x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Băsescu: ”Contrar titrărilor de pe televiziuni, eu afirm că la ultimul consiliu european s-a înregistrat un succes”

Băsescu: ”Contrar titrărilor de pe televiziuni, eu afirm că la ultimul consiliu european s-a înregistrat un succes”

26 Noi 2012   •   20:09
Băsescu: ”Contrar titrărilor de pe televiziuni, eu afirm că la ultimul consiliu european s-a înregistrat un succes”
Sursa foto: presidency.ro

Președintele Traian Băsescu spune că negocierile pentru bugetul Uniunii Europene au fost favorabile României, în ciuda ”titrărilor de pe televiziuni” care afirmă contrariul.

”Contrar titrărilor de pe televiziuni sau a titlurilor din presa de astăzi, eu afirm că la ultimul consiliu european s-a înregistrat un succes. Nu e niciun eșec al consiliului. Cred că este bine să înțelegem mecanismele europene și noi, la nivelul discuțiilor de la București între presă și politicieni, chiar politicienii înșiși și, de ce nu, chiar și românii. Viața noastră depinde de ce se va întâmpla în UE. Acolo au fost 27 de state care au rezolvat două dispute formidabile anterioare consiliului european. Prima a fost legată de cifra bugetului. Știți foarte bine că erau state care cereau reducerea bugetului UE cu 50 de miliarde, altele cu 100 de miliarde și două state, extrem de puternice, care solicitau reducerea cu 200 de miliarde de euro. Extrem de important a fost că în cele două zile s-a ajuns la o cifră, care nu e nici 50, nici 200, e 100. Bugetul care va fi distribuit celor 27 de state este fixat în urma consiliului din 22-23 noiembrie. Vorbim de 933 de miliarde de euro, distribuiți pe cele șase capitole ale bugetului Uniunii”, a spus Băsescu.

”Al doilea element asupra căruia s-a ajuns la consens era cel legat de introducerea tratatului fiscal în concluziile consiliului. Acel tratat, și parte din așa numitul six-pack, care vizează stabilitatea macroeconomică a fost acceptat a fi introdus în concluziile consiliului și vor deveni un element care crează Comisiei obligația de a verifica parametri economici ale tuturor celor 27 de state. Consiliul Uniunii Europene va aplica sancțiuni statelor pentru deficit excesiv. Când ai depășit deficitul de 3%, în funcție de nivelul de depășire, statul își încasează sancțiunea care se aprobă în Consiliul Uniunii Europene. Sancțiunile pot fi tăierea de fonduri. Se pot face tăieri de fonduri între 50 și 100%. Dar nu mai mult de 1% din PIB. O altă categorie de sancțiuni se aplică pentru dezechilibre macro-economice. Deficitul de cont curent. Ai un deficit de cont curent mare, exporți mult mai puțin decât imporți. Și în acest caz se pot suspenda fondurile, atât cele structurale, cât și cele de coeziune, între 25 și 50%”, a spus Băsescu, explicând apoi în ce a constat succesul României.

”România a fost preponderent interesată de condițiile de accesare a banilor. Noi avem niște probleme. Până acum doi-trei ani nu puteam atrage bani, pentru că nu aveam componenta autohtonă în buget. Pentru a anu avea această problemă și privind la problemele de buget pe care România le va avea în următorii ani, am propus cofinanțarea de 85%, nu 75%. În propunerea lui Van Rompuy, TVA-ul nu era eligibil pentru a fi plătit de UE. Pentru noi, 24% era o povară insurmontabilă, dacă mai puneam și 25% cofinanțare. Bătălia noastră a fost ca TVA-ul să fie plătit din bani europeni. Această măsură obținută și creșterea cofinanțării la 85% înseamnă o salvare de cheltuieli din bugetul de stat de 2,2 - 2,4 miliarde de euro pe an, ceea ce e extraordinar de bine pentru noi. Am avut și obiectiv parțial îndeplinit. Crelșterea prefinanțării de la 2% la 6%. În proiectul Van Rompuy este 2%. Am obținut 4%, însă i-am spus domnului Van Rompuy că discuția nu este încheiată. Este bine să avem prefinanțări care să acopere obligațiile bugetului de a asigura avansul la plățile pentru lucrările mari”, a spus Băsescu.

”Plecând de la premisa că dorim să mai avem acord cu FMI, am solicitat să existe un top-up. Să se mai adauge 10% la cofinanțarea UE pentru statele membre care sunt în acorduri de restructurare cu FMI, ceea ce înseamnă că dacă rămânem în acord cu fondul în 2014, sau dacă în 2014-2020, vom rămâne în acord cu FMI, vom avea cofinanțare 95%”, a mai spus președintele, adăugând că propunerea de folosire a dreptului de Veto a premierului Victor Ponta, l-a făcut ținta înțepăturilor la negocieri.

”Trebuie să vă spun că toată lumea se aștepta să spun veto și mă întrebau dacă ne-am hotărât să ieșim din Uniunea Europeană. Sigur, e o glumă, dar am primit mici înțepături, cum e cu veto-ul României, care oricum, este unul dintre primele trei state în ce priveșe creșterea bugetului. Nu vreau să spun că este statul cu cel mai mare procent de creștere. Oricum, la stadiul la care lucrurile sunt acum, ne calificăm pe podium din punct de vedere al creșterii procentului alocărilor”, a spus Băsescu.

Președintele a avertizat, însă, că bugetul României va avea de suferit în următorii ani.

”Va trebui să dăm o soluție pentru proprietarii care nu au fost despăgubiți. Trebuie să prezentăm la CEDO o lege care să stabilească nivelul de despăgubiri. Nivelul ar cam atinge cifra de 17 miliarde... Poate e mai mică, sper să nu fie mai mare. România va trebui să ia o decizie, ca în 10 ani să plătească despăgubiri. De la anul România trebuie să înceapă să plătească. O altă cheltuială care schimbă fața bugetului este legată de plata medicamentelor. Din martie suntem obligați să achităm facturile la medicamente la 60 de zile. Nu mai putem sta ca acum, până la 180 de zile. Acești doi factori vor însemna o reducere masivă a capacității noastre de cofinanțare din bugetul de stat”, a mai spus Băsescu. 

×
Subiecte în articol: traian basescu buget ue