Victor Stroe/Intact Images
Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Constanţa a decis vineri respingerea unor candidaturi înregistrate de două formaţiuni politice pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie.
Potrivit purtătorului de cuvânt, George Marius Cojocaru, după verificarea legalităţii şi conformităţii dosarelor de candidaturi depuse de formaţiunile politice şi candidaţii independenţi, BEJ Constanţa a decis în cadrul şedinţei de vineri respingerea dosarelor de candidaturi pentru Camera Deputaţilor şi Senat ale Partidului Alternativa Naţională 2016, ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei ataşării listelor de susţinători, conform prevederilor legale.
'În aceiaşi şedinţă BEJ Constanţa a decis şi respingerea candidaturii lui Martha Agnes Antal, pe lista pentru Senat a UDMR, pentru neîndeplinirea condiţiei vârstei minime admisă pentru această cameră legislativă'- a precizat sursa citată.
Pentru scrutinul legislativ din 11 decembrie 2016, la BEJ Constanţa şi-au înregistrat dosarele de candidaturi 12 formaţiuni politice şi câte un candidat independent, pentru Camera Deputaţilor şi Senat. AGERPRES
Peste 740.000 de români s-au programat la vaccinare în etapa a doua. Cei mai mulți s-au programat pe platforma dedicată.
Conform CNCAV, în perioada 15 ianuarie ora 15:00 până vineri, 22 ianuarie, ora 9:00, pe...
O femeie de 73 de ani din Bacău a murit, după ce a fost vaccinată. CNCAV susține că este vorba despre o „suprapunere de evenimente” fără legătură de cauzalitate cu vaccinarea.
Direcția de Sănătate...
Premierul landului Bavaria, Markus Söder, este poziţionat cel mai bine în sondaje pentru a fi candidatul aianței Uniunea Creştin-Democrată / Uninea Creştin-Socială (CDU/CSU) pentru funcţia de cancelar în...
Autoritățile americane au anunțat noi măsuri privind condițiile de intrare pe teritoriul SUA, în contextul pandemiei. Noile măsuri vor intra în vigoare marți și vizează inclusiv copiii de peste 2...
Informațiile preliminare sugerează că varianta de coronavirus care a apărut în Marea Britanie ar putea fi cu 30% mai mortală, spune premierul Boris Johnson.
Datele au fost evaluate de oamenii de știință din...
Prefectul județului Timiș, Liliana Oneț, a suferit un accident grav astăzi, în timp ce se afla la schi, în stațiunea Muntele Mic din județul Caraș-Severin, anunță Press Alert.
Din primele informații,...
Cel puţin patru civili au murit vineri, în centrul Siriei, după noi raiduri aeriene atribuite Israelului, anunţă autorităţile de la Damasc, conform agenţiei AP.
Potrivit oficialităților siriene, avioane...
Aproape 38.000 de persoane s-au vaccinat vineri, din care peste 1.400 cu doza de rapel. În total, de la începutul campaniei, au fost vaccinate peste 370.000 de persoane.
Potrivit datelor puse la dispoziția CNCAV...
Patru bărbați au fost condamnați vineri la Londra în dosarul celor 39 de migranți găsiți morți într-un camion, în Anglia, în 2019. Pedepsele sunt între 13 și 27 de ani de închisoare, potrivit...
Medicul și cercetătorul Octavian Jurma consideră că relaxarea restricțiilor din București se bazează pe cifre nereale și va fi aspru plătită.
„Iata ca si Centrul European pentru Controlul...
Sunt cazuri de COVID-19 care nu se raportează, iar autoritățile cunosc acest lucru, a declarat, vineri, șeful DSU, Raed Arafat.
Arafat a precizat că mulți dintre cei care ies pozitivi în urma testării cu test...
Organizația Mondială a Sănătății a anunțat vineri un acord care va reduce la jumătate prețul testelor COVID-19 pentru cele 250 de milioane de teste destinate țărilor în curs de dezvoltare și care vor fi...
Sursa infectării comunitare cu COVID-19 din localitate Havârna din Botoșani, unde incidența a ajuns la 7,66 cazuri la mia de locuitori, vineri, a reprezentat-o slujba de Bobotează, a afirmat prefectul Dan Nechifor, ...
Social-democrații îl acuză pe premierul Florin Cîțu că se face că nu înțelege în ce gaură a adus România. Dincolo de glumițe puerile, realitatea este că actualul premier a crescut datoria publică a...
Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență s-a reunit în ședință vineri. Pe masa discuțiilor se află o posibilă relaxare a restricțiilor, în contextul în care rata de infectare a scăzut su...