x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Atac la partid - Diaconescu paraseste conducerea PSD

Atac la partid - Diaconescu paraseste conducerea PSD

de Carmen Vintila    |    Dan Constantin    |    Lavinia Dimancea    |    29 Iun 2006   •   00:00
Atac la partid - Diaconescu paraseste conducerea PSD

Senatorul PSD Cristian Diaconescu a decis ieri sa demisioneze din functiile pe care le detinea in partid: purtator de cuvant, membru in BPN, presedinte al Comisiei de Integritate Morala a PSD. El este nemultumit ca PSD a negociat cu Puterea numirea in functia de presedinte al Curtii de Conturi a lui Ovidiu Ispir, din partea PNL. Decizia lui Diaconescu a venit in contextul in care ieri plenul reunit al celor doua Camere urma sa il numeasca pe Ispir in fruntea Curtii de Conturi. Validarea acestuia nu a mai avut insa loc, intrucat, tot ieri, Curtea Constitutionala a declarat neconstitutionala ordonanta de urgenta privind modificarea legii de functionare a Curtii. In aceste conditii, premierul Tariceanu a anuntat ca Dan Grosu Saguna ramane in continuare presedinte al Curtii. Decizia Curtii nu l-a facut pe Diaconescu sa se razgandeasca, desi Geoana facuse un anunt in acest sens, dupa care a revenit, spunand ca spera ca senatorul sa revina asupra demisiei.

SCANDAL. Dorita schimbare a conducerii Curtii de Conturi printr-o ordonanta de urgenta, dupa ce procedura parlamentara risca sa blocheze interesele politice ale unor grupuri, aduce in prim-plan doua subiecte cu relatie directa. Primul este controlul de la Eximbank, in care tinta Curtii de Conturi a constituit-o Mariana Diaconescu, fostul presedinte ale Bancii. In urma controlului condus de Ispir, Mariana Diaconescu s-a captusit cu un dosar trimis la DNA. Fostul presedinte al Eximbank respinge concluziile controlului si aduce acuze manierei in care a fost instrumentat. Cert este ca Ispir este apropiat de Dan Rusanu, lider PNL, si el fost presedinte la Eximbank. Intre Ispir si Rusanu sunt multe fire de conexiune care se vor transforma intr-un scandal politic aflat abia la inceput, o data cu demisia lui Diaconescu.

CONDITII
"In conditiile in care intra in legalitate si comportamentul inauntrul partidului este cel normal, sigur ca nu fac o isterie din asta si chestiunea va fi normala. (...) Ma refer la mecanismul intelegerilor din PSD. Nu vad utilitatea unor intelegeri punctuale in conditii ciudate legate de o situatie ciudata"
Cristian Diaconescu
senator PSD

×
Subiecte în articol: politic psd curţii diaconescu