Preşedintele Traian Băsescu participă, astăzi, la Huşi, la ceremonia de întronizare a Episcopului Corneliu Bârlădeanu, care se va desfăşura la Catedrala episcopală "Sf. Apostoli Petru şi Pavel", în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
Şirul manifestărilor speciale dedicate acestui moment va debuta cu Sfânta Liturghie, oficiată de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi condus de Mitropolitul Moldovei si Bucovinei.La eveniment, care va începe în jurul orei 11.00, sunt aşteptaţi atât membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, precum şi autorităţi centrale şi locale, clerici şi credincioşi.
Scaunul de episcop al Eparhiei Huşilor a rămas vacant în urma decesului Părintelui Ioachim Episcopul, în 24 aprilie. Corneliu Bârlădeanu, în vârstă de 42 de ani, a fost ales Episcop al Eparhiei Huşilor, de către Sfântul Sinod, în 18 iunie, obţinând 43 de voturi favorabile.
Preşedintele Traian Băsescu a participat, duminică, la Slobozia, la ceremonia de întronizare a Episcopului Vincenţiu ca Episcop al Sloboziei şi Călăraşilor, în prezenţa Patriarhului Daniel.
La ceremonia de ieri au fost prezenţi mai mulţi politicieni, printre care ministrul Dezvoltării Vasile Blaga, lider PDL, liderul PRM Corneliu Vadim Tudor, europarlamentarul PRM Gigi Becali, liberalii Dan Motreanu şi Cristina Pocora, liderul PNŢCD Marian Petre Miluţ. De asemenea, au mai fost prezenţi Codrin Ştefănescu şi Marius Marinescu, membri PRM.
antena3.ro