Astfel, au fost numiți, cu unanimitate de voturi, Doina Pârcălabu în funcția de președinte interimar al Filialei Municipiului București, Ella Pintilei în funcția de președinte interimar al Filialei Județene Vaslui, Maria Corina Ene în funcția de președinte interimar al Filialei Sector 2 a Municipiului București, Steluța Cătăniciu în funcția de președinte interimar al Filialei Județene Cluj, Tiberiu Pleșu în funcția de președinte interimar al Filialei Județene Constanța, respectiv Emanuel Clej în funcția de președinte interimar al Filialei Județene Hunedoara.
Ședința s-a desfășurat într-un cadru inedit, la Băicoi, la invitația primarului PUSL Marius Constantin și a Grațielei Gavrilescu, deputat PUSL de Prahova. A fost prima dintr-o serie de ședințe ale BEx care se vor desfășura în filialele din țară ale partidului.
„Mă bucur că am putut să le prezentăm colegilor noștri, atât cei din BEx, cât și invitaților, proiectele legislative pe care PUSL, prin parlamentarii săi le-au introdus în Camera Deputaților. Se vorbește acum de Fondul Solidaritatea, cred că este foarte important ca acest fond să fie constituit, pentru că trebuie puse în operă tot ceea ce înseamnă proiecte pentru Educație și Sănătate”, a declarat Grațiela Gavrilescu, președintele Forului de Conducere Colegială al PUSL.
Alegerea orașului Băicoi drept gazdă a ședinței BEx nu a fost una întâmplătoare, localitatea fiind un adevărat exemplu de bune practici în administrația locală. Primarul Marius Constantin a reușit să schimbe fața orașului prin numeroase proiecte, iar munca primarului PUSL nu se oprește aici, viziunea sa și a echipei sale fiind una ambițioasă.
„Orașul Băicoi se modernizează și ne bucurăm că reușim să atragem foarte multe fonduri europene. Dezvoltăm un centru cultural modern și avem alte două proiecte importante, pentru Spitalul Orășnesc Băicoi, care cred că a ajuns la un nivel european, dar și un proiect pentru creșterea siguranței rutiere, construirea unui pasaj suprateran, astfel încât cei care intră sau ies din localitatea noastră să o poată face în siguranță”, a spus Marius Constantin.