Reluând o temă ce îl obsedează de o vreme încoace, preşedintele Traian Băsescu atacă din nou "mogulii" din presă şi cere Guvernului să "lupte" împotriva trusturilor media ce duc o politică de "discreditare a autorităţilor statului".
Şeful statului a lansat acest ultim atac ieri la ceremonia de depunere a jurământului de noul ministru al Internelor, vicepremierul Dan Nica, el acuzând producerea "unui fenomen exagerat", acela de discreditare a autorităţilor statului. Băsescu a explicat că acest lucru îl fac deţinătorii de mari trusturi de presă "într-o singură idee: nu autoritatea statului este cea care trebuie respectată, ci noi, mogulii, fără să ne întrebăm de cum am dobândit trusturi de presă luând bani de la FNI, de la Crescent sau din altă parte". "Aveţi obligaţia să luptaţi prin fapte şi realităţi împotriva acestei politici duse de trusturile de presă", le-a cerut preşedintele premierului şi miniştrilor prezenţi, alături de şefii celor două Camere, Mircea Geoană şi Roberta Anastase, la ceremonie, toţi numai ochi şi urechi la ceea ce spunea şeful cel mare. De altfel, Băsescu a profitat de ocazie pentru a îi trage de urechi pe reprezentanţii celor două partide de guvernare, dar şi pentru a le da câteva indicaţii.
SECRETARI DE STAT DUBIOŞI
Unul dintre reproşurile făcute de şeful statului a fost acela că "au apărut secretari de stat controversaţi", care se află în dezbatere privind legătura pe care aceştia o au în domeniul petrolier. Deşi s-a ferit să dea nume, Băsescu s-a referit cel mai probabil la secretarul de stat în Ministerul Mediului, pesedistul Doru Laurian Bădulescu, fost şef al ANMR, despre care presa a scris că a deţinut funcţia de preşedinte al Consiliului Director al companiilor Enterprise Oil şi Canadian Occidental, firme care au primit prima dată dreptul de explorare a zăcămintelor din Marea Neagră, şi la noul şef al ANMR, Gelu Agafiel Mărăcineanu, cunoscut ca un apropiat partener de afaceri al lui Sorin Ovidiu Vântu. De altfel, la acest punct, şeful statului a taxat cele două partide de guvernământ, reamintindu-le că unul dintre obiectivele asumate a fost ca miniştrii să se afle în afara oricărui dubiu că ar fi sub influenţa unor oameni din afara politicului. "Vă cer ca nici un demnitar să nu fie desemnat sub influenţa unor oameni care nu sunt în politică", a cerut cu insistenţă Băsescu. În plus, preşedintele a reluat şi problema mai veche a "băieţilor deştepţi din energie", rămasă nerezolvată de fostul ministru al Finanţelor Varujan Vosganian, în ciuda promisiunilor făcute, şi a solicitat Cabinetului Boc să facă public modul în care se comercializează în România energia şi să îndrepte eventualele abuzuri sau ilegalităţi. Băsescu a arătat că ştie că directorii unor mari companii energetice "se mai află prin spital", dar a cerut Guvernului să discute cu adjuncţii acestora pentru rezolvarea problemelor. Preşedintele a atacat în acest context şi scandalul concesionărilor din Marea Neagră, el cerând Executivului să clarifice disputa publică legată de firma Sterling. "Sigur că am punctele mele de vedere, pe care nu le voi exprima încă, dar am rugămintea ca Guvernul, cele două partide, prin forţa pe care o au în Parlament, să dea o soluţie, să dea o explicaţie şi, în acelaşi timp, să putem întrezări care este acţiunea în viitor, chiar dacă ar fi nevoie, să spunem, să trecem printr-o dispută juridică, în cazul în care acest lucru va fi necesar", a spus Băsescu.
ROMĂNII, EPURAŢI ÎN HAR-COV
O ultimă indicaţie a şefului statului adresată Guvernului s-a referit la minoritatea maghiară. El a cerut Cabinetului Boc "să facă demonstraţia că poate fi un bun apărător al intereselor minoritarilor maghiari, chiar dacă UDMR nu este la guvernare".
Cu toate acestea, Băsescu a lansat şi un atac, mai exact la adresa acelor politicieni ai UDMR care "au utilizat instituţiile descentralizate ca pe propriile moşii". "Această realitate nu poate să dea dreptul politicienilor UDMR să instige împotriva Guvernului că se intenţionează - deci se fac procese de intenţie, se strâng oameni - că Guvernul ar intenţiona să schimbe, vezi Doamne, vreun cetăţean român care deţine funcţii de conducere în judeţele Harghita şi Covasna", a avertizat Băsescu, susţinând că "în primăriile deţinute de primari cetăţeni români minoritari maghiari adesea se produce un proces de epurare a cetăţenilor români care nu sunt etnici maghiari".
Citește pe Antena3.ro