x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Politică Călin Potor trece la PSD

Călin Potor trece la PSD

de Lucian Dobrater Publicat la 16 Aug 2010 00:00 Modificat la 16 Aug 2010 00:00

Deputatul PDL de Alba Călin Potor a anunţat că va pă­răsi partidul care l-a propulsat în Parlament, în semn de protest atât faţă de măsurile Guvernului, cât şi faţă de ultimele reacţii ale preşedintelui statului.

"Am tăcut şi am înghiţit, dar sunt lu­cruri pe care nu mai pot să le di­ger. M-a deranjat afirmaţia pre­şedin­te­lui Băsescu despre parlamentarii bronzaţi. Cred că, dacă ne uităm şi la alte declaraţii ale sale, este vorba despre o lipsă de res­pect la adresa instituţiei Parlamentului. Apoi mai este şi Gu­ver­nul, care orbecăie şi nu face nimic. Nu vreau să mi se bată obrazul şi nici să mi se terfeleas­că nu­mele", a motivat deputatul, membru PDL de 16 ani. Potor a mai precizat că va merge în Opoziţie, cel mai pro­babil la PSD.

×
Subiecte în articol: politic