x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Băsescu: Antonescu şi Ponta sunt politicieni necopţi, TOXICI. Premierul guvernează neconstituţional şi face abuz de putere

Băsescu: Antonescu şi Ponta sunt politicieni necopţi, TOXICI. Premierul guvernează neconstituţional şi face abuz de putere

17 Feb 2014   •   11:10
Băsescu: Antonescu şi Ponta sunt politicieni necopţi, TOXICI. Premierul guvernează neconstituţional şi face abuz de putere

Președintele Traian Băsescu a afirmat, astăzi, în cadrul unei emisiuni la B1 TV, că premierul Victor Ponta guvernează neconstituțional și face abuz de putere.

”Guvernul funcționează cu măsuri care încalcă Constituția: trei miniștri care și-au depus demisia. Ponta are Monitorul Oficial în mână și nu publică demisiile. El crede că și Guvernul funcționează ca și doctoratele, prin plagiat, prin falsuril. Face o mare greșeală nelăsând să se funcționeze constituțional. E nepermis ca într-un stat democratic este sau nu este. Omul a dmeisionat, ei nu mai au niciun fel de autoritate de când au anunțat demisia. Ei nu mai vin la serviciu, iar primul ministru spune nu or veni, dar eu nu am publicat în Monitorul Oficial. E abuz de putere”, a declarat președintele.

”Antonescu și Ponta sunt politicieni neconpți. Nu au sentimentul responsabilității pentru țară”, a precizat șeful statului.

"Politicienii la acest nivel trebuie să se uite la hartă. Ce vedem? La vecinii noştri, vedem la sud Herţegovina înn profundă instabilitate, la nord si sud-est avem Ucraina extrem de instabila, plus Republica Moldova, unde sunt multe elemente de instabilitate. Deci peste 1200 km de frontiera instabila. Cum iti permiti tu ca in Romania sa te joci de-a instabilitatea?", a continuat Băsescu.

Despre CCR şi proiectul de modificare al Constituţiei, preşedintele a spus că are minuta Curţii şi a menţionat că cele semnalate de Curte arată lipsa de profesionalism a celor care au lucrat la respectivul document..

"Aceasta nu e inca hotarirea Curtii, ea trebuie elaborata. Care e capcana? Nu sint 26, ci 85 de recomandari facute de CCR prin vot majoritar sau vot unanim. 26 sint articole care incalca limitele revizuirii Constitutiei. Dar ei au 85 de articole care trebuie modificate, din 128 in total. Lipsa de profesionalism. Au fost neprofesionisti in comisia de revizuire. 29 de articole nu sint in limba constitutional, adica la fel de bine puteau sa le scrie niste baieti care stau in Piata Chibrit si fac trafic de etnobotanice. Alte 15 articole trebuie eliminate din diverse motive", a spus Traian Băsescu.

"Este foarte posibil să depun plângere pentru abuz în serviciu împotriva lui Ponta"

Şeful statului a spus că nu crede că se pune problema amânării revizuirii Constituţiei.

"Eu cred că putem scrie de pe acum eşec pe aceasta tentativa de revizuire. Ei se vor mai agita ca sa indulceasca esecul, dar nu vor putea sa-si atinga obiectivele. Crin antonescu este un amator la nivel de revizuire", a spus preşedintele.

Despre criza din USL, Băsescu a precizat că Antonescu şi Ponta "alternează".

"Când Ponta îl acuză pe Antonescu de colaboraţionism cu mine, când Antonescu îl acuză pe Ponta de acelaşi lucru. Amândoi sunt toxici pentru România. Antonescu, atunci când se odihneşte, nu mă stimulează la nicio luare de poziţie", a spus Băsescu.

"Spuneam ca premierul plagiator Victor Ponta este corupt, traficul de influenta cu terenurile catre baronul de Braila Bunea-Stancu. Rompetrol e un alt act de coruptie. CFR Marfa - Gruia Stoica, aduceti-va aminte ce presiuni facea pe mine. Iar acum, uitati-va la preluarea in subordine directa a premierului a Transgaz si Transelectrica, unde urmeaza sa se vinda actiuni. E fara precedent, nici un premier nu si-a luat in subordine directa companii. Alta dovada - ASF, unde si-au bagat sotiile si sotii", a afirmat preşedintele, care a precizat că este posibil să depună plângere penală împotriva lui Ponta abuz în serviciu.

"Am cerut deja unui grup de juristi daca un astfel de premier poate raspunde in fata justitiei sau nu. Avem probleme de initiative ale premierului: abuzuri legislative, abuzuri prin care isi serveste clientele politica, are foarte multe", a spus şeful statului.

"Nu vreau ca BNR să ajungă la cheremul Guvernului"

"Duminică seara, în urmă cu o săptămână, am discutat cu FMI şi se stabiliseră toate criteriile principale. N-aveam nimic de reproşat. Lucrurile au evoluat negativ luni dimineata, când prima vizita a FMI a fost la BNR, apoi la Guvern. Am aflat de la FMI ca a fost o solicitare oficiala a BNR si a Guvernului - electorata. Artizan a fost Florin Gerogescu, prim-viceguvernatorul BNR. Există o goană a lui Ponta de a subordona tot. Nu vreau ca BNR să ajungă la cheremul Guvernului. Nimeni nu şi-a permis niciodată să spune BNR ce are de făcut. Teama este ca BNR să nu pice sub control politic", a afirmat Traian Băsescu, care a precizat că "Banca Naţională a României este independentă şi se corelează cu BCE, nu cu Palatul Victoria".

"Electorata nu ascunde altceva decât populism. Prim viceguvernatorul BNR a lucrat la o masura cu caracter electoral. Se poate intimpla o data, dar n-as vrea sa se intimple si a doua oara, a treia oara. N-as vrea sa dea telefon premierul la BNR sa bage niste lei in piata care nevoie de inflatie", a continuat Băsescu.

Klaus Iohannis, "un câştig de limbă germană"

Despre desemnarea lui Kluas Iohannis în funcţia de minsitru de Interne, Traian Băsescu a spus că ar fi un câştig pentru Schengen.

"La JAI, când se discută Schengen merge ministrul de Interne. Iohannis ar fi un mare câştig în Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne, pentru că vorbeşte în mod cert cel puţin limba germană. Stroe (fostul ministru Radu Stroe - n.r.) dădea din mâini pe-acolo. Nu avea dialog, contact direct, trebuia să transmită prins secretară. Iohannis ar fi un câştig, de limba germana, important. Susţinerea Germaniei ar fi foarte importantă. Ştiţi că eu m-am opus desemnarii lui ca premier atunci cand s-a facut la Grivco, acum se pare că a fost o iniţiativă a PNL. Un primar să nu credeti că nu e obişnuit să dea dispozitii sau ca are complexe. Nu prea are complexe in fata generalilor, desi stie ca au salarii mai mari ca el. Nu cred ca ii sufla in ciorba generalii unuia care a exercitat functia de primar", a spus preşedintele.

Ponta şi Antonescu sunt condamnaţi să stea împreună şi să piardă împreună

"E clar că USL va ramane, pentru ca pierd amandoi. Ponta ar avea o majoritate la limita, iar Antonescu, daca iese, dupa mine in 30 de zile nu mai e presedintele PNL. Sunt condamnati sa stea impreuna si sa piarda impreuna. Cred ca Antonescu a inteles ca nu va fi candidat la prezidenţiale. Cred ca ar trebui sa aiba ca principal obiectiv iesirea onorabila dintr-o capcana pe care i-a intins-o PSD cand a format USL. A fost un naiv daca a crezut in ce i-a spus Ponta si crezand ca Ponta poate impune PSD sa-l aiba candidat la prezidentiale", a spus Băsescu.

Preşedintele a precizat că, după europarlamentare, liberalii "porobabil se vor dumiri şi vor veni ca nişte oameni înfrânţi în propriile idei utopice, că Băsescu e duşmanul".

"Le-aş dori să fi făcut pentru Romania cat am facut eu, dar deocamdata distrug. Si-au facut un inamic din Basescu, in regula, dar inamicul pleaca, care le mai e obiectivul? In PNL foarte multi sunt de stanga. I-a acreditat presa, lumea, ei, suntem de dreapta. Uitati-va cum a distrus Tariceanu echilibrele macro de dragul PSD, sa stea la putere. El si acum va striga vreau cu PSD, e un om de stanga, categoric, oricat il eticheteaza unii dupa papion. Stroe e de stanga, Ionescu Quintus e de stanga, oricand s-ar fi pupat pe gura cu Iliescu decat cu Roman", a conchis preşedintele.


×