x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Boc, comparat cu Ceauşescu

Boc, comparat cu Ceauşescu

02 Oct 2011   •   21:00
Boc, comparat cu Ceauşescu

Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat ieri ca 'Guvernul este condus de un caraghios, care bate lovituri de la 11 metri pana intra mingea in poarta, cum tra­gea Ceausescu dupa mistreti, pana cand reuseau sa-i prinda haitasii si care ne spune, in fiecare interventie publica, ne spu­ne mereu ca economia Ro­ma­niei merge din ce in ce mai bine, ca s-a facut reforma, ca in Romania e lapte si miere si ca in Romania exista un singur lucru rau: Ponta si cu mine'. Liderul PNL a facut aluzie la inaugura­rea stadionului Cluj Arena, unde premierul Boc a fost invitat sam­bata sa testeze gazonul si sa tra­ga la poarta. La prima exe­cutie, Boc a tras pe langa poarta, dupa care a primit un fular cu insemnele U Cluj si a mai tras de alte patru ori, marcand de fie­ca­re data. Antonescu a mai spus ca Boc nu poate raspunde la o singura intrebare: de ce atunci cand taie cu 25% salariile profesorilor, doctorilor, politistilor, functionarilor si din pensii nu reduce din cei 30 de consilieri pe care ii are la 25, la 26 sau la 28.

×
Subiecte în articol: politica ceausescu crin antonescu emil boc