x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Băsescu, din nou agent electoral

Băsescu, din nou agent electoral

de Oana Stancu Zamfir    |    13 Iun 2008   •   00:00
Băsescu, din nou agent electoral

RECIDIVĂ ● Campanie pentru Dumitru Oprea la Iaşi
Preşedintele Traian Băsescu le-a recomandat explicit ieşenilor să-l voteze pe candidatul PD-L în turul al doilea al alegerilor pentru Primăria capitalei Moldovei.



RECIDIVĂ ● Campanie pentru Dumitru Oprea la Iaşi
Preşedintele Traian Băsescu le-a recomandat explicit ieşenilor să-l voteze pe candidatul PD-L în turul al doilea al alegerilor pentru Primăria capitalei Moldovei.

Ieşirea la masă alături de "prietenul" Vasile Blaga în plină campanie păleşte dacă ne uităm la îndemnul electoral explicit formulat de preşedintele Traian Băsescu în favoarea candidatului PD-L la Primăria Iaşiului, Dumitru Oprea, care se confruntă în turul doi cu pesedistul Gheorghe Nichita. Postul local de televiziune Tele M a difuzat miercuri seară un interviu cu şeful statului în care acesta recomandă ieşenilor "să-l încerce cu încredere" pe Oprea, pentru a vedea dacă acesta "ar putea să facă din Iaşi exact ce s-a întîmplat şi la Cluj". "Ce a putut face Nichita pentru Iaşi aţi văzut. Încercaţi-l cu încredere pe fostul rector al Universităţii «Al.I. Cuza». Rectorul Oprea a demonstrat că poate face din Universitatea «Cuza» cea mai performantă instituţie de învăţămînt superior din România. Nu văd de ce ieşenii ar ezita să vadă dacă rectorul Oprea ar putea să facă din Iaşi exact ce s-a întîmplat şi la Cluj", a mai spus Traian Băsescu.

"CLIENŢII LUI FENECHIU". Preşedintele nu s-a răfuit însă atît cu cei de la PSD, cît cu PNL, acuzîndu-l pe "baronul" Fenechiu că a impus numiri "clientelare" în Guvern, ratînd astfel pentru Iaşi, nu pentru PNL. "Iaşiul ar fi putut să dea în Guvern nişte minţi strălucite. La Justiţie, spre exemplu, a preferat să dea un client politic decît să fi aşezat pe fotoliul ministrului Justiţiei una dintre personalităţile juridice ale Iaşiului. De ce ne-am oprit la un jurist (Tudor Chiuariu – n.r.) care a lucrat într-un SRL mi-e greu să spun. (...)  Doamne, ce oameni ar fi putut da Iaşiul Ministerului Educaţiei!", a comentat Traian Băsescu.

GUVERN MINORITAR. Regretul că l-a numit pe Tăriceanu premier a fost şi el reluat, cu o completare: regretul include şi faptul că a respectat protocolul Alianţei D.A., pentru că ar fi trebuit să numească un premier PD, nu PNL. Preşedintele promite însă să-şi repare greşeala la următoarele alegeri, cînd intenţionează să numească un premier PD chiar şi în fruntea unui Guvern minoritar. Întrebat care e pedistul pe care l-ar fi putut pune în 2004 în locul lui Tăriceanu, el a răspuns: "Veţi vedea la momentul potrivit, adică după alegerile generale viitoare". Şi a argumentat: "Şi acum avem o guvernare minoritară de doar 20%, aşa că nu văd care ar fi problema dacă un partid ar depăşi la alegerile viitoare, prin redistribuire, 40%".

REPLICI. Cei vizaţi de şeful statului au contraatacat ieri. "Traian Băsescu a ratat pentru România şi este mult mai grav. Dincolo de toate, dumnealui are o ură personală împotriva mea, din cauza faptului că niciodată nu am vrut să-i fac jocurile, cum nu au vrut să-i facă jocurile nici Tudor Chiuariu, nici Cristian Adomniţei", a susţinut Relu Fenechiu. Tudor Chiuariu a acuzat la rîndu-i că numirile clientelare sînt specialitatea preşedintelui. Vezi cazul Cristinei Pîrvulescu, singurul candidat la o funcţie de ministru respins de comisiile parlamentare în 18 ani. "În rest, îi urez numai «succesuri» în campania electorală în care este implicat ilegal", a făcut Chiuariu trimitere şi la alegerea Elenei Băsescu în conducerea tinerilor pedelişti.

×
Subiecte în articol: basescu politic