x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Boc le bate obrazul celor din USL: Un Guvern cu 22 de ministere este o ofensă la revoluția bunului simț pe care am clamat-o de atâtea ori”

Boc le bate obrazul celor din USL: Un Guvern cu 22 de ministere este o ofensă la revoluția bunului simț pe care am clamat-o de atâtea ori”

12 Dec 2012   •   14:00
Boc le bate obrazul celor din USL: Un Guvern cu 22 de ministere este o ofensă la revoluția bunului simț pe care am clamat-o de atâtea ori”
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Fostul premier Emil Boc a criticat USL, într-o conferință de presă, afirmând că un guvern de 22 de ministere nu se justifică atunci când ”un monolit” se află la guvernare.

"Dacă vorbim de revoluţia bunului simţ, asta nu înseamnă creşterea numărului de portofolii la 22, ci scăderea la 16 - 17, câte am avut noi, nu crearea unor structuri supra-judeţene, care înseamnă birocraţie şi cheltuieli suplimentare, ci comasarea judeţelor dacă vrem să avem o eficienţă administrativă şi o mai bună absorbţie a fondurilor europene. Aud că e vorba de 22 de portofolii într-un Guvern, dar ce Dumnezeu, numai când ai şapte partide în coaliţie se pune problema ca să constitui o asemenea structură, nu când ai un USL monolit, care ar trebui să aibă o structură suplă cu 14 ministere, dacă ar fi să respecte votul românilor şi să aibă o dovadă a faptului că înţeleg ce înseamnă cheltuirea eficientă a banului public. Ar însemna o ofensă la adresa bunului simţ şi la revoluţia bunului simţ pe care au clamat-o de atâtea ori", a spus Boc, citat de mediafax.ro.

Victor Ponta a anunțat, luni seară, că viitorul Guvern va avea 22 posturi de miniştri, incluzând miniştrii-delegaţi, structura fiind realizată în așa fel încât majoritatea miniştrilor să aibă un omolog direct în portofoliile din Comisia Europeană.

"Garantez că, în orice structură voi veni cu mai mulţi sau mai puţini miniştri, nu va creşte nici măcar cu un singur om structura aparatului central", a spus Ponta, la postul RTV.

Ponta a adăugat că structura, membri guvernului precum și programul de guvernare vor fi prezentate în jurul datei de 21 decembrie. 

×