După cum a declarat Traian Băsescu la TVR, noi, locuitorii din Romania mică, nu mai avem şef de stat. Aşa că, la randul meu, am anunţat că, simţindu-mă orfan de reprezentare, caut preşedinte propriu; eventual, dacă găsesc mai mulţi simpatizanţi ai aceluiaşi om, ne tragem şi noi un preşedinte privat.

Pe cale de consecinţă, aştept nominalizarile voastre - ale celor pe care Traian Băsescu nu-i mai reprezintă ca preşedinte - pentru inalta şi privata funcţie de şef de stat al Romaniei mici.
Bogdan Olteanu: Sunt orfan de preşedinte
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, s-a declarat, luni, intr-o conferinţă de presă susţinută la Tărgu Mureş, "orfan de preşedinte", referindu-se la manifestaţiile din Piaţa Universităţii.
"Nu-l urmăresc pe domnul preşedinte, că nu-mi mai dă voie. A spus că e preşedintele celor ce l-au votat la referendum, eu am zis şi inainte că nu il voi susţine la referendum. Nu mai e preşedintele meu. Sunt orfan de preşedinte. Nu mă bucură, ci mă intristează", a spus Bogdan Olteanu.
- Mediafax