x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Baconschi: Nu regret deloc metafora despre România care cerşeşte!

Baconschi: Nu regret deloc metafora despre România care cerşeşte!

11 Oct 2011   •   10:35
Baconschi: Nu regret deloc metafora despre România care cerşeşte!

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi nu regreta fraza pe care a spus-o sambata la Pitesti, despre Romania care cerseste. El afirmase atunci ca pentru victoria in alegerile din 2012 este important ca PDL "sa se pozitioneze pe esichierul politic ca principal partid de centru dreapta" si sa fie sustinut de "Romania care lucreaza, nu de Romania care cerseste".

Teodor Baconschi spune ca s-a referit la "electoratul asistat, care e o victima de fapt a demagogiei de stanga".

"Nu regret deloc! Este un elogiu adus efortului inteligent, muncii. Imi propun ca prin victoria dreptei anul viitor, sa creem conditiile ca si electoratul asistat, care e o victima de fapt a demagogiei de stanga, sa iasa din aceasta stare, prin reconversie profesionala, prin masuri active de integrare a lor pe piata muncii, prin generalizarea pe baza noii legi a educatiei a formulelor de ucenicie si de scoli profesionale, care sa pregateasca pe oricine pentru un plus de autonomie", a declarat Baconschi la RFI.

Prim-vicepresedintele PDL spera ca in viitor cumpararea de voturi cu mici si galeti sa dispara: "Sper ca aceste practici sa dispara, pentru ca ele sunt distorsiuni ale democratiei si trebuie sa avem un electorat lucid, care intelege de ce voteaza un anumit partid".

Teodor Baconschi sustine ca nu are de gand sa foloseasca aceste practici. "Eu, personal, nu am de gand sa distribui astfel de produse. Ma bazez pe inteligenta romanilor, pe faptul ca deja pot alege cu discernamantul necesar, inteleg care sunt fortele politice reformatoare, care au demonstrat responsabilitate, care au gasit de bine de rau solutii pentru scoaterea Romaniei din criza economica si sunt convins ca romanii din clasa de mijloc nu mai accepta toate aceste iluzii populiste. Dam bani, dar n-avem de unde, promitem si nu ne tinem de cuvant, cumparam la firul ierbii voturi si n-avem nici un fel de proiect, nici economic, nici social pentru Romania, dar ii anesteziem pe oameni cu promisiuni imposibile", a mai spus liderul PDL.

Teodor Baconschi a explicat luni, pe blogul sau, ca formula "Romania care cerseste" era "o metafora" si se referea la "o minoritate care asteapta totul de la statul asistential", cetatenii care se lasa cumparati cu doi mici sau o galeata.

×