x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică AUR cere Guvernului să renunțe la școala online

AUR cere Guvernului să renunțe la școala online

14 Sep 2021   •   11:20
AUR cere Guvernului să renunțe la școala online
Sursa foto: Lucian Alecu

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) solicită Guvernului să elimine prevederea care face posibilă trecerea la școala online de la o incidență cumulată a cazurilor COVID mai mare de șase la mie și să nu exercite presiuni asupra elevilor și profesorilor pentru a se vaccina.

„După experiența nefastă din anul școlar precedent, considerăm că închiderea școlilor este o măsură absolut excesivă în raport cu pericolul pe care se presupune că îl preîntâmpină. Ea se răsfrânge negativ asupra procesului de învățământ, conduce la o scădere a abilităților cognitive și a nivelului școlar și împiedică realizarea cerințelor de calitate și eficiență pe care Legea Educației Naționale le solicită imperativ. Mai mult, prin lipsirea de socializarea și relaționarea care constituie elemente însoțitoare ale procesului de educație, are un impact negativ asupra stării de sănătate psihologică a beneficiarilor primari ai procesului educațional – elevii”, a declarat senatorul Claudiu Târziu, co-președinte AUR.

George Siminon apreciază că eficiența și calitatea actului educațional au scăzut dramatic anul trecut.

„Însuși ministrul (Educației - n.r.) Sorin Cîmpeanu a recunoscut că școala online a fost un dezastru. De asemenea, pe linie sanitară, nu a existat niciun beneficiu în urma închiderii școlilor, întrucât nu s-a constatat că școlile ar fi avut o influență majoră în creșterea ratei de incidență COVID. În mod special, au fost afectați de închiderea fizică a școlilor copiii cu cerințe educaționale speciale și copiii din mediile defavorizate, fiind adâncită starea de marginalizare a acestora”, a adăugat deputatul George Simion, co-președinte AUR.

Alianța pentru Unirea Românilor avertizează, totodată, Guvernul Cîțu să nu încerce să constrângă elevii și profesorii să se vaccineze.

„Vaccinarea este voluntară, iar sănătatea nu poate fi conceptualizată şi administrată decât cu condiția respectării drepturilor fundamentale ale titularilor, în special, dreptul adulților la autonomie și cel al părinților de a reprezenta interesele superioare ale copiilor lor”, potrivit unui comunicat de presă al AUR.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: aur