„Nu cred că am de ce (să demisionez- n.r.), pentru că eu am fost ales cu anunțul CNSAS-ului făcut. Deci nu a fost un lucru pe care cei care m-au ales l-au aflat după alegere”, spune Traioan Băsescu.
El respinge ideea potrivit căreia a colaborat cu Securitatea ca poliție politică.
„N-am ascuns deloc (colaborarea cu Securitatea - n.r.). Și acum sunt convins că nu există nici o frază care să implice declarații politice sau atitudini politice. Nu există nici măcar o singură frază”, adaugă fostul președinte.
Băsescu a spus că s-a gândit la un apartament de trei camere, că își dorește să nu fie izolat de lume și să aibă acces la metrou și la piață.
„Să nu fie izolat de lume, că suntem oameni de 70 de ani, să avem magazine în apropiere, o stație de metrou”, a spus Băsescu.
Întrebat cum se descurcă fără pază de la SPP, Traian Băsescu a spus: ”Ți se pare că nu mă descurc, că nu pot merge singur?”
Fostul președinte a mai declarat că merge la bancă, pentru că are banii investiți în tituluri de stat.
„Mă duc până la bancă, pentru că aceste titluri de stat vor trebui să fie vândute dacă vom ajunge să cumpărăm un apartament. Încep să mă uit, pe ici pe colo, după un apartament. La prețul pieței, un apartament cu trei camere ne-am dori, așa am stabilit, că trei camere ne ajung, având în vedere facturile uriașe care vin la încălzire și electricitate”, conchide Băsescu..
(sursa: Mediafax)