Preşedintele Traian Băsescu merge azi în Parlament pentru a transmite un mesaj despre protestele de la Chişinău. În avanpremiera acestui mesaj, el l-a acuzat aseară pe preşedintele Voronin că încearcă să ridice o cortină de fier peste Prut şi că aduce acuzaţii nefondate României.
De asemenea, şeful statului a folosit prilejul pentru a o apăra pe fiica sa Ioana Băsescu şi pentru a-i ataca pe Adrian Năstase, Dan Voiculescu şi Sorin Ovidiu Vântu.
La aproape o săptămână de la izbucnirea protestelor de la Chişinău, timp în care ambasadorul României la Chişinău a fost declarat persona non grata, iar autorităţile moldovene au reintrodus vizele pentru cetăţenii români, preşedintele Băsescu a avut aseară o primă reacţie.
Întrebat cum comentează evenimentele de la Chişinău, Traian Băsescu a răspuns: "Am avut, pe de o parte, foarte multă răbdare pentru a avea o analiză completă cu privire la ceea ce s-a întâmplat în Republica Moldova, iar, pe de altă parte, mi s-a părut că a răspunde peste gard preşedintelui Voronin este exact jocul în care domnia sa ar fi vrut să intre România".
"Sigur, dânsul (Vladimir Voronin - n.r.) poate decide sau poate încerca să ridice o cortină de fier peste Prut. Nu-i vom da ocazia să facă acest lucru, pentru că vom avea un comportament european, un comportament responsabil nu faţă de preşedintele Voronin, ci faţă de cele patru milioane de români care trăiesc în Moldova, patru milioane de români, cetăţeni ai Republicii Moldova, parte a acestui popor", a continuat Băsescu.
El a arătat că discursul pe care îl va rosti astăzi în Parlament este dedicat exclusiv evenimentelor din Republica Moldova şi "acuzaţiilor nefondate pe care autorităţile de la Chişinău, inclusiv preşedintele Voronin, le-au adus României". Preşedintele Băsescu a precizat că va susţine un discurs de aproximativ 30 de minute în care va lămuri punctul de vedere al statului român.
ATAC LA NĂSTASE ŞI PSD
Întrebat despre acţiunile de ieri ale DNA în lumea fotbalului, Băsescu a coborât înainte de a răspunde de la pupitrul amenajat pentru declaraţia sa de presă care a urmat întâlnirii de la Palatul Cotroceni cu reprezentanţii sindicatelor din învăţământ. Apoi şeful statului a spus că ar fi potrivit să-i dea un răspuns lui Adrian Năstase care de trei ani "o ţine întruna" că şeful statului s-ar afla în spatele dosarului său penal.
"Adrian Năstase a fost turnat de Sechelariu, a fost turnat de fosta şefă a Inspecţiei în Construcţii (Irina Jianu - n.r.), a fost reclamat de contabila-şefă a firmei lui Sechelariu cum a fost descris de fostul consul de la Beijing în faptul că a avut bani de la dânsul să-i trimită domnului Sechelariu în containere şi aşa mai departe", a spus Băsescu. Şeful statului a spus că ştie aceste lucruri din faptul că "aceste dosare au fost la Preşedinţie pentru avizare".
"Şi nu am scos niciodată documente din ele, dar nici nu mai pot tolera ca un om, care nu recunoaşte că a fost turnat din propriul lui partid, din partidul pe care îl conducea la acea vreme, să arunce continuu vina că are dosar penal pe preşedintele României", a spus Băsescu.
"TRAIAN BĂSESCU, UN MINCINOS"
În replică, fostul premier Adrian Năstase a declarat că "Traian Băsescu minte în stilul lui obişnuit. În loc să arate cum poate să rezolve promisiunile făcute celor din Educaţie după întâlnirea cu sindicaliştii, el lansează fumigene şi minciuni". El a spus că dosarul Zambaccian a pornit de la o plângere depusă la DNA de Mona Muscă, plângere semnată de ea pe o hârtie cu antet al Alianţei Dreptate şi Adevăr.
Totodată, Năstase a precizat că, încă din anul 2002, primarul de atunci al Capitalei, Traian Băsescu, a făcut o acţiune în instanţă împotriva constructorului din Zambaccian, pentru a cere blocarea lucrării. Adrian Năstase a spus că, în concluzie, preşedintele Traian Băsescu se află la originea acestei acţiuni politice îndreptate împotriva sa pe care a continuat-o după alegeri prin intermediul lui Daniel Morar.
Năstase a mai precizat că preşedintele Traian Băsescu a spus aceste lucruri şi în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii din Justiţie, desfăşurată în urmă cu câteva săptămâni, şi a arătat că, din păcate pentru şeful sta-tului, aceste lucruri s-au aflat atât în străinătate, cât şi în plan intern.
"Traian Băsescu încearcă acum să mintă cu neruşinare pentru a ascunde de fapt o acţiune politică desfăşurată de el înainte, cât şi după alegeri. Ăsta este de fapt cel care doreşte să obţină încă un mandat: un mincinos care de fiecare dată a încercat să arunce perdele de fum pentru a ascunde problemele reale. Din acest motiv, România e acum izolată şi incapabilă de a discuta cu partenerii săi şi cu vecinii săi", a afirmat Năstase.
Fostul premier şi-a reînnoit totodată solicitarea ca preşedintele Traian Băsescu să facă publică stenograma întâlnirii dintre el şi reprezentanţii Justiţiei, desfăşurată acum câteva săptămâni, el arătând că jurnaliştii ar trebui să insiste ca această stenogramă să fie făcută publică, în baza legii transparenţei.
"PRESIUNILE MOGULILOR ÎN TREPIDAŢII"
Referindu-se la reţinerea pentru 24 de ore a lui Penescu, Băsescu a spus că aceasta "dovedeşte ceea ce a început să se întâmple în ultima perioadă şi ceea ce refuză mulţi: faptul că instituţiile statului încep să-şi facă treaba". El a menţionat că nu pune verdicte cu privire la acesta sau la alte cazuri, dar "se pare că sunt moguli care au intrat în trepidaţii că se poate întâmpla până şi oamenilor foarte bogaţi să fie chemaţi în faţa autorităţilor".
El a adăugat că respinge orice încercare de a spune că în spatele acţiunilor instituţiilor statului stă preşedintele României. Traian Băsescu a apreciat că este vorba despre o campanie prelungită împotriva sa şi plină de minciuni. "În concluzie la întrebarea dumneavoastră, dacă nu aş fi puţin obosit ar fi de râs, chiar s-a mers prea departe cu încercarea de a convinge că preşedintele Băsescu se află în spatele tuturor dosarelor", a spus el.
Şeful statului a acuzat, de asemenea, faptul că există o propagandă prin care se încearcă să se acrediteze ideea că în familia şefului statului se întâmplă ilegalităţi.
"Propaganda care se face şi încercarea de a arăta că în familia prezidenţială sunt ilegalităţi nu arată decât că mulţi dintre cei care au mijloace de a face presiune publică pe preşedinte, şantaje la preşedinte, nu ezită să o facă utilizând trusturile media.
Probabil că în acest şantaj public «stai că îţi punem noi familia în discuţie» - trebuie să recunoaştem: fiica cea mică, fiica cea mare, fratele, aştept ziua în care încep campaniile împotriva soţiei, probabil deprecierea este atât de mare încât va veni şi rândul soţiei - acest lucru nu arată decât o presiune formidabilă făcută de oameni care sunt în dificultate în faţa justiţiei, fie că vorbim despre trustul domnului Vântu - deocamdată nu a găsit nici la mine, nici la fiica mea bani de la FNI -, fie că vorbim despre trustul domnului Voiculescu - nu sunt bani de la CRESCENT la mine în casă, nici în casa fiicei mele, sunt bani câştigaţi cinstit. Presiunea pe care o fac este să se oprească funcţionarea instituţiilor", a spus Băsescu.
El a adăugat că le spune acestora ceea ce declară de patru ani şi jumătate, şi anume că nu are nimic de negociat cu nimeni din punct de vedere al funcţionării instituţiilor statului.
MANSARDA ŞI APARTAMENTUL IOANEI BĂSESCU
El a arătat că nu are nimic nici cu Federaţia Română de Fotbal, nici cu Penescu, nici cu Becali, nici cu Popoviciu, nici cu Vântu, nici cu Voiculescu. "Dar, ca şi fiica mea, ca şi mine, nimeni nu este mai presus de lege", a adăugat Băsescu.
Totuşi, şeful statului a acuzat existenţa unei campanii care încearcă să arate că fiica sa cea mare are "şase-şapte case". "Fiica mea are un apartament şi o mansardă în urma partajului de pe urma divorţului. Eu am un apartament şi asta-i tot", a spus Băsescu.
Liderul PIN, Lavinia Şandru, l-a acuzat recent pe şeful statului că ar deţine un apartament de lux în cartierul lui Popoviciu din Băneasa pe care nu l-a declarat. Ulterior, Ioana Băsescu a recunoscut că acest apartament îi aparţine.
Citește pe Antena3.ro