Presedintele Traian Basescu si presedintele SUA, Barack Obama au purtat discutii marti la Casa Alba, in prezenta vicepresedintelui american Joe Biden. Oficialii romani care au fost prezenti la o parte a intalnirii presedintelui Basescu au fost ministrul Apararii, Gabriel Oprea, ministrul de Externe, Teodor Baconschi, secretarul de stat in MAE Bogdan Aurescu, sef al echipei de negociere a acordului privind scutul antiracheta.
Surse din delegatia romana au declarat pentru Mediafax ca intalnirea Obama- Basescu, a durat 25-30 de minute, fiind urmata de o discutie tete-a-tete a sefului statului roman cu vicepresedintele SUA Joe Biden. Anterior intalnirii cu Obama, Basescu a avut o prima intrevedere cu Joe Biden la Casa Alba, cei doi discutand subiecte de interse bilateral, inclusiv despre scutul antiracheta. In 'declaratia comuna privind parteneriatul strategic pentru secolul al XXI-lea intre Romania si SUA', document asumat de cele doua state cu ocazia intrevederii Basescu - Obama, Romania si SUA, parteneri strategici, au identificat o serie de domenii in care isi propun consolidarea cooperarii, printre acestea numarandu-se dezarmarea, neproliferarea nucleara, combaterea terorismului, dar si cautarea de solutii pentru conflictele inghetate si imbunatatirea cooperarii NATO-UE.
Primul dintre cele identificate de cele doua state este reprezentat de 'sistemul Statelor Unite de aparare impotriva rachetelor balistice si capabilitatea NATO de aparare antiracheta', Bucurestiul si Washingtonul 'recunoscand ca acest sistem contribuie la apararea Romaniei si a Statelor Unite, precum si a aliatilor europeni ai NATO, si intareste stabilitatea regionala'. Acordul privind amplasarea unor elemente ale scutului antiracheta in Romania a fost semnat de ministrul roman de Externe, Teodor Baconschi, si secretarul de Stat american, Hillary Clinton, la scurt timp dupa intalnirea Obama-Basescu. Semnarea acordului se produce la un an si jumatate de la anuntul privind decizia de participare a Romaniei la acest sistem, in 4 februarie 2010, CSAT hotarand ca elementele scutului antiracheta sa fie amplasate la Deveselu, in judetul Olt.
'Datorita angajamentului presedintelui Romaniei si al presedintelui Barack Obama, am semnat astazi acest acord important', a spus Hillary Clinton. Ea a apreciat ca acest document reprezinta un pas esential in contracarea amenintarilor cu rachete balistice care reprezinta un risc din ce in ce mai crescut. 'Initiativa va pozitiona Romania ca un actor central in viitoarea arhitectura antiracheta a NATO', a spus ea. La randul sau, ministrul roman de Externe a spus ca 'acest moment vine la doua zile dupa ce toata lumea a comemorat alaturi de poporul american oribilele atacuri de la 11 septembrie. Stam alaturi de voi, cum am stat intotdeauna. Vantul schimbarii din lumea araba arata ca merita luptat pentru schimbari'.
Baconschi a adaugat ca, in calitatea sa de 'membru al lumii libere si partener strategic al SUA, Romania este hotarata sa participe la eforturile privind securitatea globala'. 'Vizita presedintelui Traian Basescu la Washington confirma aceasta abordare pentru securitatea globala', a precizat seful diplomatiei romane. In incheierea declaratiilor de presa, Teodor Baconschi i-a spus secretarului american 'draga Hillary, facem cu modestie istorie astazi', adaugand ca este 'impresionat si onorat' sa se afle la Departamentul de Stat. 'Iti multumesc mult', a mai adaugat Baconschi, Hillary Clinton adresandu-i-se la randul sau cu expresia 'Dear Theodore'.