x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Băsescu despre ameninţările lui Putin: România e ameninţată de când a intrat în NATO

Băsescu despre ameninţările lui Putin: România e ameninţată de când a intrat în NATO

03 Iun 2016   •   07:12
Băsescu despre ameninţările lui Putin: România e ameninţată de când a intrat în NATO
Sursa foto: Adrian Manolache

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, consideră că amenințările pe care președintele rus Vladimir Putin le-a lansat vinerea trecută la adresa României sunt „propagandistice”.

Băsescu a declarat joi seară, într-o emisiune la B1 TV, că România a devenit o posibilă țintă a armatei ruse din 2004, când a devenit membru NATO, nu în 2016, ca urmare a inaugurării scutului antirachetă de la Deveselu.

„Nu sunt un politician care nu are respect pentru Putin, dar acum nu pot să nu îl etichetez ca fiind propagandist. El știe foarte bine că România nu e amenințată că a instalat elemente ale scutului antirachetă la Deveselu. Putin știe foarte bine că România e amenințată că a intrat în NATO. Putin știe foarte bine că nu pentru că s-a inaugurat scutul de la Deveselu forțele armate ale Federației Ruse au vectori care pot lovi România, ci de a doua zi după ce am intrat în NATO comunități mari, obiective strategice sunt în raza de acțiune a armatei ruse din 2004”, a afirmat Băsescu.

Fostul șef al statului a subliniat că declarațiile lui Putin sunt „un semnal prost pentru România” și a criticat reacția târzie a președintelui Klaus Iohannis.

„E un semnal prost pentru România, mai ales că a fost pus la contrapondere cu participarea la crosul doamnei, în loc să stai la București să îi dai o replică lui Putin, care, vineri, alături de un premier al unui stat membru NATO, făcea astfel de declarații. Aici e mult mai puternică semnificația. Foarte rău că nu a reacționat Tsipras”, a adăgat Băsescu.

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a avertizat vineri România și Polonia că s-ar putea afla în raza de acțiune a rachetelor ruse, deoarece găzduiesc elemente ale scutului antirachetă american, pe care Moscova îl consideră o amenințare, potrivit Reuters.

Sursă: Agerpres

×