x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică BEC nu va ataca decizia Tribunalului Bucureşti de admitere a contestaţiei lui Mircea Diaconu

BEC nu va ataca decizia Tribunalului Bucureşti de admitere a contestaţiei lui Mircea Diaconu

05 Apr 2014   •   19:47
BEC nu va ataca decizia Tribunalului Bucureşti de admitere a contestaţiei lui Mircea Diaconu

Biroul Electoral Central nu va ataca decizia Tribunalului Bucureşti de admitere a contestaţiei lui Mircea Diaconu, a declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ.

"Legislaţia în vigoare prevede că apel la deciziile instanţei face orice persoană interesată. Niciodată BEC nu a făcut apel la deciziile favorabile sau nefavorabile emise de instanţe ca urmare a atacării deciziilor BEC în instanţă. Dacă priviţi la istoria din 2009, istorie recentă, a existat o decizie a Curţii de Apel în 2009 prin care un partid a fost repus pe buletinul de vot. La fel BEC nu a făcut apel atunci la decizia instanţei", a spus Muhuleţ.

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis sâmbătă contestaţia lui Mircea Diaconu, astfel încât acesta poate candida la alegerile europarlamentare, decizia nu este însă definitivă.

×