x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică BNS la Cotroceni: Întâlnire cu președintele Nicușor Dan pentru măsuri fiscale

BNS la Cotroceni: Întâlnire cu președintele Nicușor Dan pentru măsuri fiscale

de Redacția Jurnalul    |    16 Iun 2025   •   10:02
BNS la Cotroceni: Întâlnire cu președintele Nicușor Dan pentru măsuri fiscale

Luni, 16 iunie 2025, începând cu ora 8.30, reprezentanții Blocului Național Sindical (BNS) s-au întâlnit cu președintele Nicușor Dan, la Palatul Cotroceni, pentru discuții privind măsurile fiscale propuse de partide și impactul acestora asupra salariaților.

Delegația sindicală a fost formată din: Grigore Mare, vicepreședinte BNS și președinte al Federației Naționale Feroviare Mișcare Comercial Vagoane, Cosmin Andreica, secretar confederal BNS și președinte al Sindicatului Europol, și Radu Soviani, expert în politici macroeconomice.

Reprezentanții BNS au avut pe agenda de discuții:

- Protejarea lucrătorilor din societățile comerciale cu capital majoritar de stat și din sectorul bugetar, aflate sub presiune în contextul reformelor fiscale propuse

- Argumentarea pozițiilor sindicale prin expertiza în politici macroeconomice și bugetare pentru a demonstra impactul măsurilor asupra salariaților.

- Analiza impactului reformelor fiscale asupra sectoarelor esențiale din economie și asupra puterii de cumpărare a angajaților.

De altfel, Nicușor Dan are, luni, întâlniri cu reprezentanții sindicatelor Cartel Alfa, Blocul Național Sindical, CNSLR – Frăția, Meridian și Confederația Sindicatelor Democratice din România (CSDR) - Palatul Cotroceni.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: nicusor dan intalnire cotroceni