x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Bp al Camerei Deputaţilor a propus majorarea dimensiunii drapelului arborat pe Palatul Parlamentului

Bp al Camerei Deputaţilor a propus majorarea dimensiunii drapelului arborat pe Palatul Parlamentului

12 Sep 2017   •   16:15
Bp al Camerei Deputaţilor a propus majorarea dimensiunii drapelului arborat pe Palatul Parlamentului
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a propus marţi ca drapelul arborat pe clădirea Palatului Parlamentului să fie unul mai mare decât cel actual, costurile fiind evaluate la aproximativ 2.500 de lei. 

"Biroul permanent a analizat un memorandum intern ca urmare a solicitării domnului senator Ioan Vela cu privire la înlocuirea drapelului naţional arborat pe clădirea Palatului Parlamentului. Secretariatul general al Camerei Deputaţilor propune următoarele măsuri: un proiect-pilot ce presupune majorarea dimensiunii drapelului arborat pe clădirea Parlamentului cu păstrarea structurii port-drapel existente, în cost evaluat la aproximativ 2.500 de lei, ce urmează a fi partajat cu Senatul, sau amplasarea pe spaţiul verde a steagului naţional având dimensiunea 64 de metri pe 54 simultan cu amplasarea pe faţada de pe latura de nord a unor steaguri de dimensiuni de 33 de metri pe 11 metri. Steagurile, în momentul de faţă, se află în dotarea Camerei Deputaţilor, aceste steaguri fiind folosite cu ocazia diferitelor evenimente festive. Mai mult, cu ocazia Adunării Parlamentare NATO vor fi arborate peste 110 drapeluri naţionale. Aceste propuneri au fost înaintate Birourilor permanente reunite", a declarat secretarul Camerei Deputaţilor Ioana Bran. 

Senatorul liberal Ion Marcel Vela a propus săptămâna trecută înlocuirea drapelului naţional arborat pe clădirea Parlamentului pe motiv că în prezent nu este vizibil la nivelul solului, conducerea Camerei Deputaţilor aprobând acest demers, cu condiţia reducerii costurilor. 

"Parlamentul a lăsat să treacă nemarcată aşa cum se cuvenea Ziua Drapelului Naţional, ziua unui simbol al României şi al jertfei eroilor României. Am ratat, ca instituţie, un prilej bun pentru a rememora faptele de arme ale celor care au construit România Mare. (...) De aceea, am revenit cu solicitarea din 15 mai cu privire la înlocuirea drapelului naţional arborat pe clădirea Parlamentului României, având în vedere că în prezent nu este vizibil la nivelul solului", a explicat Vela, în solicitarea făcută. AGERPRES

×