x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Băsescu: L-am informat pe preşedinte că vom face parte din orice soluţie politică anti-PSD

Băsescu: L-am informat pe preşedinte că vom face parte din orice soluţie politică anti-PSD

14 Dec 2016   •   18:22
Băsescu: L-am informat pe preşedinte că vom face parte din orice soluţie politică anti-PSD

Preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Traian Băsescu, a declarat miercuri că l-a informat pe şeful statului, Klaus Iohannis, că PMP va face parte din orice soluţie politică anti-PSD. 

"L-am informat pe domnul preşedinte că suntem, facem parte şi vom face parte din orice soluţie politică anti-PSD. Ori la guvernare, ori în Opoziţie, noi suntem în opoziţie cu PSD. Din motive ideologice în primul rând şi a modului cum înţeleg să gestioneze resursele bugetului în mod populist şi pregătesc parcă ieşirea României din parametrii necesari accesului în zona euro", a spus Băsescu, la finalul consultărilor cu şeful statului. 

El a precizat că nu consideră neapărat întrevederea cu preşedintele Iohannis o consultare în vederea formării unui guvern, ci "o discuţie de tatonare". 

"Am înţeles foarte bine de ce preşedintele a dorit să facă această discuţie premergătoare validării parlamentarilor", a adăugat Traian Băsescu. 

Pe de altă parte, el a afirmat că şeful statului "procedează corect" atunci când refuză numirea ca premier a unei persoane condamnate. 

"Am spus domnului preşedinte că procedează corect - şi susţinem acest punct de vedere - când refuză numirea unui prim-ministru care a fost condamnat", a precizat Băsescu. 

Fostul preşedinte a afirmat că Legea 20/2001 nu este singura de acest fel. "Uitaţi-vă în Legea magistraţilor. Veţi constata că şi acolo magistraţii care au fost condamnaţi nu mai pot practica meseria de procuror sau de judecător. Ba la magistraţi e mai restrictiv, pentru că şi condamnările fiscale îi fac incompatibili cu calitatea de magistrat. Deci nu e o excepţie, sunt zone în care, prin Constituţie, s-a stabilit că incompatibilităţile vor fi extinse prin legi specifice", a susţinut Traian Băsescu. 

În ceea ce priveşte posibilitatea unei alianţe de dreapta, Băsescu a subliniat că, în cazul în care ea va fi făcută, PMP o va susţine. 

"Dacă se va face, noi o vom susţine şi, aşa cum v-am spus, sunt cel mai bun premier pe care l-ar putea avea dreapta. (...) Domnul preşedinte ştie, i-am spus că eu sunt cel mai bun premier. (...) Am spus că avem disponibilitatea să dăm prim-ministru, cum avem disponibilitatea să susţinem fără a fi parte a Guvernului", a afirmat acesta. 

Întrebat dacă va condiţiona participarea la o majoritate de dreapta de numirea sa ca premier, Traian Băsescu a răspuns: "Astăzi nu, pentru că nu au fost consultări oficiale. Azi ne-am spus doar intenţiile, pentru că am văzut că partide mai mari nu au propuneri şi am avut noi". AGERPRES

×