Ilie Bolojan a explicat, la RFI România, că până la finalul acestei săptămâni se va lua o decizie cu privire la modul în care cele două proiecte de legi vor fi trecute prin Parlament.
„Există posibilitatea angajării răspunderei sau adoptarea prin ordonanță de urgență și vom închide acest lucru până la finalul acestei săptămâni, în așa fel încât în cel mai scurt timp posibil să putem demara procedura de promovare a acestor legi. Ele sunt importante în ceea ce privește pregătirea bugetului pe anul acesta, în așa fel încât efectele lor să poată fi coantificate în buget, având în vedere că ne propunem să reducem ținta de deficit la o valoare care este peste 6%, 6,2-6,3% din PIB, un angajament pe care țara noastră și l-a luat în anii trecuți”, a precizat premierul.
Acesta a arătat că urmărește o traiectorie prin care să reducă costurile pe care România le plătește cu dobânzile, astfel încât banii economiei să se ducă către direcțiile de dezvoltare ale țării.
„Adoptarea prin ordonanță de urgență, dacă este posibilă, face ca legislația să apară într-un timp foarte scurt, sigur existând riscul modificării ulterioare în Parlament, partea de angajarea răspunderii evite riscul modificării ulterioare, dar este o procedură care poate să dureze 2-3 săptămâni, inclusiv o posibilă contestație la Curtea Constituțională, și vedem ce se întâmplă cu legislația legată de pensiile magistraților, unde, datorită amânărilor consecutive pe care Curtea Constituțională le-a decis, riscăm, din păcate, să pierdem cele peste 200 de milioane de euro care reprezintă jalonul din PNRR în banii pe care i-avem reținuți pentru neîndeplinirea acestei măsuri de reformă a pensiilor magistraților”, spune Bolojan.
Premierul a mai precizat că, după o analiză pe această temă, va fi adoptată formula care face cea mai rapidă promulgare a celor două pachete de lege. Totodată, acesta a explicat că vor fi susținute două proiecte de legi distincte.
„În așa fel încât să avem și partea de reduceri de cheltele în administrație, dar să avem și pachetul de măsuri economice care, după apariția acestui proiect de lege, urmează să fie pus în practică printr-o serie de hotărâri de guvern care ar urma să stabilească exact regulile și condițiile pe care companiile trebuie să le respecte pentru a beneficia de aceste formule de sprijină”, a declarat Bolojan.
În cazul în care se va merge pe varianta ordonanței de urgență, va exista o ordonanță pentru reforma administrației și alta pentru măsurile de relansare economică, iar dacă se va alege angajarea răspunderii, aceasta se va face tot pe două proiecte distincte, reprezentând două asumări separate.
Bolojan nu exclude varianta guvernului minoritar
Ilie Bolojan nu exclude un guvern minoritar și recunoaște: „Nu este foarte confortabil” să colaborezi cu parteneri care atacă public
Premierul Ilie Bolojan a vorbit, marți, la RFI, despre tensiunile din coaliția de guvernare și atacurile repetate venite din partea liderilor PSD.
Întrebat cum se simte în fața etichetărilor repetate din partea colegilor de coaliție - Sorin Grindeanu, Claudiu Manda, Lia Olguța Vasilescu, Alfred Simonis și alții - care l-au numit „lăutar” și „kamikaze”, Bolojan a răspuns că are trei responsabilități majore pentru țară: ajustarea bugetară, relansarea economică și menținerea stabilității coaliției.
„Nu este foarte confortabil să te întâlnești cu oameni în ședințe care se comportă absolut rațional și după aceea pe posturile de televiziune, în declarații publice sau prin postări, îi vezi că au un comportament total diferit”, a declarat premierul.
Bolojan a subliniat că a încercat în toată această perioadă să nu potențeze conflictele și să se concentreze pe rezolvarea problemelor reale ale țării, evitând să răspundă „cu aceeași monedă” la atacuri.
„Gândiți-vă, când cineva se uită la ceea ce se declară în spațiu public, dacă n-ar participa la ședințele de coaliție, ar crede că ne-am scos ochi acolo”, a spus șeful Executivului, referindu-se la distorsionarea realității din ședințele de coaliție.
Întrebat direct dacă ar fi mai bine fără PSD în coaliție, Bolojan a răspuns că aritmetica parlamentară de astăzi impune această formulă pentru a avea o majoritate stabilă.
La remarca jurnalistului, potrivit căruia „există și varianta unui guvern minoritar. Nu ar fi prima oară când se întâmplă asta în România”, premierul a declarat: „Nu exclud că în perioada următoare nu se pot întâmpla astfel de lucruri, dar cred că pentru țara noastră este de dorit să avem o stabilitate politică”.
Totuși, a precizat că un guvern minoritar ar fi „o situație limită” pe care personal nu o încurajează atâta timp cât este posibil altfel.
Pus în fața afirmației jurnalistului conform căreia „cu PSD la guvernare nu puteți să faceți reformele pe care vă doriți”, Bolojan a admis că multe măsuri ar fi fost deja adoptate dacă toate partidele ar fi respectat protocolul coaliției și programul de guvernare.
„Multe lucruri care au fost adoptate într-o anumită formă ar fi fost adoptate într-o altă formă. Problema aici este una de politici de responsabilitate”, a explicat premierul.
Întrebat dacă este nevoie de o modificare a protocolului coaliției, Bolojan a răspuns că „problema principală sunt oamenii care trebuie să respecte un contract”.
„Este vorba despre responsabilitate și despre seriozitate”, a conchis șeful Executivului.
(sursa: Mediafax)



