Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat, luni, că, in cazul lui Ion Iliescu, "se prefigurează acuzaţia de genocid" pentru că au murit mai mulţi oameni după ce acesta a preluat puterea in decembrie '89" decăt inainte, in timpul revoluţiei.
Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat, luni, că, in cazul lui Ion Iliescu, "se prefigurează acuzaţia de genocid" pentru că au murit mai mulţi oameni după ce acesta a preluat puterea in decembrie '89" decăt inainte, in timpul revoluţiei.
El l-a acuzat pe Iliescu că este "un profitor de revoluţie, care a ştiut să o confişte şi să o pună in slujba Partidului Comunist".Băsescu s-a referit la declaraţiile din decembrie 1989 ale lui Ion Iliescu, conform cărora cuplul Nicolae şi Elena Ceauşescu a intinat nobilele idealuri ale socialismului ştiinţific, declaraţii despre care preşedintele suspendat consideră că ar trebui scrise pe fruntea fostului şef al statului. El l-a acuzat, de asemenea, pe Ion Iliescu că "a dat jos guverne prin inţelegere scrisă cu lideri de mineri", că a chemat minerii să ii bată pe bucureşteni, lucru pentru care fostul preşedinte le-a mulţumit acestora.
"DECăDERE MORALă". "Aceste afirmaţii reprezintă expresia decăderii morale a domnului Traian Băsescu, care e capabil să reia nişte fabulaţii mincinoase vehiculate la vremea lor de oameni sau forţe interesate", a precizat in replică Ion Iliescu, arătănd că aceste fabulaţii au apărut pe fondul bătăliei politice dintre puterea confirmată de votul masiv al populaţiei, pe 20 mai 1990, şi opoziţia de atunci. "Traian Băsescu, ca fost ministru FSN, ştie fundamentul mincinos al acestor aserţiuni. Faptul că le reia dovedeşte decăderea morală a acestuia", a apreciat Iliescu. "De fapt, ce autoritate morală are un om care se declară de stănga, social-democrat, partidul pe care il conduce face parte din Internaţionala Socialistă, iar, peste noapte, işi schimbă culoarea politică. Aceste incoerenţe, aceste inconsecvenţe de opţiune politică vorbesc despre stabilitatea omului respectiv", a conchis fostul preşedinte.