plecat Mubarak şi au venit Fraţii Musulmani, care au introdus sharia şi ... Deci, greu de înţeles", a declarat Traian Băsescu, la postul B1 TV, întrebat cum comentează mesajul ambasadorului SUA adresat celor care au protestat în aceste zile în România.

El a adăugat că nu ştie care este motivul pentru care diplomatul american a dat respectivul mesaj, dar acesta "ar fi trebuit chemat la MAE şi atenţionat".

Asumându-şi calitatea sa de fost şef de stat şi de politician cu experienţă, Traian Băsescu a spus că "pot fi şi politici în care chiar aliaţii pot să te vadă slab".

" Ca să le mânânci din palmă. Să te folosească, să te ia anexă. În timpul meu, nu au îndrăznit să facă asemenea politici, dar nu exclud posibilitatea să fi dat unei minţi înfierbântate... e bună România ... mai cumpără acum nişte avioane de la noi, se mai echipează acolo armata, dar de ce s-o avem ţâfnoasă şi demnă, ia să o avem noi pleoştită şi umilită, cu corupţia, cu... ", a declarat Băsescu.

El a adus ca argument faptul că "au fost pulverizate toate firmele mari româneşti de lupta anticorupţie"."Adică, în loc să mă judec să recuperez banii, eu pun sechestre pe conturile societăţii, pe acţiuni, pe fondul de comerţ şi distrug firma", a declarat fostul preşedinte.

El a dat ca exemplu în acest sens firmele de construcţii de infrastructură. " Constructorii noştri au fost băgaţi în pământ toţi", a spus Băsescu.

Fostul preşedinte a criticat şi intrarea procurorilor şefi "în jocul ambasadorilor".

"Şi când spune ambasadorul nu ştiu cărui stat occidental, trebuie să fac eu, ca procuror şef sau procuror general, ca maimuţa, şi să spun: da, e o corupţie extraordinară la noi. Şi eu nu spun că nu este, dar când eu mă vând ca fiind ţară coruptă... Eu, ca preşedinte, nu ştiu dacă au fost două discuţii serioase în care să se ridice problema corupţiei, dar de fiecare dată când s-a ridicat şi, public, a ridicat-o Biden când a fost aici, avusesem discuţii că s-au făcut progrese mari. Şi ăsta e adevărul, nu se poate compara din punct de vedere al instituţiilor de luptă anticorupţie, România din 2004, cînd s-a pus eticheta, cu România din 2014", a spus Băsescu.

Fostul preşedinte a opinat că, spre deosebire de perioada când el se afla la Cotroceni, "acum ambasadorii vorbesc din proprie iniţiativă".

"Iar în timpul preşedinţiei mele, uitaţi-vă la mesajele lor, uitaţi-vă dacă nu cumva erau mesaje pe care le dădeau după ce dădeam eu acelaşi mesaj, veneau şi-l consolidau. (...) Un ambasador într-un stat este un ambasador şi atât. (...) Nu vreau să fiu jignitor să spun 'obrăznicia', hai să spun acţiunea câtorva ambasadori ai unor state, părerea mea este că, de multe ori, în ultimele luni, este fără mandat de mesaj. Are un mandat general, luptaţi împotriva corupţiei, şi atunci domnul ambasador al SUA iese şi spune: staţi în stradă ca să destabilizăm şi România, că nu ne ajunge Republica Moldova şi Ucraina", a spus Băsescu.

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, îi încuraja pe români, într-o declaraţie de presă remisă, joi, AGERPRES, "să rămână implicaţi în procesul civic".

"Ultimele zile au fost atât dinamice, cât şi foarte emoţionante. Transmitem din nou condoleanţe pentru decesele tragice din data de 30 octombrie şi din zilele care au urmat. Aplaudăm exercitarea paşnică a libertăţii de exprimare şi întrunire şi îi încurajăm pe toţi românii să rămână implicaţi în procesul civic", se arăta în declaraţia ambasadorului american la Bucureşti.  

×
Subiecte în articol: traian basescu Hans G. Klemm