Cele mai importante racolări le face, însă, AUR, partidul lui George Simion, care se prezintă în fața electoratului din România drept o soluție radicală împotriva politicii celor care au guvernat România în ultimii 34 de ani. În ciuda acestui deziderat, AUR racolează la greu oameni de la PSD, PNL și chiar USR. Recent, formațiunea și-a constituit, conform unor surse, chiar și un guvern care, după alegerile parlamentare de la finalul acestui an, ar trebui, în opinia liderilor acestui partid, să se instaleze la Palatul Victoria. Cabinetul AUR este unul plin de traseiști de la PSD, PNL și USR. Ba chiar propune pentru Ministerul Familiei un ministru pe care, cu ceva timp în urmă, l-a dat afară din partid pentru că și-a bătut nevasta.
De departe, cea mai interesantă mișcare a acestei perioade politice o reprezintă negocierile dintre PSD și PNL pentru a constitui o listă comună cu care cele două partide aflate în prezent la guvernare urmează să se prezinte, în data de 9 iunie 2024, în fața alegătorilor, pentru alegerile europarlamentare. PSD și PNL au anunțat o alianță electorală, pe care o vor înscrie la tribunal, comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare și coabitarea în alegerile locale în municipiile reședință de județ unde, în prezent, activează primari de la USR.
Cele mai importante astfel de centre electorale sunt Capitala, două dintre cele șase sectoare ale Bucureștiului, Timișoara, Brașovul și Bacăul, unde liberalii și social-democrații ar trebui să aibă candidați comuni. Ei bine, în toată această luptă pentru armonizarea divergențelor, pentru găsirea candidaților comuni, care să fie agreați de ambele părți, dar și a unor programe locale, în teritoriu cele două partide politice nu se feresc, nici măcar acum, de la racolările în masă de primari, viceprimari și consilieri de la celălalt partid.
PSD Timiș preia cu „lopata” edili PNL
Un exemplu elocvent în acest sens este județul Timiș, zonă unde, teoretic, PSD și PNL ar trebui să-și unească forțele pentru dezideratul comun de a-l bloca pe Dominic Fritz, de la USR, să mai obțină un al doilea mandat de primar al municipiului Timișoara.
La finalul săptămânii trecute, organizația PSD Timiș, condusă de actualul președinte interimar al Camerei Deputaților, Alfred Simonis, a racolat nu mai puțin de 18 de primari și viceprimari, majoritatea de la Partidul Național Liberal (VEZI FOTO). Culmea, există pe această listă și edili aleși, în 2020, pe listele USR și PMP, partide aliate, acum, pentru alegerile locale din 2024.
Concret, zece primari de comune din Timiș au trecut la PSD. Este vorba despre edilii comunelor Dudeștii Vechi (Bono Cucalan), Liebling (Ioan Munteanu), Tomești (Costel Moldovan), Ghecea (Ionică Breje), Deta (Petru Roman) și Șandra (Lucian Savu), toți de la PNL. Însă, PSD Timiș i-a mai racolat pe primarii comunelor Foeni (Saveta Moldovan, de la USR), Uivar (Bogdan Săvulescu, de la PMP), Variaș (Nicolae Birău, de la Pro România) și Cenei (Sârgean Tanasin, de la Partidul Republican).
Nu doar primarii se mută, ci și viceprimarii
Lucrurile nu se opresc aici. Aceeași filială a PSD Timiș a mai racolat alți opt viceprimari. Este vorba despre patru de la PNL (Iosif Minnich – comuna Sânandrei; Cristian Ceba – comuna Gottlob; Iulian Olaru – comuna Voiteg și Eugen Iercu – comuna Moșloc), despre doi de la Partidul Mișcarea Populară (Petru Manuel Catlan – Comuna Uivar și Adrian Baboi – comuna Săcălaz), la care se adaugă alți doi viceprimari de la USR (Lucian Ababei – comuna Jarnu Mare și Cosmin Chira – comuna Remetea Mare).
Edilii liberali transformați, peste noapte, în social-democrați susțin că sunt nemulțumiți de modul în care președintele PNL Timiș, Alin Nica, conduce partidul și declară că au luat această decizie și pentru că PSD i-a ajutat mereu. Liderul PSD Timiș, Alfred Simonis, arată că toți acești edili vor candida la alegerile locale de anul acesta din partea Partidului Social Democrat.
Racolări au avut loc, recent, și în județul Timiș, unde primarul și viceprimarul comunei Micăsasa, Tomotei Păcurar, și Adrian Suciu au trecut la PSD. Interesant este că viceprimarul va candida, acum, pentru funcția de primar. Comuna Micăsasa a fost, de altfel, singura localitate din Sibiu pe care cei de la USR au câștigat-o la alegerile locale din 2020 în județul Sibiu. Anunțul racolărilor a fost făcut de liderul PSD Sibiu, Bogdan Triț. În replică, USR Sibiu a precizat, prin intermediul unui comunicat, că cei doi edili transferați la PSD „nu au onoare și bun simț”. „Acum e clar că banii contează pentru unii, nu respectul față de alegători. În USR rămâne doar cine are curaj să lupte cu mafia PSD-PNL și nu cedează la prima ofertă din partea celui mai corupt partid din România”, se mai arată în comunicatul cu pricina.
De altfel, USR Sibiu a mai rămas,în septembrie 2023, și fără senatorul Claudiu Mureșan, care s-a afiliat la grupul parlamentar al PSD din Senat.
Concurs de atras aleșii, la Gorj
Mișcări similare de preluare reciprocă a edililor de la PSD la PNL și viceversa au avut loc, la finalul anului trecut, în județul Gorj, în fieful celui mai mare deținător de pământuri din România, senatorul PNL Ion Iordache.
În noiembrie 2023, ex-prefectul liberal de Olt, Florin Homorean, s-a înscris în PSD, chiar din funcția de președinte al organizației PNL Slatina. Apoi, primarul comunei Iancu Jianu, județul Gorj, Paulică Munteanu, primarul comunei Șopârlița, județul Gorj, Marijana Trepăduș și cinci consilier județeni de la PNL și-au anunțat demisiile din partid și mutarea la PSD. Exemplul lor a fost urmat de primarul PNL al municipiului Târgu Jiu, Maricel Romanescu, împreună cu primarii din Novaci-Romîni, Turcinești Vii, Drăgotești și Arcani.
Mutarea a avut loc după ce, în sepembrie, liderul PNL Gorj, Ion Iordache, a publicat pe rețelele de socializare un videoclip, desprins parcă dintr-un film de mâna a treia, în care arată cum i-a racolat pe primarii PSD din comunele Urdari, Ionești, Bolboci și Prigoria.
AUR își prezintă guvernul din „umbră”. Lista, plină de traseiști și de surprize
În materie de racolări, însă, mult mai eficienți par a fi cei de la Alianța pentru Unirea Românilor. Partidul condus de George Simion nu doar că preia politicieni de la toate celelalte partide, dar îi pune și pe lista unui prezumptiv guvern AUR, care ar urma să se instaleze la Palatul Victoria, după alegerile parlamentare din anul 2024.
La finalul săptămânii trecute, portalul „Știri pe surse” a dezvăluit lista „guvernului AUR din umbră”, listă plină de traseiști politici. Spre exemplu, pentru Ministerul Afacerilor Interne este nominalizat Daniel Florea. Acesta este fostul primar PSD al Sectorului 5, ales, în decembrie 2020, în funcția de deputat PSD. Anul trecut, Florea s-a înscris în AUR.
Pentru poziția de ministru al Justiției, George Simion o propune pe Ramona Ioana Bruynselles, fost candidat al Partidului Umanist la Președinția României, la alegerile prezidențiale din anul 2019. Bruynseels a fost, de asemenea, consilier pentru mediul de afaceri al ex-premierului PSD Viorica Dăncilă, a fost șefă de departament la Cancelaria ex-prim-ministrului Mihai Tudose și a fost coordonator pe comunicare al ex-vicepremierului UNPR Gabriel Oprea.
Sorin Ilieșiu este nominalizat pentru funcția de ministru al Educației. Ilieșiu este prim-vicepreședintele Senatului AUR și, în 2012, ca membru al PNL, a candidat la Parlamentul României pe listele USL.
Pentru funcția de ministru al Afacerilor Europene este propus actualul europarlamentar Cristian Terheș, ales în Parlamentul European, în 2019, pe listele PSD.
Pentru funcția de Ministru al Dezvoltării, AUR l-a nominalizat pe Florică Ică Calotă, deputat transferat de la PNL. De asemenea, fostul senator PSD de Alba, transferat și el la AUR, este propus pentru funcția de ministru al Agriculturii. Și deputatul PNL, transferat la AUR, Dumitru Flucuș, ar urma să preia portofoliul Energiei.
O nominalizare interesantă este cea pentru Ministerul Sănătății. Aici, AUR îl nominalizează pe fostul candidat USR la Camera Deputaților și ex-candidatul PER la alegerile locale, Silviu Gurlui.
Ilan Laufer, fost ministru pentru Mediul de Afaceri în Guvernul PSD condus de Mihai Tudose și ex-consilier al premierului PSD Viorica Dăncilă, este propus de AUR pentru Ministerul Economiei. Iar pentru șefia Autorității Naționale pentru Sport este nominalizată Monica Iagăr, ex-membru al Alianței pentru Patrie, partid înființat de ex-președintele PSD, Liviu Dragnea.
Dumitru Focșa, acuzat că și-a bătut nevasta, propus pentru Ministerul Familiei
Lista este și mai lungă și plină de surprize, chiar dacă acestea nu se înscriu în categoria traseismului. Guvernul „din umbră” al AUR îl are, conform sursei citate, pe George Simion ca prim-ministru, iar viceprim-ministru este fondatorul AUR, Marius Dorin Lulea. Vicepreședintele Claudiu Târziu este nominalizat pentru o a doua funcție de vicepremier și pentru cea de ministru pentru Păstrarea Tradițiilor și Moștenirii Naționale.
Avocatul Gheorghe Piperea este propunerea AUR pentru Ministerul pentru Recuperarea Activelor Strategice. Ciprian Titi Stoica ar urma să conducă Ministerul Apărării Naționale, iar Dan Tănasă este propus pentru șefie Ministerului afacerilor Externe.
Actorul Mugur Mihăescu, care a interpretat celebrul personaj „Garcea” al grupului Vacanța Mare, este propunerea AUR pentru Ministerul Culturii. Pentru Ministerul Transporturilor este propus Dorel Gheorghe Acatrinei.
Omul de afaceri Mohammad Murad este nominalizarea AUR pentru preluarea Ministerului Turismului, iar Sorin Lavric este propus pentru Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării. La șefia ministerului Muncii este nominalizat Antonio Andrusceac.
Cea mai tare propunere este cea pentru funcția de ministru a Familiei. Aici, este nominalizat deputatul Dumitru Focșa, dat afară, la un moment dat, din AUR, pentru că și-a bătut nevasta. Focșa a revenit, la finalul anului trecut, în grupul parlamentar al AUR din Camera Deputaților.
Mai mulți lideri AUR au precizat că această listă este doar o variantă luată în lucru, adăugând că pentru fiecare minister există cel puțin câte trei variante de nominalizare.
Situația la zi a parlamentarilor care și-au trădat partidele pe listele cărora au fost aleși
Grupul Parlamentar al PSD de la Camera Deputaților a pierdut, din decembrie 2020, până în prezent, șase deputați, care activează, acum, la alte partide, din care cinci au trecut la AUR. Este vorba despre Dumitru Coarnă (demisionar, între timp, și din AUR), Daniel Florea, Cornel Vasile Folescu, Marius Eugen Ostaficiuc și Loredana Predescu. Un alt deputat, George Adrian Paladi, a fost racolat de PNL.
Dacă la Cameră, PSD are parlamentari racolați de alte partide, la Senat a recuperat. Social-democrații au preluat doi senatori USR (Gheorghiță Mândruța și Claudiu Marinel Mureșan) și unul de la PNL (Iulian Mihail Bîca).
Grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaților a preluat, la rândul lui, doi aleși. Este vorba despre Oana Marciana Ozmen, de la USR, și despre George Adrian Paladi, de la PSD. În schimb, a pierdut mai mulți parlamentari plecați la partidul fondat de Ludovic Orban. AUR i-a racolat deputații Florică Ică Calotă și Dumitru Flucuș.
USR a pierdut, în această legislatură, numeroși deputați aleși pe listele USR-PLUS din partea PLUS, care acum fac parte din REPER. Dar a mai pierdut-o pe deputata Oana Marciana Ozmen, trecută la PNL, și pe deputatul Daniel Sorin Gheba, racolat de AUR. La Senat, USR a rămas fără doi parlamentari mutați la PSD (Gheorghiță Mândruță și Claudiu Marinel Mureșan), dar și fără trei senatori care sunt neafiliați.
AUR a înghițit, așa cum am arătat, șapte deputați de la PSD, PNL și USR și a rămas fără zece parlamentari în Camera Deputaților. La Senat, i-a racolat pe senatorii Ovidiu Iosif Florean și Vasilică Potecă, ambii de la PNL, și pe Călin Gheorghe Matieș de la PSD.